5.10.2019 11:49

„Un calculator nu ia șpagă – atât e de simplu”. Cum rupem blestemul românesc: dosarul cu șină

Corupție și birocrație. Cele doua cuvinte care ne urmăresc în fiecare zi și care au ridicat o barieră uriașă între cetățean și instituțiile statului. Vorbim de ani buni despre debirocratizare și digitalizare și, deși am văzut câteva inițiative punctuale, unele doar de formă, câteva și de fond, în realitate mai avem foarte mult până la o reformă reală.

Ca parte a modernizării și eficientizării, în linie cu transformările digitale din întreaga lume, o serie de guverne caută metode prin care să îmbunătățească eficiența și transparența, prin implementarea de servicii digitale și prin îmbunătățirea interacțiunii online cu cetățenii. O analiză a World Economic Forum include un inventar remarcabil al acestor instrumente. În România, în guvernarea din ultimii 3 ani, nu am mai văzut nici măcar promisiuni ferme in acest sens – poate doar câteva cuvinte aruncate timid în spațiul public. 

Dacă există un avantaj al faptului că România este mereu cu câțiva pași în urma altor state, este acela că nu trebuie să reinventăm roata și avem mereu modele de urmat sau contraexemple care au eșuat. Sigur, nu înseamnă că există rețete universal valabile, însă întotdeauna este mai simplu decât să pleci de la zero.

Dacă ne uităm la România, constatăm că aproape toate încercările de digitalizare în sistemul public au dublat, practic, partea birocratică, fără să o reducă semnificativ, iar nota de plată a fost mai mereu exorbitantă. Și e suficient să ne gândim doar la celebrul afiș dintr-o administrație fiscală (devenit aproape banc) – „declarațiile online se depun la ghișeul 2” sau la soft-urile care aparent facilitează relația cu statul, dar pentru care trebuie să faci vreo 3 drumuri pe la diverse instituții (să depui, să iei contul, să iei parola). Sau, mai simplu spus, pentru fiecare click ai nevoie de un dosar cu șină plin cu copii legalizate.

Țări care folosesc tehnologia pentru reducerea birocrației și corupției

După cum arată și analiza World Economic Forum, noile tehnologii oferă cadrul perfect pentru a identifica și, eventual, preveni practicile de corupție, ascunse de multe ori foarte bine în spatele hârtiilor.

Aplicabilitatea acestor noi tehnologii este adesea mai eficientă în administrațiile locale. Avem multe exemple dinspre America Latină, o regiune în care corupția și birocrația au fost multă vreme în top. La 1 ianuarie 2019, Argentina a renunțat la hârtii. Mexic are un portal online cu toate informațiile bugetare publicate transparent și la zi, inclusiv contracte publice și toate investițiile în proiecte majore. De asemenea, Mexico City este primul oraș care publică online toate contractele. Aceste date, odată transparentizate, ajută și alte instituții partenere, dar și cetățenii, să monitorizeze investițiile și proiecte mari, altădată predispuse la corupție.

De asemenea, inteligența artificială și analizele predictive oferă instrumente puternice autorităților pentru a descoperi și descuraja evaziunea fiscală.

Avem modele și mai aproape de noi: Estonia. Un sistem simplu, care a adus toate serviciile publice mai aproape de cetățeni și a simplificat masiv toate interacțiunile, de la plata online a taxelor pana la înființarea de firme. Pentru asta e nevoie de un sistem prin care fiecare român să aibă o identitate digitală sigură și ușor de folosit. România, în care totul se poate face cu un buletin de dimensiunea unui card de credit, de la plăți la vot online, pare doar un vis imposibil.

Între timp, noi trăim în țara în care ANAF a anulat un proiect de 70 de milioane de euro cu Banca Mondială pentru modernizarea sistemelor informatice (și nu numai). Proiectul, semnat în 2013, trebuia finalizat încă din 2018. Au fost cheltuite aproximativ 13 milioane de euro pe studii și analize, dar când a fost vorba să se treacă la implementare oficialii ANAF au spus, prompt, „stop joc”. Oare cine se teme în România de azi de digitalizare și transparență?

În țara cu unii dintre cei mai buni IT-iști din lume, așteptăm ore în șir la coadă după imprimantele cu ace ale Poștei Române, vechi de zeci de ani, navigăm pe holuri întortocheate ale ministerelor printre tone de hârtii, organizate în dosare cu șină stivuite până în tavan, și încă mai cotrobăim după ștampilă, cerută răstit de vocea din spatele geamului gros, tăiat în formă de semilună undeva la nivelul stomacului, pentru a asigura raportul „corect” între contribuabil și funcționarul public, pe principiul „capul plecat sabia (birocrației) nu-l taie”.

Totuși, dacă ar exista voință politică, revoluția digitală ar deveni, în timp record, soluția prin care România ar putea elimina corupția, ineficiența și aroganța din sistemul public. Sau, în cuvintele pe care le-a spus cândva președintele Estoniei într-un discurs-eveniment la Banca Mondială din Washington: „un calculator nu ia șpagă – e atât de simplu”.

23.9.2019 10:21

Copiii Romaniei. Un gand pentru viitor

Vorbim prea putin despre viitor. Preocupati prea mult de azi, de ce se intampla pe scena politica, in tara, cu traiul de zi cu zi, cu nimicuri si petarde aruncate de altii ca sa ocupe timpul, ne gandim din ce in ce mai putin la maine.

Romania pierde anual sute de mii de romani, pe care ii privim, de cele mai multe ori, cu cinism. Ne pleaca forta de munca, ne pleaca platitorii de taxe. Vedem doar cifre. Uitam, insa, ce este in spatele acestor statistici. O tara depopulata si imbatranita. O tara cu tot mai putini copii. Inca o tara, asadar, dar pentru cat timp?

Doar in ultimul deceniu, aproximativ 3 milioane de romani s-au mutat in strainatate, conform datelor ONU. Pe langa migratie, scaderea natalitatii este o cauza importanta a declinului demografic care afecteaza Romania.

O alta statistica ingrijoratoare: in 2019, prima zi de scoala a inceput cu cei mai putini elevi din istoria post-decembrista. Conform estimarilor Ministerului Educatiei, 2,9 milioane de elevi au inceput scoala in 2019, in comparatie cu 4,87 milioane de elevi in 1990. In 30 de ani am pierdut, practic, doua milioane de boboci la inceputul anului scolar.

De asemenea, Romania este printre tarile lumii cu cea mai redusa pondere a copiilor de 14 ani – doar 15,24%, in numarul total al populatiei, conform datelor Bancii Mondiale. Problema este una globala: pentru prima data in istorie, numarul total al persoanelor de 64 de ani l-a depasit pe cel al copiilor de pana in 5 ani (in 2018).

Declinul demografic al Romaniei nu este o problema recenta, trendul descendent a inceput in 1992 si nu s-a mai oprit. Suntem tot mai putini in fiecare an. Mai mult decat atat, un raport al Organizatiei Natiunilor Unite din 2015 estimeaza o adancire a declinului demografic in Romania, in urmatoarele decenii. Raportul spune ca populatia Romaniei va ajunge la 14,5 milioane de locuitori in anul 2050.

Tot mai multi tineri parasesc Romania

Un raport al OCDE despre diaspora romaneasca ne spune ca aproape un sfert dintre romanii care traiesc in tara si-au exprimat, in ultimii ani, dorinta de a emigra permanent. Si pentru ca situatia nu era suficient de ingrijoratoare, jumatate dintre tinerii cu varste intre 15 si 24 de ani au declarat ca intentioneaza sa paraseasca Romania.

“Procentul tinerilor romani (15-24 de ani) care intentioneaza sa emigreze este printre cele mai inalte din orice tara din regiune. In Romania, aproape jumatate (48%) dintre tineri declara ca intentioneaza sa emigreze, cu un procent mai mare decat cel inregistrat in totalul populatiei.

Aceste intentii foarte ridicate de emigrare sunt probabil legate de perspectivele de angajare a tinerilor. (…) In ansamblu, emigrarea pare a fi una dintre principalele solutii pe care tinerii le aleg sa depaseasca dificultatile economice cu care se confrunta in Romania”, se arata in raport.

Cu alte cuvinte, Romania nu ofera, in acest moment, perspective pentru tineri. Romania pierde anual sute de mii de romani, fara sa incerce nimic pentru a-i pastra acasa pe cei din tara si pentru a-i aduce inapoi pe cei care deja au plecat.

Nici macar nu trebuie sa reinventam roata. Exista, inclusiv in tarile din regiune, modele de succes care pot fi adaptate. Polonia, de exemplu, a demarat in 2007 programul “Intoarcerea acasa”, care ofera scutiri de taxe si facilitati fiscale polonezilor care voiau sa revina in tara lor.

Sigur ca intoarcerea acasa sau stoparea exodului depinde de multi alti factori, nu doar de o serie de facilitati fiscale. Romanii care au ales calea strainatatii au nevoie de perspective si de un stil de viata similar cu cel pe care il au in tarile in care traiesc. Vor sa aiba drumuri, spitale, scoli civilizate.

Vor stabilitate, predictibilitate si decenta. Un nivel demn al calitatii vietii pentru ei si pentru cei dragi lor. Vor normalitate.

Stiu ca aceste lucruri nu se pot face peste noapte, insa cu cat amanam momentul si cu cat ne lasam prinsi in alte probleme, in jocuri de culise, circ politic, negocieri si orgolii marunte, cu atat mai greu va fi sa facem din Romania o “tara ca afara”.

Romania nu mai poate astepta, pentru ca-si pierde in fiecare zi copiii si viitorul.

Avem nevoie urgenta de un pact national pentru oamenii acestei tari: pentru sustinerea intoarcerii acasa a diasporei, pentru reunirea familiilor noastre aici, acasa, pentru sustinerea natalitatii si garantarea viitorului nostru. Despre asta ar trebui sa fie dezbaterea publica in Romania, nu despre conspiratii planetare si alte snoave instrumentate abil de cei care ar vrea sa ramanem tot mai cinici, mai pasivi, mai umili si… mai putini.

Cu toate acestea, sunt increzator ca Romania va schimba, curand, macazul. Si va deveni din trenul vechi, ruginit si lent care este acum – la propriu, de doua ori mai incet decat acum 80 de ani – un tren de mare viteza, imposibil de oprit.

27.6.2019 13:24

Un nou 10 august: (re)aprindem lumina

9 români pe oră. 200 de români în fiecare zi. 80.000 de români pe an pleacă din ţară. Aşa am început un clip video de un minut în iunie 2018, în Aeroportul Otopeni. Un video care a ajuns la peste 3,5 milioane de români, cu zeci de mii de share-uri şi comentarii.


Mi-am amintit atunci că am fost întrebat când m-am întors în România dacă am venit să sting lumina. Răspunsul meu a fost şi este: nu, am venit să o aprind. V-am spus atunci şi vă spun şi acum: veniţi acasă, dragi români de pretutindeni. România are nevoie de voi, noi toţi avem nevoie de voi. Veniţi aici nu pentru a stinge lumina, ci pentru a o aprinde – împreună.

Câteva lucruri s-au schimbat de acum un an. Au apărut statistici noi. Nu sunt 9 români pe oră, sunt 20. Nu sunt 200 de români pe zi, sunt peste 750. Nu sunt 80.000 de români pe an, sunt 200.000. Nu „dispare” un Piatra Neamţ de pe harta României în fiecare an, dispare mai mult de-un Piteşti. Un alt lucru care s-a schimbat în ultimul an este că marele bau-bau, conducătorul suprem al PSD şi-al României, e la puşcărie. Nu puţini au spus că începutul sfârşitului pentru cel care s-a crezut zeu a fost chiar 10 august.

Anumite lucruri sunt însă la fel sau au mers din rău în mai rău. Motivele românilor care pleacă sunt aceleaşi: lipsa oportunităţilor, sistemul de sănătate făcut praf, şcolile care produc 40% analfabeţi funcţionali (date oficiale aici). Lipsa de speranţă şi de încredere într-un viitor, având în vedere că prezentul e monopolizat de impostori şi de interlopi. 

Sistemul e acelaşi de acum un an. Problema n-a fost Dragnea, ci PSD-ul şi sistemul ticălos său de pomeni electorale şi cumetrii, de incompetenţă şi hoţie. El continuă cu brio sub actuala guvernare. Aşa cum în 1989 trebuia să fi dat jos comunismul, nu doar pe Ceauşescu. Sistemul comunist s-a regenerat şi se reinventează şi astăzi, cu toată pleiada lui de impostori, de indivizi fără scrupule, pe care nu-i recomandă decât greţoasa abilitate de a proslăvi „tătuci” care le mai aruncă, din când în când, câteva firmituri. Multe dintre lucrurile de bun simţ pe care românii le-au cerut pe 10 august (şi nu numai) au rămas fără răspuns.

Diaspora revine acasă pe #10august. Pentru că suntem o singură Românie şi doar aici e acasă. Pentru că în ţara asta plâng zeci de mii de case părăsite. Plâng bătrâni de care nu mai poate avea nimeni grijă, pentru că nepoţii şi copiii lor au fost forţaţi să-şi caute o pâine departe de casă. Şi plâng peste 250.000 de copii care cresc cu un dor infinit faţă de părinţii lor plecaţi la muncă în străinătate.

Şi mai e un motiv pentru care diaspora revine acasă pe 10 august. La aproape un an de atunci, nu ni s-a făcut încă dreptate. Chiar dacă un individ sau altul e la închisoare, la butoane au rămas locotenenţii lor. Ministrul de interne, responsabil pentru violenţele împotriva propriului popor din 10 august, e în funcţie şi azi. Ministrul de externe, responsabil pentru umilirea diasporei în 2014 şi în 2019, e şi el pe poziţie. Aşa ceva nu poate fi tolerat într-o ţară normală, aşa cum vrem să redevenim.

„Suntem o singură Românie şi doar aici e acasă, indiferent câţi kilometri ne despart.”

Aşa nu se mai poate. Cu toţii simţim asta. Ne-a ajuns cuţitul la os. Suntem suparăţi, suntem exasperaţi de toate deciziile proaste, de hoţiile lor, de minciunile lor şi de batjocura lor. Furia nu trebuie să devină însă violenţă, ci implicare tot mai mare în soarta României.

Desigur, unii i-au criticat pe cei care pleacă. Alţii le-au plâns de milă. Alţii i-au judecat şi condamnat fără drept de apel. Dar, de fiecare data când au avut ocazia, romanii alungaţi din ţara lor de incompetenţă, proastă guvernare şi lipsa şanselor la o viaţă decentă au demonstrat ca iubesc România necondiţionat şi sincer, chiar şi atunci când cei care conduc vremelnic România i-au aşteptat cu bâte, tunuri cu apă şi gaze lacrimogene. Au demonstrat, cu infinită înţelepciune şi răbdare, că sufletul lor e încă aici şi că îşi doresc să aibă la ce se întoarce…definitiv.

Chiar dacă pare că suntem mai săraci cu fiecare roman care pleacă, în realitate ei fac România mai bogată. Şi nu ma refer la banii pe care îi trimit în ţară, deşi ani la rândul sunt cel mai mare investitor „străin” în România. Mă refer la patriotismul, dragostea de ţară şi energia pe care ni le transmit de fiecare dată când au ocazia. 

De câte ori nu ne-au dat lacrimile văzându-i în tribune, aplaudând-o la scenă deschisă pe campioana noastră, Simona Halep? Sau la meciurile echipei de handbal feminin a României? Sau zilele acestea, pe stadioanele din Italia şi San Marino, cu prilejul campionatului european de tineret, unde Mirel Rădoi şi trupa lui fac minuni? O mare galbenă de oameni minunaţi, care poartă cu mândrie şi cu dor tricolorul, pe care l-am serbat chiar ieri. 

Românii din diaspora sunt cei care au stat ore în sir la coadă ca să voteze, în ploaie şi în vânt, fără apă sau mâncare, fără să se gândească vreo secundă să renunţe. Nu o dată, ci de două ori în 2014 şi din nou în mai 2019. Pentru ca au înţeles ca democraţia vine la pachet cu responsabilităţi, nu doar cu drepturi, şi pentru ca nu pot asista pasivi cum o gaşcă de penali îşi bate joc de ţara lor.

Românii de pretutindeni sunt cei care au scris istorie pe 10 august 2018, când au venit în număr impresionant la Bucureşti. Şi care vor veni şi pe 10 august 2019 să se manifeste paşnic şi civilizat pentru democraţie şi libertate, care nu pot exista sub o guvernare coruptă şi incompetentă. 

Cu voi, dragi români minunaţi de pretutindeni, România e bogată mereu. Chiar şi atunci când guvernanţii forţează ordonanţe de urgenţă care ne duc spre faliment, când trec legi complet lipsite de discernământ (de domeniul psihiatric, în cuvintele lui Vlad Petreanu) sau când se împrumută pe zeci de ani ca să plătească pomeni electorale şi un aparat bugetar enorm, aducător de voturi. Cu voi România e bogată pentru că voi, împreună cu românii de acasă, sunteţi şansa acestei ţări de a se vindeca. 

Mesajul meu e simplu: nu vă lăsaţi descurajaţi, nu renunţaţi la luptă şi la România, oricât de mult vă doare ce se întâmplă aici. Aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, vom asista din nou la un asalt împotriva voastră, împins pe aceleaşi canale de propagandă şi de aceiaşi bieţi „gornişti” care şi-au vândut principiile şi sufletul stăpânilor lor politici, pe o pungă de arginţi. Ei şi alţii ca ei, însă asta nu-i nimic nou sub soare. Sunt figuri cunoscute şi obosite de şantajişti alcoolici sau turnători demonstraţi la Securitate. 

Aceeaşi armată de propagandă activată pentru 10 august 2018 va spune din nou că românii din diaspora nu sunt bineveniţi acasă. Că n-aţi mâncat salam cu soia. Că nu aveţi niciun drept să vă daţi cu părerea despre ce se întâmplă în România. Că sunteţi cu statul paralel, că sunteţi securişti, sorosisti şi reptilieni. După mintea unora, voi, românii din diaspora, sunteţi buni doar să staţi în tribună şi să susţineţi echipa României, dar când e vorba de cum e condusă ţara…„ciocu’ mic” şi „mai bine rămâneţi acolo”.

Să nu uităm nicio secundă că în faţa pericolului capturării ţării noastre de către rămăşitele comunismului, a propagandei pe care o parte din presă o duce încă, a îngenuncherii în faţa imposturii şi prostiei, suntem datori să luptăm, cu armele legitime pe care democraţia câştigată cu sânge ni le oferă: cu vot, cu protest paşnic, cu implicare civică şi politică.  

România e a noastră, a românilor de pretutindeni. Haideţi acasă. Haideţi acasă pe 10 august, să refacem cel mai frumos moment de unitate românească din istoria recentă. Haideţi la vot. Haideţi înapoi pentru a putea duce România înainte.


30.5.2019 11:09

Scrisoare de acasă pentru românii de care mi-e dor

Am scris aceste rânduri cu lacrimi în ochi. M-am gândit la „Scrisoare din Basarabia” a marelui Grigore Vieru… Adaptând o strofă, aş începe cam aşa: „Din România eu vă scriu / Dulci fraţi români plecaţi de-acasă / Vă scriu cum pot, vă scriu cum ştiu / Mi-e dor de voi şi dorul nu mă lasă.” Şi aş continua aşa:

Dragi români de pretutindeni,

Duminică aţi scris istorie şi ne-aţi arătat, din nou, că suntem o naţiune unită. Ne-aţi arătat că vă pasă, ca România este a tuturor românilor, indiferent în ce colţ de lume aţi fost alungaţi. Ne-aţi confirmat că România este despre ce putem face împreună pentru un viitor mai bun al ţării noastre.

În primul rând, ne cerem iertare. Pentru umilinţa îndurată la cozile inimaginabile, pentru organizarea haotică şi pentru încercările de sabotare a procesului electoral ale actualului Guvern, speriat de dorinţa voastră clară de a produce o schimbare. Ne cerem iertare pentru orele pe care le-aţi petrecut în soare sau în ploaie, în frig sau în căldură, fără apă sau fără mâncare. Şi nu e prima dată. La alegerile prezidenţiale din 2014, diaspora a îndurat aceleaşi umilinţe pentru a da României un lider autentic ca Preşedinte, Klaus Iohannis.

În al doilea rând, ne înclinăm în faţa gestului vostru de sacrificiu enorm şi vă mulţumim, în numele întregului Partid Naţional Liberal. Mesajul pe care voi, dragi romani, ni l-aţi transmis duminica, 26 mai, când aţi luptat cu încercările de boicotare şi blocare a dreptului vostru fundamental de a vota nu lasă loc de interpretări sau de amânări. Iar lecţia de responsabilitate civică nu mai poate fi ignorată de niciun om politic, nici de la guvernare, nici din opoziţie.

Dincolo de mesajul foarte puternic de unitate şi implicare pe care voi toţi l-aţi transmis duminica, această revoluţie trebuie să se transpună în fapte concrete.

Partidul Naţional Liberal îşi asumă, astăzi, în faţa dumneavoastră, că schimbarea legilor electorale pentru introducerea votului pentru diaspora este prioritate zero pentru noi. Proiectul de lege pentru votul electronic şi prin corespondenţă pentru românii de pretutindeni a fost depus în Parlament încă de anul trecut, însă a fost blocat de coaliţia de guvernare, ca multe alte proiecte de lege depuse de PNL. Însă, după această zi de 26 mai, în care românii au scris istorie, astfel de blocaje şi amânări nu mai pot fi permise. Vă chemăm alături de noi în susţinerea acestui proiect, care ar putea fi votat de mâine.

Ne-am întâlnit, în timpul campaniei electorale, cu mii de români care ne fac cinste în toată Europa şi în toată lumea. Ne-am uitat în ochii dumneavoastră şi v-am promis că vom duce România în primul rând în Europa. Şi nu vom uita niciodată că toate lucrurile pe care ni le-am asumat şi vom continua să ni le asumăm, în toate formele de reprezentare pe care PNL le va câştiga în alegerile următoare, pleacă de la acelaşi vis comun: diaspora acasă! Acesta este visul nostru: reunirea familiilor de români pe pământul nostru strămoşesc şi renaşterea acestei ţări pe care ştim că o iubiţi la fel de mult ca noi, chiar dacă acum sunteţi departe de ea.

Dragi români minunaţi de pretutindeni, sunteţi cea mai importantă resursă nevalorificată a României, iar ţara are nevoie de fiecare dintre voi aici, acasă. De altfel, partidul nostru a fost fondat acum 144 de ani de români remarcabili care au plecat în ţări străine şi apoi s-au întors acasă cu experienţa şi cunoştinţele lor, construind împreună România modernă: Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru G. Golescu şi alţii. Credem cu toată tăria şi nădăjduim în Dumnezeu că prin noi înşine vom fi mai mult decât am fost vreodată.

Vă mulţumim pentru încrederea acordată. Contăm pe voi şi vă rugăm să contaţi pe noi şi pe implicarea noastră pentru a împlini împreună acea Românie la care visăm cu toţii. 

Cu drag şi dor, mereu.

 

PS Suntem deschişi la idei, sugestii şi propuneri, aşa că aşteptam orice feedback la adresa diaspora_acasă@pnl.ro.

22.5.2019 1:20

Tu ce faci când ţi se dărâmă casa?

În timp ce citeşti acest articol, vreau să te rog să îţi imaginezi ceva. Imaginează-ţi casa în care ai crescut. Gândeşte-te la cele mai frumoase momente din copilăria ta, la joacă fără griji, la familia ta, la amintirile pe care nimeni nu ţi le va şterge.

Apoi derulează următorul film: casa în care ai crescut rămâne tot mai goală. Om drag după om drag pleacă. Pereţii se cojesc, acoperişul se dărâmă, geamurile sunt sparte şi ferestrele se clătină la primul vânt. Casa e plină de praf, iar bătrânii care au rămas acolo, să aibă grijă de ea, nu mai pot face mare lucru. În curând o să cadă toată casa şi în locul ei va rămâne doar un morman de moloz, pe care ploaia şi vântul îl vor face una cu pământul, peste ani.

Lucrurile sunt simple, chiar dacă unii le complică inutil. Ai de făcut o alegere. Poţi să alegi să nu îţi pese, de aici, de acasă sau din ţara în care ai fost alungat, unde ai plecat în căutarea unui trai mai bun. Poţi să alegi să crezi că toţi sunt la fel, că votul tău nu va schimba nimic sau să faci altceva în ziua alegerilor. Şi când copilul tău te va întreba ce ai făcut atunci când casa rămânea tot mai goală şi risca să se prăbuşească, să îi spui că ai stat confortabil pe canapea, că ai dat un like, sau că ai dat o fugă până la munte (cu banii primiţi ca pomană electorală de la un guvern „generos”). Sau poţi să alegi să mergi la vot şi să poţi spune că ai făcut tot ceea ce a ţinut de tine — ca cetăţean şi ca om.

Chiar dacă spaţiul public e invadat în această perioadă de campanie (şi nu numai) cu mesaje din toate direcţiile, cu instigări, cu manipulări, cu jigniri şi cu acuze, realitatea e una singură: suntem într-un moment crucial, suntem mai dezbinaţi ca niciodată, suntem după aproape 3 ani de guvernare dezastruoasă, suntem la răscruce.

Duminica asta România îşi joacă viitorul. De fapt, viitorul ei depinde de fiecare dintre noi. Dezvoltare sau sărăcie? Vest sau Est? Justiţie cinstită sau corupţie? O casă trainică sau un morman de dărâmături? Ce vei alege?

Eu aleg să lupt, să mă implic, să îmi pese. Aleg o Românie în 3D, democratică, dezvoltată şi demnă. Aleg mai multă Europă, nu mai puţină. Aleg o casă frumoasă, îngrijită, cu flori la ferestre şi iarba cosită în curte. Pusă la punct. O casă în care să mă simt bine. Asta e România visurilor mele.

Voi explica în cele ce urmează de ce şi cum votez duminica asta. E timpul să spunem lucrurilor pe nume şi să ne asumăm alegerile noastre. Nu cred în oameni care se ascund în spatele cuvintelor frumoase. Respect dreptul fiecăruia de a alege şi n-am decât o singură pretenţie: să fie respectat şi dreptul meu. Asta înseamnă o democraţie: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!” (Ion Raţiu)

Aşadar, votez lista PNL pentru alegerile europarlamentare pentru cinci motive mari şi late:

1. PNL este singurul partid politic care poate învinge PSD duminica asta.

Lucrurile sunt simple. Dacă ne desprindem de ura pe care o parte dintre noi o purtăm PSD-ului, trebuie să recunoaştem că avem nevoie de o forţă politică puternică şi stabilă care să reuşească să învingă monştrii pe care guvernarea i-a creat în toată ţara, mai ales în ultimii trei ani. Singurul partid de pe scena politică actuală capabil să câştige această bătălie duminica asta este PNL – are forţă în teritoriu, are tradiţie, istorie şi a demonstrat în administraţiile locale şi naţionale că POATE şi că SE POATE. Acest fapt este demonstrat în toate sondajele de pe piaţă, indiferent cine le-a făcut: dacă PSD poate fi învins duminică, atunci va fi învins de PNL. E matematică pură. De aceea, în toate comunicările publice, veţi vedea că principalul oponent al PSD este Partidul Naţional Liberal, împreună cu Preşedintele Klaus Iohannis.

La fel de adevărat este că PNL are deplina legitimitate de a continua procesul de modernizare a României, întrerupt cu tancurile sovietice pentru patru decenii de comunism şi încă trei de neocomunism. PNL a pus bazele României Mari şi a iniţiat, „prin noi înşine”, cele mai ample reforme pentru creşterea economiei româneşti până pe un loc fruntaş în Europa şi în lume. Vorba marelui istoric Gheorghe Brătianu, mort la Sighet ca erou al luptei pentru libertate: „Adevărul învinge, indiferent de soarta celor care l-au servit.”

2. PNL are cea mai puternică echipă de profesionişti pentru Parlamentul European

Captivi în propriile noastre bătălii interne, uitam câteodată că nu suntem singuri, într-un glob de cristal. Ba din contră, suntem într-o lume în permanenţă schimbare, care nu se opreşte, iar Europa trece prin mari provocări. Într-un asemenea context, nu putem risca să trimitem în parlamentul European tot felul de oameni care vor această poziţie doar pentru confort, care vor trece neobservaţi şi vor bifa un mandat liniştit.

Pe lista PNL sunt candidaţi profesionişti, extrem de respectaţi la nivel european, naţional, sau local: de la cel mai apreciat tânăr europarlamentar român (Siegfried Mureşan), care a negociat întreg bugetul UE în 2018, la primarul care a schimbat faţa unui oraş cu fonduri europene (Mircea Hava), de la cel mai influent europarlamentar român în clasamentele internaţionale (Adina Vălean) la profesionişti în transporturi (Marian Jean Marinescu), agricultură (Daniel Buda, Mihai Ţurcanu), până la cel mai vocal lider de opinie care a sancţionat derapajele anti-europene ale coaliţiei PSD-ALDE (Rareş Bogdan). Lista cuprinde specialişti din toate domeniile, oameni cu greutate şi cu o experienţă politică incontestabilă. Acestea sunt fapte pe care nimeni nu le poate contesta.

3. PNL are un program politic solid, bazat pe soluţii deştepte pentru România. Partidul Naţional Liberal are un program politic credibil şi inteligent pentru alegerile europarlamentare. Este pro-european şi realist şi propune, printre altele:

  • mai multă Europă în România: aderarea la Zona Euro şi la Spaţiul Schengen;
  • simplificarea absorbţiei fondurilor europene pentru accelerarea investiţiilor în infrastructură;
  • creşterea subvenţiei la hectar pentru fermierii români până la nivelul mediu din UE; dublarea fondurilor europene pentru cadastrarea proprietăţilor din România;
  • creşterea numărului de burse „Erasmus” pentru studenţii români de la 8.000 burse / an până la 20.000 de burse / an.
  • reabilitarea din fonduri europene a jumătate de milion de apartamente în România.

Programul propus de PNL stabileşte un nou standard de profesionalism pentru partidele politice din România, aşa cum oricine poate verifica aici. Mai mult, PNL a fost singurul partid care şi-a lansat programul printr-un eveniment public de consultare, la care au participat lideri din mediul privat, din mass-media şi din societatea civilă. Chiar oamenii de afaceri prezenţi la eveniment au remarcat că e un eveniment unic pe piaţa politică din România.

4. Administraţiile locale liberale au performanţe remarcabile pentru comunităţile lor.

În timp ce PSD insistă să ţină în sărăcie o mare parte din această ţară, administraţiile liberale au demonstrat că pot îmbunătăţi viaţa românilor. Mergeţi sau întrebaţi prieteni care locuiesc în Oradea, Cluj, Alba Iulia, Sibiu, Arad, Timişoara. Şi să nu uităm de Roman, Botoşani, Deva, Reşiţa, Ştei şi nici de com. Sadova (jud. Suceava), com. Sântandrei, com. Vetrişoaia (Vaslui) şi multe, multe altele. Încercaţi să comparaţi singuri localităţile conduse de primari PSD şi cele conduse de primari PNL. Veţi vedea diferenţa fundamentală de viziune, de competenţă şi de seriozitate. Veţi vedea ce impact are în viaţa cetăţenilor o administraţie eficientă, concentrată pe dezvoltare, preocupată de atragerea de investitori şi de fonduri europene şi orientată spre oameni. România în care se poate este cea condusă de PNL. Fapte, nu vorbe. E atât de simplu. Vorba primarului Ilie Bolojan: „primăria este în slujba comunităţii, nu invers”.

5. Partidul Naţional Liberal este singură forţă care contează pentru România la nivel european.

PNL este o parte esenţială a Partidului Popular European. Prin PNL România este reprezentată cu cinste. Este într-adevăr în primul rând în Europa, aşa cum s-a văzut recent şi la Summit-ul de la Sibiu.

Liderii PNL sunt sunt extrem de respectaţi pe plan internaţional iar acest lucru contează şi mai mult astăzi, după ce de aproape 3 ani suntem pe primele pagini în presa internaţională şi naţională cu gafe diplomatice, greşeli strategice şi dovezi incontestabile de impostură şi incompetenţă de la politicienii care ne conduc. Alte partide fie nu sunt afiliate nicăieri pentru că nu şi-au definit clar valorile şi principiile ideologice, fie sunt pe punctul de a fi excluse din familiile lor europene. 

În fine, să nu uităm de referendum: duminică vom primi câte un buletin de vot pentru fiecare din cele două întrebări de la referendumul pentru justiţie convocat de preşedintele Klaus Iohannis. Opţiunea de vot este răspunsul la întrebarea: vrei o justiţie independenţa în ţară ta? Dacă DA, ştii ce ai de votat.

În loc de concluzie, mă întorc la imaginea cu care am început şi pe care ar trebui să o păstrăm în minte nu doar duminica asta, ci în fiecare zi. După ce închizi această pagină, lasă telefonul sau laptopul deoparte pentru câteva secunde, închide ochii şi imaginează-ţi România ca o casă.

E casa noastră, a tuturor. E şi casa ta. Dacă nu faci nimic, se va dărâma şi nu va mai rămâne nimic în urma noastră. Dacă însă alegi să faci ceva, ai şansa să baţi un cui, să repari un geam, să văruieşti un colţ de încăpere. Ai şansa să laşi ceva în urma ta. Iar împreună chiar putem face din casa asta un castel pentru o lume întreagă.

19.3.2019 10:42

E timpul, români. E timpul României!

Un român la trei minute. 20 de români pe oră. 200.000 de români pe an. Aceasta este dimensiunea crizei prin care trece România astăzi, cea mai gravă din ultimii 30 de ani. Singurul răspuns moral la situaţia de faţă este unitatea în faţa pericolului mortal PSD.

Aici suntem acum

Încă nu ne dăm seama de ceea ce ni se întâmplă. Dar ajunge să ne imaginăm că mâine dimineaţă toţi piteştenii, de exemplu, ca la un semn, şi-ar face bagajul, şi-ar lua bocceluţele şi şi-ar târâi valizele peste graniţă. Asta se întâmplă în fiecare an în ţara asta: un Piteşti dispare de pe hartă.

Dar fiecare român care pleacă nu este doar o cifră. Nu este doar un paşaport. Românii care pleacă nu pleacă de bine. De fapt, vă daţi seama cât le este de greu acestor oameni? Ce poate fi mai dificil decât să îţi rupi rădăcinile şi să te separi de cei dragi şi de tot ce ţi-e drag?

Consecinţele le vom simţi cu toţii pentru multă vreme de-aici înainte. Fiecare român care pleacă lasă în urmă un oraş sau un sat mai gol, mai trist şi mai îmbătrânit. Lasă în urmă copii – şi sunt 250.000 de copii rămaşi singuri acasă, o întreagă generaţie pierdută. Lasă în urmă spitale, şcoli şi companii româneşti fără cea mai importantă resursă: oamenii. În următorii cinci ani, piaţa muncii din România va avea un deficit de jumătate de milion de oameni. Pur şi simplu nu vom mai avea cu cine să facem treabă, cu cine să mişcăm rotiţele economiei.

Criza României de azi este atât de gravă încât nu mai e loc nici de orgolii, nici de dezbinare, nici de stat pe margine. Timpul şi timpurile nu mai au răbdare cu România. Sigur, varianta cea mai simplă şi comodă este să nu facem nimic, sau să strâmbăm din nas şi să ne plângem amarnic că ne pierdem ţara. Dar aceasta-i varianta imorală, complice la pseudo-guvernarea în interesul infractorilor, nu al românilor.

Noi am ales implicarea. Voi?

Nu există altă şansă decât implicarea fiecărui român căruia îi (mai) pasă de România. Implicarea cere asumare: intrarea în arena publică vine cu sacrificii. Ore lungi de muncă, departe de familie. Deplasări în toată ţara. Minciuni, jigniri, ameninţări. Articole defăimătoare care depăşesc orice limită.

Am trăit-o pe pielea mea, împreună cu colegii mei din PACT pentru România. În ianuarie 2016 am lansat PACT: un partid nou, cu peste o mie de membri, mai ales tineri români din diaspora. „Noii paşoptişti”, ne-au spus unii. Alţii ne-au împroşcat cu noroi pentru că le stricam jocurile. Unele dintre cele mai murdare atacuri au venit dinspre oameni care pretind că sunt educaţi, curaţi şi noi. De fapt, au agende ascunse şi răspund la ordine.

Nu ne-am dat nicio clipă bătuţi. Din ianuarie 2016 şi până astăzi, am mâncat pe pâine politica românească. Am lucrat pe brânci la un program de guvernare bazat pe soluţii cu rezultate demonstrate în alte ţări, dar ancorat în realitatea românească. Am făcut campanii în România profundă, în zone complet roşii, gen Bolintin (Bădălău) sau Neamţ (Arsene). Am bătut recorduri, luptând de la egal la egal cu PSD, cu resurse financiare infime. La Neamţ, timp de trei luni de zile, am stat în ploaie şi în frig, am lipit afişe, am vorbit cu 50.000 de nemţeni. Am fost ameninţaţi şi înjuraţi de armata PSD.

Dar peste 7000 de nemţeni ne-au acordat încrederea, adesea pentru prima oară în politică, iar pentru asta s-a meritat orice sacrificiu. Desigur, la final, alţii au intrat în parlament, la redistribuire, chiar cu mai puţine voturi. Inclusiv un candidat de pe lista PSD. Aceasta-i legea actuală.

Mai apoi, în iunie 2018, clipul meu de la aeroportul Otopeni cu chemarea „10 august – diaspora acasă” era văzut de 1,8 milioane de români. Întorşi acasă, aceştia au fost primiţi cu bătăi şi gaze lacrimogene, în loc să fie aplaudaţi şi îmbrăţişaţi pentru ceea ce va rămâne, sunt sigur, simbol de unitate al poporului român de pretutindeni în faţa nedreptăţii, a hoţiei şi-a incompetenţei celor care ne conduc. Am primit atunci mii de mesaje din partea românilor de mai aproape sau de mai departe de casă. Promisiunea pe care am făcut-o este să mă lupt până la capăt să îi aducem acasă, într-o Românie normală şi decentă.

E una să comentezi pe Facebook şi alta să faci politică între şi pentru oameni. În ultimii trei ani am observat foarte atent scena publică. Au intrat oameni noi şi îi felicit pentru asta. Unii au făcut antreprenoriat politic, aşa cum am făcut şi noi cu PACT. Alţii au intrat în partide existente. Stimă! Să vrei să faci politică pentru oameni în România de azi e un gest de curaj şi de patriotism sincer, indiferent de calea aleasă.

Singura soluţie: unitatea

Tentaţia pe care o văd la unii compatrioţi este să spună: „nimic nu merge, radem tot, o luăm de la zero, facem un partid nou”. Cel puţin e un pas înainte de la sintagma „toate partidele aceeaşi mizerie”. Dar nu-i o soluţie. Pentru că indiferenţa şi fărâmiţarea au de fapt acelaşi efect: victoria PSD, partidul-stat care dă pomeni electorale bine ţintite şi scoate la vot un electorat captiv, care-i asigură locul I în alegeri. Dacă se întâmplă din nou asta în 2019-2020, e game over. Sper că toată lumea înţelege asta, măcar acum, în ultimul ceas.

Singura soluţie este opoziţia unită. Am mai făcut acest apel încă din decembrie 2016, imediat după alegerile parlamentare: „Exerciţiul de maturitate a forţelor politice noi şi a celor care vor să se înnoiască a început. Există doar două variante: ori împreună, ori deloc”. Şi din nou în mai 2018, clar şi răspicat: „PNL, Mişcarea România Împreună, USR, PMP, PACT pentru România şi inclusiv partidele locale noi au o misiune, dar mai ales o datorie comună: salvarea democraţiei, libertăţii şi parcursului euro-atlantic al României şi demararea reformelor ample de care ţara are nevoie pentru a se dezvolta”.

În ultimii doi ani, am purtat discuţii ample cu forţele de opoziţie: PNL, USR, RO+/MRÎ/PLUS. Am căutat teme şi proiecte comune. Am întâlnit oameni remarcabili, care au înţeles că miza este viitorul României, nu să avem fiecare „jucăria” noastră. Din păcate, am întâlnit şi orgolii mari a unor oameni mici, dincolo de aparenta deschidere către ideea de opoziţie unită. Nu vreau să spun mai multe pentru că opoziţia trebuie să rămână unită şi să se concentreze pe lupta împotriva PSD. Ajunge să spun că am răspuns public unui anume apel încă din iulie 2018, fără nicio urmare, ceea ce demonstrează că anumite mesaje sunt doar de faţadă. N-am să dau nume. Poate a fost doar o scăpare. Sunt sigur că, în timp, românii vor demasca adevăratele intenţii ale celor care le cer încrederea şi votul.

Noi însă am rămas consecvenţi ideii că trebuie să strângem rândurile. Unii au înţeles şi înţeleg, alţii nu. Ultimul cuvânt îl au întotdeauna cetăţenii României.

De ce PNL

Am cumpănit foarte mult şi foarte atent această decizie. Cunosc toate contraargumentele şi le respect, chiar dacă nu le împărtăşesc. Apelul meu către toţi membrii şi simpatizanţii noştri este să aibă încredere deplină în drumul ales.

Pe 18 martie 2019, ziua în care marele lider liberal Mircea Ionescu-Quintus ar fi împlinit 102 ani, am anunţat integrarea PACT în PNL, în ceea ce considerăm drept cea mai importantă mişcare între două forţe politice în România anului 2019. De atunci şi până azi am primit multe mesaje de felicitare, de încurajare, împreună cu o serie de întrebări. Iată argumentele mele şi ale echipei PACT:

Argumentul strategic. În mod ideal, dreapta va fi reprezentată în România de un singur partid puternic, o alternativă solidă la PSD. Acest partid nu poate să fie decât PNL, singurul care are capacitatea de a îndeplini obiectivul vital de scoatere a României din ghearele PSD. Coagularea opoziţiei în cadrul PNL, fie şi pe termen mediu-lung, va evita scenariile anterioare, cu orgolii şi atacuri în interiorul coaliţiei de guvernare. Ar însemna totodată maturizarea şi stabilizarea sistemului politic românesc, premise necesare pentru o guvernare predictibilă în următorii ani, fără de care România nu va putea ieşi din actuala criză şi nici nu va putea recupera prea curând distanţa faţă de Vest. Primul pas trebuie făcut chiar înainte de alegerile prezidenţiale prin susţinerea candidaturii Preşedintelui Iohannis pentru un nou mandat. Orice altă formulă ar fi nu doar incorectă (prin raportare la declaraţii publice anterioare), ci şi riscantă pentru viitorul României europene. 

Argumentul tactic. PNL şi PACT sunt forţe politice cu valori comune şi capacităţi complementare. PNL are de partea sa istoria, maturitatea, capacitatea de mobilizare şi de a ajunge la toţi românii. Este totodată cel mai important partid din România, care a demonstrat prin fapte, nu prin gargară, că ştie cum să dezvolte România. Oricine are ochi să vadă poate merge la Oradea, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Timişoara-Arad, Reşiţa, Roman şi în multe alte locuri unde administraţiile liberale, cu toate blocajele de la guvernarea PSD, au schimbat în bine viaţa românilor. PNL este singurul partid care a crescut alocaţiile copiilor, în ţara în care – evident – acestea sunt pe ultimul loc din UE, iar natalitatea este la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani. PNL este respectat şi ascultat în Europa, ca membru de bază al celui mai puternic partid european – PPE.

De partea cealaltă, PACT contribuie pe trei paliere. În primul rând, avem o echipă de 300 de profesionişti de top, cu rezultate demonstrate la cel mai înalt nivel în plan academic şi profesional: de la Sorbona la Stanford şi Harvard, de la MIT la Oxford, de la companii de prestigiu la instituţii financiare internaţionale. Toţi vor să se implice mai mult în arena publică – nu cu scandal şi cancanuri, ci cu soluţii concrete şi politici publice deştepte pentru dezvoltarea României. În al doilea rând, am construit în ultimii zece ani, pornind de la fondarea Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) în 2009, cea mai întinsă reţea românească la nivel global, cu peste 15.000 de membri în 50 de ţări. E o reţea valoroasă, bine ancorată în diaspora românească şi cu conexiuni strategice şi diplomatice la nivel înalt pentru un proiect asumat răspicat: „mai multă Europă în România, mai multă Românie în Europa”. În fine, PACT înseamnă şi un demers politic curajos, cu oameni care ştiu ce înseamnă campaniile grele în teren.

Argumentul politic. PNL şi PACT sunt partide autentice de centru-dreapta, cu valori clare (aici şi aici), pe deplin compatibile, partide care au proprietatea termenilor (fără nicio aluzie). Cei care spun că ideologia nu mai contează, că totul este relativ, deci totul este permis se înşală amarnic. Românii au nevoie de claritate, de lucruri spuse pe nume, nu de „lideri” schimbători după cum bate vântul. Ca PACT, am trecut printr-un amplu proces intern de definire a misiunii şi valorilor noastre, asumându-ne la alegerile din 2016 o identitate distinctă. În acelaşi registru este şi cooptarea lui Rareş Bogdan, un mare câştig pentru PNL: un om de dreapta, vârf de lance în lupta împotriva PSD-ului.

Argumentul de suflet. Nu în ultimul rând, la nivel personal, e ca în dragoste, iar prima iubire nu se uită niciodată. M-am înscris în Partidul Naţional Liberal la 16 ani, pentru că m-au atras valorile şi istoria remarcabilă a acestui partid, a cărui destin se confundă cu destinul României. Ştiu, veţi spune că sunt un romantic, dar prefer să rămân la cuvintele liderului paşoptist Nicolae Bălcescu: „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul”. Partidul Naţional Liberal are deplina legitimitate şi capacitate de a desăvârşi proiectul României moderne şi europene, întrerupt brutal de deceniile de comunism şi neocomunism.

Acestea sunt cele mai importante argumente care stau la baza alegerii noastre. În plus, de la bun început, am regăsit în echipa PNL condusă de Ludovic Orban un partener onest, capabil şi pe deplin conştient că îi revine misiunea dificilă de coagulare a tuturor forţelor binelui. Suntem convinşi că împreună vom reuşi.

Apel

În final, lansăm un apel public şi îi chemăm alături de noi pe toţi cei care vor să facă echipă pentru România. Avem datoria morală să fim uniţi şi să oferim o alternativă reală românilor, iar această alternativă este Partidul Naţional Liberal.

E timpul, români. E timpul României!

4.3.2019 1:08

Timpurile care nu mai au răbdare cu România

Capturată de personaje precum Daddy-Vitamină, Rădulescu-Mitralieră, Dan-Pulan şi Daea-Cormoran, într-o realitate cotidiană sufocantă, România rămâne (tot mai) departe de restul lumii. Dacă ceilalţi merg înainte la viteze din ce în ce mai mari, România merge la fel de repede, doar că… înapoi. Partea bună rămâne cea dintr-un banc celebru, dulce-amar: dacă vine sfârşitul lumii, România scapă, pentru că e cu câteva decenii bune în urma celorlalţi.

Timpul nu mai avea răbdare cu România lui Moromete. Timpurile de azi nu mai au răbdare cu România noastră.

Până acum, 2019 a fost un an deosebit de agitat. Venezuela a fost şi rămâne aproape de un război civil, acordul pentru Brexit a eşuat în Parlamentul britanic, primarul Gdansk-ului a fost asasinat, iar în SUA a avut loc cel mai lung blocaj al Guvernului federal din istorie, având un cost de peste 6 miliarde de dolari pentru economia americană. Mai mult decât ar fi costat zidul lui Donald Trump, mărul discordiei. Este limpede pentru toată lumea: lumea se schimbă. Nu e vorba de o schimbare bruscă, ci doar o accentuare a unor tendinţe deja existente, care vor influenţa decisiv şi evoluţia României. În linia celor 5 rezoluţii pe care le-am stabilit în debutul anului, voi face în continuare o scurtă analiză a contextului internaţional în care ne aflăm şi voi prezenta cele 5 mari puncte de inflexiune care definesc lumea de azi, aşa cum au fost ele identificate de Fred Kempe, preşedintele ilustrului think-tank american Atlantic Council.

1. Dinamica relaţiilor americano-chineze: de la cooperare la competiţie

Peisajul geopolitic este marcat de înlocuirea cooperării dintre cele două superputeri cu competiţia dintre ele. Aceasta se va juca pe mai multe planuri: economic, militar şi tehnologic.

Robert Kaplan, care spune că pentru SUA China va deveni un adversar mai înspăimântător decât a fost vreodată Rusia, vorbeşte deja despre un război rece între cele două ţări. Acest nou conflict îngheţat devine principiul negativ de organizare în geopolitică, principiu căruia pieţele vor trebui să-i stabilească preţul. România trebuie să se poziţioneze, fără şovăire, de partea partenerilor strategici americani – opţiune morală (democratică), corectă (dezvoltată) şi strategică (sigură).

2. Perspective sumbre pentru economia globală

Acesta a fost avertismentul Băncii Mondiale la începutul acestui an: în 2019, creşterea globală va încetini. Principalele cauze sunt diminuarea activităţile comerciale şi de producţie, tensiunile comerciale, dar şi costurile de îndatorare în creştere cu care se confruntă economiile emergente.

Cu toate acestea, anumiţi experţi consideră că 2019 va produce doar o încetinire uşoară, ciclică a economiei, pe care lumea o cere uneori. Ar trebui să ne dea de gândit însă schimbările structurale care se ascund în spatele acestei evoluţii, determinate de revoluţia tehnologică 4.0 şi a efectelor pe care la va produce: creşterea inegalităţilor, scăderea numărului de locuri de muncă în industria prelucrătoare, precum şi ascensiunea, în consecinţă, a discursului naţionalist şi populist. În acest context, Martin Wolf vorbeşte în Financial Times despre „eroziunea ordinii economice globale liberale“.

România este complet nepregătită pentru aceste evoluţii. Economia este ţăndări, procedura de deficit excesiv aplicată de UE fiind iminentă. Surplusul din creşterea economică pe consum a fost investit, fără cap, tot în consum – adică în pomeni electorale (ajutoare sociale, pensii speciale etc.), care nu pot fi susţinute pe termen mediu şi lung. Investiţiile publice în infrastructură sunt aproape nule, iar ceea ce se face se face încet şi prost, din cauza unui management incompetent şi corupt, aşa cum am mai explicat. La ce ne-am fi putut aştepta de la marele economist Vâlcov, care şi-a plagiat jumătate din teza de doctorat? Cât despre noua economie, cu dimensiunile sale cheie – inteligenţă artificială, automatizare, realitate virtuală etc. – România practic nu şi-a pus problema ce are de pus pe masă, deşi încă are o resursă umană extraordinară pentru sectorul IT&C. De comparat, ca exemplu, cum abordează Ungaria aceste transformări, cu o strategie ca la carte de digitalizare a industriei, adoptată încă din decembrie 2017.

3. SUA nu mai este singura protagonistă a scenei mondiale

Deşi comentatorii politici vorbesc în principal despre impredictibilitatea preşedintelui Trump, Fred Kemp de la Atlantic Council ne atrage atenţia că scenariul mai îngrijorător este dacă actualul preşedinte şi politica sa izolaţionistă nu reprezintă mai degrabă un simptom decât o cauză a retragerii SUA de la cârma lumii libere. Aliaţii americanilor din Orientul Mijlociu s-au declarat contrariaţi de decizia neaşteptată a preşedintelui american de a retrage trupele din Siria, un gest care afectează încrederea în administraţia americană. Pe de altă parte, declaraţiile lui Mike Pompeo sunt de natură să-i liniştească măcar pentru moment pe partenerii strategici ai SUA, printre care se află şi România: „Când America se retrage, deseori urmează haosul. Când ne neglijăm prietenii, apar resentimente. Iar atunci când devenim parteneri ai inamicilor, aceştia se dezvoltă.“

În 2019, NATO, cea mai de succes şi cea mai durabilă alianţă a lumii sărbătoreşte al 70-lea an de existenţă. Continuitatea şi dezvoltarea sa sau, dimpotrivă erodarea alianţei, vor fi hotărâtoare pentru ordinea globală. România are nevoie de garanţiile NATO şi, mai mult, îşi poate asuma un rol strategic în relaţiile transatlantice. Primul pas a fost făcut, prin vizita preşedintelui Iohannis la Washington, urmată de întâlniri la nivel înalt pe linie germană şi franceză.

Tulburările interne cauzate în special de lupta împotriva justiţiei au frânat aceste demersuri, însă ele pot fi şi trebuie reluate cel târziu după alegerile din acest an. România nu trebuie să lase nicio clipă senzaţia că ezită în politica externă, iar dacă ştie să îşi joace cărţile poate fi chiar principalul factor de stabilitate în regiune, în contextul derapajelor anti-democratice de la Budapesta şi nu numai.

4. Europa îşi hotărăşte viitorul

Vom vedea în lunile următoare limitele pe care le va atinge integrarea europeană. Vom avea alegeri pentru Parlamentul European, în condiţiile în care influenţa regimurilor moderate din Germania şi Franţa este tot mai mică, iar avântul populismului şovin e tot mai mare. Noua componenţă a legislativului european va fi caracterizată de un număr crescut de eurosceptici şi iliberali, care vor proveni în special din statele est-europene, precum Polonia, Ungaria şi, din păcate, România, dar nu numai. O posibilă explicaţie pentru acest eşec al liberalismului în spaţiul est-european o are Ivan Krastev, care susţine că elitele liberale au fost mult prea încrezătoare în instituţiile europene, care adăpostesc şi populişti care sabotează din interior proiectul european. Totodată, aceştia au diagnosticat greşit mesajul populist, care este unul mai degrabă psihologic decât ideologic şi se bazează pe resentimentul provocat de ceea ce acesta numeşte imitarea Vestului.

Aici lucrurile sunt iarăşi îngrijorătoare pentru România. Un sondaj recent IRES demonstrează clare tendinţe extremiste în rândul electoratului: „48% dintre români susţin că naţionalismul ar fi o mişcare necesară pentru România, în timp ce 50% dintre cetăţeni nu au încredere în străinii care critică ţara noastră“. Sfătuit de consultanţii plătiţi cu bani grei (din subvenţia de partid, oare?), PSD se caţără tot mai agresiv pe acest val, marşând pe teme şi temeri false. În mod paradoxal, s-ar putea ca acest fapt să fie de bun augur pentru România. PSD, un partid decredibilizat de modul în care a guvernat, nu poate legitima discursul de tip extremist, pe care, adoptându-l, mai degrabă îl subminează.

5. Erodarea mecanismelor globale de cooperare şi ascensiunea autoritarismului

Un exemplu este reprezentat de acţiunile lui Vladimir Putin în Ucraina, ca urmare a incursiunilor ruseşti în Marea Azov, în condiţiile în care la finalul acestei luni ucrainenii vor avea alegeri prezidenţiale. De asemenea, preşedintele chinez Xi Jinping, care se confruntă cu o recesiune economică, mizează pe accentuarea discursului naţionalist. „Vântul este în pânzele liderilor autoritari din întreaga lume“, scrie Robert Malley, preşedinte şi CEO al International Crisis Group, în Foreign Policy. Aceştia îşi vor testa în continuare propriile limite, dar şi pe ale restului jucătorilor din plan internaţional.

Soluţia? Ne-o dă Prof. Larry Diamond, „Mr. Democracy“ şi mentorul meu de la Stanford University (vă recomand pe această cale cartea Ill Winds: Saving Democracy from Russian Rage, Chinese Ambition, and American Complacency, care urmează să apară în luna iunie). Democraţia poate fi salvată la nivel global, dar numai prin leadership activ din partea SUA şi a Europei, şi întorcându-ne la principiul ei de bază: we the people – noi, cetăţenii.

În acest context, România dă propriul examen în faţa istoriei prin alegerile din acest an şi din 2020, iar alegerea ne aparţine: ne pasă sau plecăm de-acasă?

24.1.2019 13:15

Noii paşoptişti de care România are nevoie

Unirea Principatelor Romane ramane una dintre cele mai mari – si improbabile – realizari din istoria poporului roman. Protagonistii au fost, in buna parte, liderii Revolutiei de la 1848.

Marele succes diplomatic din 1859 s-a datorat unei ample ampanii de „lobby romanesc”, care a vizat punerea in act a unui proiect de tara, in baza unei strategii nationale, cu sprijinul Marilor Puteri ale vremii. Cine sunt cei carora le datoram momentul de acum 160 de ani?

Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu, Ion Ghica, C. A. Rosetti sau Vasile Alecsandri erau pregatiti la marile scoli europene, vorbeau bine multiple limbi straine si isi dezvoltasera relatii valoroase in tarile respective. Esecul Revolutiei de la 1848 a insemnat si exilul lor, insa acesta a fost in fapt sansa de a sustine cauza romaneasca la cancelariile straine, timp de 10 ani. Atunci cand contextul istoric a devenit favorabil, pasoptistii au revenit acasa si au pus bazele statului roman modern, cu momentele 1859, 1877 si 1918.

Care este lectia pasoptistilor pentru Romania de azi? Mai este posibil un nou moment 1848 si racordarea Romaniei de facto, nu doar de jure, la valorile si viitorul Europei? Cine sunt noii pasoptisti care isi vor asuma reconstructia Romaniei, in debutul revolutiei industriale 4.0, care schimba din temelii lumea, asa cum o cunoastem astazi? Daca nu ei, cine? Daca nu acum, atunci cand?

Am ales această zi de sarbatoare, la 160 de ani de la Unirea Principatelor Romane, pentru a impartasi cateva consideratii despre „pasoptistii” de peste veacuri si rolul lor. Urmeaza o analiza ampla a unui fin cunoscator al istoriei romanilor, prof. Laurentiu Pricop, unchiul meu. In incheierea articolului, reiau cateva consideratii despre pasoptistii 4.0 si cum pot fi ei incurajati sa revina acasa.

Primii studenti romani in strainatate

In perioada evului mediu, lipsa scolilor autohtone le facea pe odraslele domnesti si boieresti fie sa ia lectii in particular, cu dascali adusi din strainatate special in acest scop, fie sa plece la scoli situate in afara hotarelor tarii. Cazurile cronicarilor moldoveni Grigore Ureche si Miron Costin, ca si al domnitorului Dimitrie Cantemir, fiul lui voda Constantin Cantemir, sunt ilustrative in acest sens.

Ureche a studiat la Lvov, Miron Costin la Bar si la Camenita, iar Cantemir a luat lectii in particular cu dascalul grec, scolit la Viena si Lipsca, Ieremia Cacavela. Fiind trimis, de catre tatal sau, ostatic la Istanbul, dupa obiceiul vremii, Cantemir isi desavarseste studiile acolo cu cei mai vestiti profesori ai timpului sau. Desi petrece, cu unele intreruperi, 22 de ani in capitala Imperiului Otoman, nu isi uita tara si depune eforturi ca sa devina domn al acesteia. „Nu pentru vanitatea puterii”, dupa cum ne spune Nicolae Iorga, „ci pentru ca de pe tronul Moldovei el putea sa lucreze la opera de dezrobire ce sta in fundul celor mai dragi sperante ale sale”.

Daca in plan politic soarta i-a fost potrivnica, in schimb, in plan cultural, Dimitrie Cantemir a lasat cea mai de pret zestre, izvorata din impletirea vastelor sale cunostinte si a nemargintei iubiri fata de neamul sau. „Hronicul vechimei a romano – moldo – vlahilor” si „Descriptio Moldaviae”, alaturi de letopisetele lui Grigore Ureche si Miron Costin, reprezinta opere de referinta ale culturii romane, argumente fara putinta de tagada ale latinitatii si unitatii de neam a romanilor. Merita amintita in acest context si personalitatea stolnicului Constantin Cantacuzino, student eminent la „Universitas Artistarum” din Padova, intre 1667 si 1669, autor al „Istoriei Tarii Romanesti”, si care, intors acasa, dirijeaza activitatea de relatii externe in timpul domniilor lui Serban Cantacuzino (1678 – 1688), fratele sau, si a lui Constantin Brancoveanu (1688 – 1714). O figura aparte a evului mediu romanesc o reprezinta domnul muntenesc Petru Cercel (1583 – 1585). Fiu al lui Patrascu cel Bun (1554 – 1557), presupusul tata al lui Mihai Viteazul, Petru Cercel era un om cult, ce vorbea mai multe limbi straine, fiind  autor al unor versuri scrise in limba italiana. Traieste mai multa vreme in strainatate, cunoaste Venetia si Raguza si ajunge la curtea regelui Frantei Henric al III-lea, obtinand sprijinul acestuia pentru ocuparea tronului Munteniei. Desi domneste putin, experienta sa occidentala avea sa lase urme in tara. Nu doar ca impodobeste capitala Munteniei, Targoviste, cu un palat-resedinta, dar realizeaza si alimentarea orasului cu apa adusa pe olane, de la departare. De asemenea, pune in functie un atelier de turnat tunuri de bronz, o teava de tun din vremea sa, purtand pecetea Tarii Romanesti, pastrandu-se si astazi la Muzeul Militar din Bucuresti.

Scoala Ardeleana

Un moment important in ceea ce inseamna influenta oamenilor scoliti in Occident si reveniti acasa il reprezinta miscarea culturala a Scolii Ardelene. Nascuta in sanul bisericii greco-catolice, aceasta i-a avut drept lideri pe Gheorghe Sincai (1754 – 1816), Petru Maior (1760 – 1821) si Samuil Micu (1745 – 1806). Unirea cu Roma, consfintita de episcopul Atanasie Anghel pe 5 septembrie 1700, la Alba-Iulia, a avut un efect paradoxal pentru ocupantii austrieci. In urma acestuia act, romanii au capatat dreptul de a deschide un seminar la Blaj, de a trimite anual trei bursieri la Roma, la colegiul „De Propaganda Fide”, si de a studia la Viena, la colegiile Pazmanyan si Sfanta Barbara.

Doar ca tinerii romani trimisi acolo, in loc de a deveni agenti de influenta austrieci, s-au folosit de prilejul oferit pentru a apara si promova cauza romaneasca. Pilduitor ramane exemplul lui Sincai. Scormonind arhivele Vaticanului, acesta ajunge sa adune 27 de volume de documente despre istoria romanilor. Avea numai 27 de ani si, intorcandu-se acasa si ajungand director al scolilor unite din Transilvania, infiinteaza peste 300 de „scoli poporale”, pe care le inzestreaza cu manuale. Intrand in conflict cu episcopul unit Ioan Bob, este palmuit si amenintat cu smulgerea parului si scoaterea ochilor, fiind apoi arestat si acuzat de complot impotriva statului. 

Eliberat din inchisoare dupa un an, duce o existenta de mizerie, dar nu inceteaza nici un moment sa lucreze la opera sa de capatai, „Hronica romanilor si a mai multor neamuri”, pe care o termina in 1811. In speranta tiparirii ei la Sibiu, pleaca intr-acolo pe jos, cu toiagul in mana si purtandu-si in desaga lucrarea. Cenzorii o resping, autoritatile ii confisca manuscrisul, noroc cu o copie facuta pentru episcopul Vulcan de la Oradea, astfel ca lucrarea vede lumina tiparului la Iasi, in 1853. Situatii grele au avut si ceilalti doi reprezentanti ai Scolii Ardelene, dar nici unul nu s-a clintit vreodata din credinta sa privind dreptatea poporului romanesc.

Generatia Pasoptista

Zorii istoriei moderne a Romaniei inseamna inlaturarea domniilor fanariote, lupta pentru eliberarea de sub dominatia turceasca, dar si inceputul amestecului tot mai brutal al Rusiei tariste in viata tarilor romane extracarpatice. Prefacerea Europei incepuse inca din secolul al XVI-lea, cu revolutia burgheza din Tarile de Jos, continuase cu cea engleza, de la mijlocul secolului al XVII-lea, si culminase cu revolutia franceza de la 1789. Desi un anumit inceput de modernizare poate fi semnalat inca din timpul fanariotilor, Tarile Romane aveau nevoie de o prefacere profunda, care sa insemne progres economic, stergerea inegalitatilor sociale si realizarea idealului unitatii nationale.

In absenta unei burghezii care sa impinga lucrurile inainte, contributia decisiva la acest proces de innoire o au tinerii intelectuali, majoritatea primind luminile invataturii pe bancile scolilor si in amfiteatrele universitatilor occidentale. Astfel, Mihail Kogalniceanu (1817 – 1891) studiaza la Luneville, in Franta, iar apoi la Universitatea din Berlin. Vasile Alecsandri (1821 – 1890) isi sustine bacalaureatul la Paris si se inscrie, in acelasi oras, la Facultatea de Drept. Costache Negri (1812 – 1876) pleaca sa studieze medicina in capitala Frantei si cutreiera mai multe orase din Occident. Fratii Stefan si Nicolae Golescu studiaza in Elvetia. Alexandru Ioan Cuza (1820 – 1873) isi sustine bacalaureatul la Paris. Iar exemplele pot continua. Rezultatul l-a reprezentat punerea bazelor statului roman modern, atat prin realizarea micii uniri de la 1859, cat si a amplelor reforme din timpul domniei lui Alexandru Ioan I-ul, domnitorul avand un sprijin puternic in persoana celui mai apropiat sfetnic al sau, prim-ministrul Mihail Kogalniceanu.

Este demn de remarcat faptul ca, in ciuda tuturor greutatilor intampinate, nici unuia dintre pasoptisti nu i-a trecut prin minte sa renunte la lupta. Daca e sa ne gandim numai la cate a avut de suportat M. Kogalniceanu (surghiun la Manastirea Rasca, intreruperea cursului tinut la Academia Mihaileana, interzicerea revistelor „Dacia literara” si „Propasirea”), ne dam seama de taria idealurilor generatiei pasoptiste.

Dar poate ca nimic nu ilustreaza mai bine acest lucru decat o intamplare relatata de Vasile Alecsandri si care l-a avut drept protagonist pe Nicolae Balcescu. Exilat in urma revolutiei de la 1848, Balcescu se afla in sudul Frantei in 1851 si lucra de zor la „Romanii supt Mihai – Voievod Viteazul”, carte pe care i-o dicta lui Alecsandri. Desi starea sanatatii sale era vizibil deteriorata, Balcescu refuza sa creada ca sfarsitul ii e aproape. Intr-un moment in care a inteles si a acceptat aceasta realitate, marele patriot roman a exclamat: „vina moartea pentru mine, numai tara sa-mi traiasca!”.

Junimea

Generatiile care au urmat au continuat eforturile de modernizare a tarii si infaptuirea unirii celei mari. Ar fi aproape de prisos sa amintim ce contributie au avut in acest sens tinerii membri ai „Junimii” iesene, toti cei din grupul fondator, incepand cu Maiorescu, fiind scoliti in Occident, sau al societatii „Romania Juna”, al carei prim presedinte a fost Ioan Slavici, printre membrii ei numarandu-se Mihai Eminescu si Ciprian Porumbescu. Amintim ca scopul infiintarii acestei din urma societati a fost educarea in spirit national a tinerilor aflati la studii la Viena, iar imnul ei s-a numit „Pe-al nostru steag e scris unire”, muzica apartinand lui Ciprian Porumbescu, iar versurile lui Andrei Barseanu. De asemenea, merita mentionata implicarea junimistilor in viata politica, Titu Maiorescu, P. P. Carp si Theodor Rosetti ajungand sa detina functia de prim-ministru.

Marea Unire

Actul Marii Uniri de la 1918 a reprezentant punctul culminant al istoriei nationale a Romaniei. A fost anul de gratie in care romanii si-au afirmat dreptul lor de a trai intr-o singura tara, iar Basarabia, Bucovina si Transilvania au revenit acasa. In Basarabia, Ion Inculet, presedinte al Sfatului Tarii, a fost profesor de matematica si absolvent al Universitatii din Petrograd (Sankt-Petersburgul de astazi), iar Daniel Ciugureanu, prim-ministru pana la unire, a fost absolvent al Facultatii de Medicina de la Kiev. Liderii unirii Bucovinei cu Romania, Iancu Flondor si Ion Nistor, au studiat la Viena, dar au revenit acasa, dedicandu-se trup si suflet cauzei nationale. In sfarsit, Iuliu Maniu si Vasile Goldis, figurile emblematice ale Transilvaniei de la 1918, si-au facut studiile de drept si, respectiv, litere si filozofie, la Budapesta si la Viena.

Pasoptistii 4.0

Ce ne invata istoria? In primul rand, ca tara are nevoie de tinerii care si-au desavarsit pregatirea profesionala pe bancile universitatilor prestigioase ale Occidentului, stiinta de carte, entuziasmul, capitalul si relatiile lor, precum si energia lor creatoare fiind factori indispensabili pentru progresul Romaniei.

Ce ii invata istoria pe pasoptistii 4.0 de azi? Ca inaintasii lor au jetfit totul pentru intoarcerea acasa, chiar daca tara, reprezentata prin statul roman, nu le-a oferit acestora mai nimic. Nu au fost primiti cu bratele deschise, ba chiar erau priviti ca agenti periculosi ai unor schimbari nedorite. Nimanui nu i-a trecut insa prin minte sa faca vreun pas inapoi sau sa abandoneze lupta.

De aceea, cei care astazi cred ca fac o favoare Romaniei reintorcandu-se acasa, mai bine sa ramana unde sunt, pentru ca, vorba lui Cicero, „caracterul fara inteligenta poate multe, dar inteligenta fara caracter nu poate nimic”. In acelasi timp, tinerii pregatiti in strainatate nu trebuie sa se creada cu nimic mai presus decat cei care au performat cu adevarat in Romania. Cu totii ar trebui sa avem acelasi obiectiv: mai multa Europa in Romania, mai multa Romanie in Europa.

Pentru ca intotdeauna am respectat principiul de a furniza si solutii, nu doar de a semnala probleme, va indemn sa parcurgeti strategia SMART Diaspora pentru atragerea in Romania a tinerilor, pe care Liga noastra a lansat-o public inca din 2013. Veti regasi in cele 80 de pagini masuri concrete de atragere a diasporei, bazate pe bunele practici ale altor state. 

Cele mai importante 10 propuneri din SMART Diaspora:

Introducerea procedurilor de recrutare „online” pentru candidaţii la funcţii publice aflaţi în străinătate

Oferirea de facilităţi financiare la (re)stabilirea în ţară sub forma unor deduceri fiscale pentru o perioadă determinată, acordate absolvenţilor de studii finalizate la cele mai bune 500 universităţi din întreaga lume

Instituirea unui program de atragere a investiţiilor străine directe în România prin intermediul comunităţilor de afaceri româneşti de peste hotare, cu sprijinul asociaţiilor investitorilor străini din România şi cu suportul camerelor de comerţ bilaterale

Înfiinţarea unui Corp de Experţi din Diaspora ai Statului Român care să ofere consultanţă periodică instituţiilor publice cu rol cheie în sectorul public Derularea unor programe de „fellowship” şi de „internship” în instituţiile de stat, după modelul „White House Fellows” din Statele Unite ale Americii, deschise absolvenţilor de studii finalizate la cele mai bune 100 universităţi din întreaga lume

Dezvoltarea unor centre de cercetare şi inovare industrială în sistem integrat public‑privat pentru cei mai buni ingineri şi cercetători din ţară şi din străinătate

Dezvoltarea unui website interactiv cu informaţii utile pentru românii din diaspora care doresc să se întoarcă în România, dar şi pentru străinii care aleg ţara noastră ca destinaţie de carieră

Dinamizarea procesului de recunoaştere a diplomelor şi a altor certificări academice şi profesionale obţinute în străinătate de către cei aflaţi peste hotare, români şi străini deopotrivă 

Derularea unui proiect de „cartografiere a diasporei” pentru aflarea numărului, situării şi caracteristicilor socio-demografice ale românilor din diaspora, inclusiv studenţi şi absolvenţi Organizarea bi-anuală a unor târguri virtuale de cariere dedicate tinerilor înalt calificaţi aflaţi peste hotare

Cine sa le puna in practica, insa? Analfabetii functionali care ne conduc astazi? Imposibil. Oamenii slabi se inconjoara de oameni slabi pentru a-si proteja scaunele de catifea. Istoria, insa, rimeaza. Vine si randul pasoptistilor 4.0. 

Inchei cu acest gand pentru cei care doresc sa revina acasa: 

„Va asteptam, dragi prieteni. Nu va asteptati la covor rosu si nici la zile usoare. Dar veti avea mereu satisfactia de a pune caramida peste caramida intr-un loc in care totul este inca de facut si care, de bine sau de rau, este acasa. Avem nevoie de voi. Hai acasa!”

20.11.2018 11:38

Cum as debloca infrastructura: Solutia Ghiseului Unic TEN-T Romania (2)

Intre gesturi stereo in Parlament si iresponsabila atitudine anti-UE a unor inalti oficiali romani, nu prea mai ramane spatiu pe agenda publica. De ce sa discutam despre autostrazi, educatie sau sanatate, cand putem mult mai usor sa dezbatem despre expresiile faciale si gestica diverselor personaje care au ajuns, cum, necum, sa conduca destinul acestei tari?

Culmea ironiei, fix intr-un punct istoric, cu doua momente vitale: Centenarul si, chiar mai important, Presedintia Consiliului UE.

Ma incapatanez sa cred, totusi, ca exista suficient de multe voci care vor altceva: discutii reale, solutii destepte, dezvoltare.

Am explicat intr-un prim articol pe aceasta tema de ce Romania nu are infrastructura de transport: lipseste cu desavarsire o viziune strategica clara, asumata si predictibila; la fel de sublim si de absent este managementul performant al investitiilor publice.

Imaginand un scenariu in care as putea reforma din temelii sectorul transportului in Romania, am prezentat in articolul precedent prima parte a unei solutii pentru deblocarea infrastructurii: Ghiseul Unic TEN-T Romania.

Acest one-stop-shop ar urma sa fie creat cu un mandat clar: deblocarea/accelerarea tuturor proiectelor TEN-T – incepand cu proiectele core si continuand cu cele comprehensive – pe teritoriul Romaniei.

Etapele constructiei institutionale pentru acest nou organism vor fi: (1) audit de sistem; (2) propuneri de solutii si consultari publice; (3) implementarea Ghiseului Unic TEN-T Romania.

Etapa 1: auditul sistemului

Primul pas este constituirea unui Grup de Lucru (GL) la nivel tehnic. Miza speciala a dezvoltarii infrastructurii impune plasarea acestui GL sub coordonarea directa a prim-ministrului.

GL ar trebui sa includa reprezentanti de la toate ministerele implicate (Ministerul Transportului, Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii, Ministerul Culturii etc.), de la toate autoritatile relevante (Agentia Nationala de Achizitii Publice – ANAP, Autoritatea de Audit – Curtea de Conturi, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor – CNSC), de la companiile de stat cu atributii in domeniu (Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR, CFR SA etc.), de la serviciile de utilitati publice, de la Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara – ANCPI, din mediul privat (proiectanti, constructori, ingineri, manageri de proiect etc.), de la Agentiile de Dezvoltare Regionala, din mediul academic si din societatea civila.

GL va fi insarcinat cu conceperea, redactarea si prezentarea catre premier a unui raport de audit al cadrului aferent proiectelor TEN-T in Romania, intr-un termen de doua luni de la constituirea GL.

Acest raport va prezenta stadiul fiecarui proiect si va detalia problemele/blocajele aparute pe parcurs – atat la nivel legislativ, cat si la nivel procedural.

De exemplu, se vor evalua efectele OUG 7/2016, care propune scurtarea unor termene aferente proceselor de avizare a lucrarilor, accelerarea procedurilor de expropriere si prelungirea automata a valabilitatii avizelor pana la finalizarea lucrarilor.

Se va analiza totodata aplicarea prevederilor aferente proiectelor de interes national si respectarea termenelor impuse de legea 255/2010, inclusiv a eventualelor sanctiuni aplicate (sau nu) pentru incalcarea legii.

O sectiune importanta a raportului de audit va fi dedicata procedurilor de avizare si autorizare existente si modului in care acestea au functionat in cadrul proiectelor TEN-T in Romania.

Pe baza unei analize din 2016 a Comisiei Europene, pentru fiecare proiect in parte, au fost si/sau sunt implicate in aceasta etapa cel putin 6-7 autoritati publice, cu o durata semnificativa a intregului proces (2-5 ani).

In Romania exista o lunga lista de aprobari necesare pentru executia lucrarilor, iar acestea se elibereaza de institutii intre care nu exista coordonare si care, adesea, nu respecta termenele legale: acordul de mediu, exproprierile, aprobarile de nivel local si judetean (acolo unde este cazul), avizele din partea operatorilor de retele, scoaterea terenurilor din circuitul agricol sau din fondul forestier, autorizatia de construire si alte avize/autorizatii, de la caz la caz (de la Ministerul Culturii, de la politie etc.).

Totodata, se va analiza in detaliu fiecare procedura de achizitii publice, pentru a identifica toate cauzele posibile ale intarzierilor/amanarilor.

Se recomanda ca aceasta analiza in profunzime sa se concentreze si pe cateva dintre proiectele TEN-T finalizate in anii anteriori, cu intarzieri semnificative in etapa de executie a lucrarilor in teren.

Cauzele posibile includ: calitatea foarte slaba a documentatiilor de atribuire, calitatea slaba a studiului de fezabilitate si/sau a proiectului tehnic (in cazul proiectelor care au mers pe procedura FIDIC galben, in foarte multe cazuri constructorii reclama deficiente grave la nivelul studiilor de fezabilitate), lipsa de capacitate la nivelul autoritatii contractante pentru a preda terenurile libere de orice sarcini catre contractor.

Ca urmare a acestui audit, se vor putea defini o serie de propuneri pentru Ghiseul Unic TEN-T Romania, prin care acesta sa contribuie in mod substantial la deblocarea si accelerarea proiectelor TEN-T.

Etapa 2: consultari publice si solutii propuse

In a doua etapa, GL va prezenta sinteza raportului de audit in varianta publica si va deschide lista solutiilor propuse catre toate partile interesate. Termenul pentru consultarea publica va fi de 30 de zile.

Se va urmari implicarea cat mai multor voci din sectorul privat, atat din partea de proiectare, cat si din partea de executie a lucrarilor, din societatea civila si din mediul academic.

Totodata, in etapa a II-a se vor organiza consultari ample cu experti ai institutiilor financiare internationale (Banca Mondiala, BEI, BERD) pentru a valida propunerile existente si pentru a adapta bune practici de la nivel international.

In fine, un segment distinct al acestei etape va include discutii si negocieri cu reprezentanti ai Comisiei Europene.

Dupa finalizarea procesului de consultare, lista finala a propunerilor va fi operationalizata: unele dintre acestea vor necesita modificari legislative, altele vor viza imbunatatirea proceselor si a disciplinei de executie in cadrul juridic actual.

Etapa 3: implementarea Ghiseului Unic TEN-T Romania

Pe baza datelor obtinute in etapele prealabile, GL va propune prim-ministrului cadrul optim pentru implementarea Ghiseului Unic TEN-T Romania.

O prima varianta ar fi ca acest organism sa fie infiintat ca entitate de sine statatoare, cu puteri depline pe tot circuitul proiectelor TEN-T; asadar, strict in cazul acestor investitii, acestea ar trece efectiv din subordinea CNAIR in coordonarea Ghiseului Unic si sub supervizarea prim-ministrului.

Pentru eficientizarea la maxim a proceselor, inclusiv pentru autorizarea lucrarilor, o serie de competente vor putea fi delegate catre Ghiseul Unic si de catre alte autoritati publice, chiar cu modificarea legislatiei, acolo unde va fi cazul.

Avantajul ar fi ca in cadrul unei asemenea structuri s-ar putea recruta personal nou, cu toate calificarile necesare si cu indicatori de performanta stabiliti prin contract de la bun inceput si ar putea functiona de jure ca un Ghiseu Unic, cu drept de eliberare directa a aprobarilor necesare.

O a doua varianta, mai rapida si mai practica, cel putin la prima vedere, ar fi crearea Ghiseului Unic ca organism functional transversal, cu rol de coordonare. Conditia de baza ar ramane pozitionarea in coordonarea directa a prim-ministrului si semnalarea oricaror piedici intampinate in exercitarea mandatului pana la cel mai inalt nivel.

Ghiseul Unic ar avea astfel atat personal propriu, experti de top angajati si remunerati/sanctionati in functie de performantele lor (drept personal contractual), cat si personal delegat din partea altor entitati, care sa asigure un flux de comunicare constant si eficient si care sa permita Ghiseului Unic sa fie o interfata unica in raport cu alte parti interesate – de exemplu, sa colecteze toate avizele, autorizatiile si acordurile necesare intr-un singur loc, in cel mai scurt timp.

In aceasta a doua varianta, Ghiseul Unic ar juca un rol multiplu:
(I) de coordonare a diverselor parti implicate in proiectarea si executia unui proiect TEN-T, cu obiectivul explicit – si tinte de performanta aferente – de a accelera la maxim procedurile de achizitii publice, toate procesele de avizare/autorizare si de a debloca situatiile aparute pe parcursul implementarii proiectelor de investitie;
(II) de sprijin pentru autoritatile contractante ale proiectelor TEN-T prin consultanta de specialitate cu privire la intocmirea documentatiei de atribuire, asigurand astfel proceduri corecte si eficiente;
(III) de posibil punct de mediere intre beneficiari si contractori (in terminologia FIDIC, cei care se ocupa de executia sau de proiectarea si executia lucrarilor), in cazul evenimentelor neprevazute aparute pe parcurs si/sau a spetelor care nu sunt prevazute in contract, pentru deblocarea proceselor;
(IV) de urmarire a proceselor, cu posibilitatea activarii unui mecanism de sesizare directa si imediata a prim-ministrului si a altor institutii responsabile, dupa caz, in cazul constatarii unor intarzieri nepermise sau a altor nereguli, cu propunerea unor cai concrete de rezolvare cat mai rapida a problemelor aparute pe parcurs;
(V) de monitorizare si evaluare a intregului proces pentru imbunatatirea constanta a etapelor si timpilor aferenti, inclusiv prin formularea proiectelor de ordonanta, acolo unde se va impune, cu sustinerea directa a prim-ministrului si a ministrilor de resort.

Dupa cum a remarcat in repetate randuri Comisia Europeana, intarzierile si problemele aferente proiectelor de infrastructura din Romania sunt cauzate nu de putine ori de graba autoritatilor publice de a arata ca “se lucreaza”.

Este adevarat ca exista o mare presiune publica in Romania pentru avansarea proiectelor majore in domeniul transporturilor.

Dar politicul nu trebuie sa mai impuna cerinte tehnice de neatins (cum ar fi studii de fezabilitate complexe finalizate in termen de sase luni), pentru ca pe termen lung o astfel de abordare duce doar la intarzieri si costuri suplimentare majore.

Ghiseul Unic ar avea astfel rolul de a accelera toate procesele care permit avansarea lucrarilor in bune conditii, avand totodata deplina responsabilitate de a semnala prompt si de a propune solutii pentru acele situatii in care graba autoritatilor contractante duce la efecte nefaste in etapele ulterioare ale proiectelor.

Exista, desigur, si dezavantaje aferente acestei variante de organism transversal.

Principalul este ca decizia ramane, la fiecare etapa, la acele institutii care sunt responsabile si astazi de marile intarzieri in ceea ce priveste finalizarea proiectelor de infrastructura (TEN-T si nu numai) in Romania.

Exista suficiente voci in spatiul public care afirma ca personalul tehnic din aceste institutii este principala frana in calea progresului acestor proiecte vitale pentru dezvoltarea Romaniei, pe principiul ca niciun ministru nu este etern. Motivele invocate sunt diverse, de la incompetenta la prudenta excesiva sau chiar rea vointa.

In acelasi timp, trebuie remarcat faptul ca au existat perioade in care proiectele de infrastructura au progresat in Romania, ceea ce inseamna ca, si in actuala structura, cu toate constrangerile ei, daca se vrea, se va putea.

Din analiza de mai sus si in urma consultarilor cu expertii in domeniu rezulta ca principala problema a proiectelor de infrastructura din Romania este, intr-adevar, lipsa unui mecanism clar si eficient de urmarire a proceselor si de executie disciplinata si eficienta.

Tocmai acesta ar fi rolul cheie al Ghiseului Unic: sa urmareasca fiecare pas si fiecare termen si sa asigure un mecanism de responsabilizare a partilor implicate pentru indeplinirea obligatiilor legale care le revin.

In masura in care modelul se dovedeste a fi de succes in cazul proiectelor TEN-T, acesta se poate extinde si in cazul altor investitii importante in infrastructura din Romania.

Concluzii

Ca orice demers de viziune si constructie institutionala, propunerea de fata porneste de la premisa ca totul este posibil, in cel mai bun sens posibil, atunci cand exista vointa politica.

Prin definitie, propunerea de fata nu se adreseaza celor care incep si termina orice discutie cu sintagma “nu se poate”.

Orice ar trebui sa se poata atunci cand este vorba de investitii fundamentale pentru dezvoltarea economica a Romaniei si pentru obiectivul vital de conectare la – si integrare cu – Europa, in cel mai scurt timp.

Este probabil, de exemplu, ca Ghiseul Unic sa necesite anumite schimbari legislative si un set de parghii formale pentru ducerea la bun sfarsit a mandatului asumat. Toate aceste lucruri trebuie sa devina posibile – evident, in limitele respectarii Constitutiei si a principiilor statului de drept.

In bunul stil romanesc de valorizare a formelor inaintea fondului, este posibil ca tocmai denumirea de Ghiseu Unic sa nasca discutii. Pentru oricine citeste propunerile de mai sus devine evident ca nu este vorba doar de un Ghiseu Unic in sensul clasic de interfata unica pentru beneficiari.

Propunerea de fata include, de pilda, elemente din modelul de delivery unit si din modelul de project implementation unit – PIU (al Bancii Mondiale, de pilda).

Dincolo de aceste nuante, sunt binevenite completarile pe fond ale actualei analize, pornind de la structura optima si mandatul Ghiseului Unic. Primele etape descrise in sectiunea anterioara (audit si consultari & propuneri de solutii) vizeaza tocmai un astfel de proces colectiv de imbunatatire a unor considerente preliminare.

Mai multa Europa inseamna pentru Romania sansa de a deveni cu adevarat o tara in 3D: democratica, dezvoltata si demna. In actualul context geopolitic regional si global, conectarea la Europa – la propriu si la figurat – nu sufera amanare. A trecut vremea emfaticelor “proiectelor de tara”, un termen care a fost de-a dreptul abuzat in ultimii ani.

E timpul actiunilor concrete pentru Romania, iar obiectivul poate sa fie cuantificat astfel: depasirea mediei europene pentru toti indicatorii de dezvoltare, intr-o singura generatie – aceasta.

2.11.2018 11:40

Cum deblocam infrastructura romaneasca? Solutia Ghiseului Unic TEN-T Romania

Nu trece zi sa nu ma intreb cui ii mai pasa de problemele reale ale acestei tari. Dincolo de tot zgomotul cotidian, asurzitor si adesea fara rost, Romania ramane rupta – fara autostrazi, fara cai ferate, fara porturi moderne. Ori dezvoltare fara infrastructura nu se poate. Iar fara dezvoltare nu se poate nimic.

Am explicat in articolul precedent de ce Romania nu are infrastructura de transport. Concluzia a fost ca e nevoie de doua elemente mari si late: o viziune strategica clara si predictibila plus un management performant al investitiilor publice.

Viziune: TEN-T, prioritate zero

Sa incepem cu viziunea. Romania are sansa apartenentei la Uniunea Europeana, ceea ce inseamna nu numai acces la fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii, cat mai ales oportunitatea fixarii unor prioritati clare si stabile in timp, pe baza unui principiu de capatai: mai multa Europa.

Instrumentul este disponibil Romaniei – si tuturor statelor membre, de peste 20 de ani – si se numeste Reteaua trans-europeana de transport sau, pe scurt, TEN-T.

Politica TEN-T este efortul Comisiei Europene de a asigura o dezvoltare strategica integrata a retelei de transport transcontinentale de tip rutier, feroviar, naval si aerian. Include doua componente: reteaua principala (core network) si reteaua extinsa (comprehensive network), cu obiectivul final ca fiecare cetatean al Uniunii Europene sa se afle la maxim 30 de minute de aceste retele.

Romania este strabatuta de doua coridoare principale: Orient/East-Med, care conecteaza porturile din nordul Germaniei cu Balcanii si include in Romania autostrada si calea ferata de la granita de vest pana la Calafat; Rin – Dunare, care uneste Frankfurt cu Marea Neagra pe cai rutiere, feroviare si fluviale si care include autostrada Nadlac – Bucuresti – Constanta, magistrala feroviara Curtici – Bucuresti – Constanta si amenajarile cursului navigabil al Dunarii prin Canalele Dunare – Marea Neagra, Midia – Navodari si Dunare – Bucuresti.

Am explicat in multe alte randuri de ce Romania are nevoie urgenta de infrastructura pentru a se dezvolta si pentru a se integra cu adevarat in Uniunea Europeana.

Modelele gravitationale generate de expertii Bancii Mondiale arata fara echivoc ca, in absenta infrastructurii conective spre Europa, Romania este ocolita de fluxurile economice regionale (mai multe detalii aici).

Nu numai din perspectiva economica, cat mai ales geopolitica, izolarea este o varianta inacceptabila. Rezulta ca Romania trebuie sa gaseasca solutii imediate si eficiente pentru finalizarea proiectelor de infrastructura care ne conecteaza la Uniunea Europeana – mai pe scurt, proiectele TEN-T.

Aceasta trebuie sa fie prioritatea zero a oricarei guvernari, indiferent de culoarea politica. Prima conditie amintita mai sus – o viziune strategica clara – este astfel indeplinita.

In plus, proiectele TEN-T prezinta cateva avantaje intrinseci in raport cu provocarile tipice proiectelor de infrastructura din Romania. In primul rand, sunt clar definite si agreate la nivel european, ceea ce le confera o mai mare predictibilitate.

Apoi, sunt deja ordonate in functie de prioritate, cel putin la nivelul celor doua mari categorii: core si comprehensive.

Totodata, sunt finantate in mare parte prin fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana, ceea ce rezolva problema accesului la resurse si garanteaza proceduri transparente si obiective datorita unei monitorizari mult mai stricte decat in cazul unor investitii finantate integral de la bugetul de stat (cazul proiectelor PNDL, de exemplu).

Cu toate acestea, proiectele TEN-T in Romania au inregistrat la randul lor amanari si intarzieri semnificative. In anumite cazuri, asa cum este tronsonul de autostrada Pitesti-Sibiu, au trecut patru ani de zile de la inceputul noului ciclu financiar, care asigura finantarea proiectului, fara ca autoritatile sa fie capabile sa aiba la dispozitie un studiu de fezabilitate actualizat.

La nivelul anului 2018, exista un risc major ca proiectul sa nu poata fi terminat pana la orizontul anului 2023, ultimul care ne va permite sa absorbim fondurile aferente prezentului exercitiu financiar 2014-2020 (dupa regula n+3).

Este nevoie, asadar, de indeplinirea celei de-a doua conditii specificate mai devreme: un management performant al investitiilor publice, cu o disciplina de fier in urmarirea fiecarei faze de proiect.

Management performant: Solutia Ghiseului Unic TEN-T Romania

Solutia pe care o propun este infiintarea Ghiseului Unic TEN-T Romania. Acest one-stop-shop ar urma sa fie creat cu un mandat clar: deblocarea/accelerarea tuturor proiectelor TEN-T – incepand cu proiectele core si continuand cu cele comprehensive – pe teritoriul Romaniei.

Etapele constructiei institutionale pentru acest nou organism vor putea fi:
(1) audit de sistem;
(2) propuneri de solutii si consultari publice;
(3) implementarea Ghiseului Unic TEN-T Romania.

Etapele pregatitoare (1 si 2) nu ar trebui sa dureze mai mult de trei luni, pentru a putea trece cu rapiditate la faza de implementare si pentru a putea mentine atentia publica asupra acestei teme vitale pentru dezvoltarea Romaniei.

Termenul este fezabil, avand in vedere ca o buna parte din informatia necesara exista deja in diverse analize ale Guvernului Romaniei, Comisiei Europene si ale institutiilor financiare internationale. Aceste materiale trebuie integrate si aduse la zi.

In articolul de saptamana viitoare (partea a II-a), voi explica pe larg ce presupune fiecare etapa si de ce Ghiseul Unic TEN-T ar debloca dezvoltarea infrastructurii romanesti.