25 Oct

De ce nu are Romania infrastructura de transport? Cateva raspunsuri

Sebastian Burduja Blog
25.10.2018 11:43

De ce nu are Romania infrastructura de transport? Cateva raspunsuri

Zilele acestea, a fost inaugurat cel mai lung pod peste mare din lume, legand China continentala de Hong Kong si Macao. Presedintele Trump a anuntat in februarie 2018 un plan de peste 200 de miliarde de dolari pentru revitalizarea infrastructurii americane.

Turcia construieste cel mai mare aeroport din lume, cu o capacitate de pana la 200 de milioane de pasageri pe an, iar Polonia cel mai mare din Europa, cu pana la 100 de milioane de pasageri pe an.

In tot acest timp, stirile legate de infrastructura romaneasca variaza intre un ministru al Transporturilor care nu vrea autostrazi pentru ca ar insemna ca salariile vor creste si investitorii vor pleca in alte parti (iunie 2018) pana la cioturi de autostrada surpate, blocate sau pur si simplu ignorate (vezi Pitesti-Craiova, A7 si A8 in Moldova).

In cele ce urmeaza, vreau sa explic pe intelesul tuturor de ce Romania nu are infrastructura de transport. Pe scurt: de ce ne chinuim atat de tare pe cand altii reusesc sa realizeze mega-proiecte in timp record?

Ei bine, cauzele sunt multiple si ating toate nivelurile: de la planificarea strategica si coordonarea investitiilor (ce facem) pana la finantare (cu ce fonduri), achizitii publice (cu cine facem), proiectare si executie (cum facem), operare si mentenanta (cum valorificam si pastram ce am facut) si evaluare (de ce am facut si daca mai facem).

Pe fiecare palier, provocarile cele mai importante tin de: capacitatea administrativa redusa de a gandi si executa proiecte de infrastructura, atat la nivel central, cat si la nivel local; neclaritati sau lipsuri legislative si proceduri birocratice excesive; si, desigur, lipsa vointei politice si esecul asumarii unei liste transpartinice de proiecte prioritare pe termen mediu si lung.

La nivel strategic, nu a existat pana la Master Planul General de Transport (MPGT) – aprobat de Guvernul Romaniei in februarie 2015 – o definire clara a nevoilor de infrastructura de nivel national si proiectelor aferente. Exista voci care atrag atentia, pe buna dreptate, ca MPGT nu a fost inca trecut prin Parlament (la nivelul lunii octombrie 2018), ceea ce inseamna ca prioritatile definite raman, din pacate, la mana schimbarilor politice viitoare.

Acest lucru s-a intamplat si in trecut cu fiecare nou guvern si aproape cu fiecare nou ministru al Transporturilor, care a propus o viziune proprie despre dezvoltarea sectorului, fara o corelare cu masurile anterioare.

Pe acelasi palier, Romania are evidente probleme privitoare la modul in care sunt selectate investitiile, mai ales cele finantate de la buget: nu exista criterii obiective si transparente de evaluare, nu exista o competitie deschisa de proiecte, nu sunt incurajate proiectele integrate. Vezi celebrul PNDL. Vezi toate cazurile in care autoritatile locale, in complicitate cu Ministerul Dezvoltarii Regionale, au ales sa “traga” fonduri scumpe de la bugetul de stat, desi investitiile respective ar fi fost eligibile pentru finantari “gratis” – din fonduri europene.

Lipsa de coordonare a investitiilor este evidenta atat intre niveluri (local-judetean-national), cat si intre tipuri de investitii (secventialitatea deficitara a lucrarilor duce la situatii dese in care se intervine pentru executia sau modernizarea retelelor tehnico-edilitare asupra unui drum recent finalizat) si intre diverse surse de finantare (asa cum am explicat mai sus, celebra problema a fondurilor de la bugetul de stat care “concureaza” fondurile europene, fiind mult mai expuse politizarii).

Lipsa finantarii a fost mereu invocata de catre factorii de decizie drept o provocare majora in calea dezvoltarii infrastructurii romanesti. E drept ca Romania ar avea nevoie de fonduri substantiale pentru a recupera distanta fata de Vest si se poate discuta chiar de identificarea unor solutii pentru depasirea tintelor de deficit strict pentru astfel de investitii strategice si pentru o perioada de timp bine definita.

Cati bani ar fi necesari

O analiza a Fundatiei CAESAR din 2015 estima necesarul de investitii in infrastructura al Romaniei la aproximativ 120 de miliarde de euro, cu un deficit de finantare de circa 74 de miliarde de euro (total nevoi – total disponibil fonduri UE si fonduri de la bugetul de stat).

Cateva nevoi majore: autostrazi – 13,2 miliarde euro si deficit de 5,8; lucrari de apa-canal: 23,8 miliarde euro, deficit de 16,7; cai ferate – 14,3 miliarde euro, deficit de 9,8; metrou – 9,8 miliarde, deficit de 8,9. Totusi, cel putin pentru anumite proiecte prioritare, lipsa fondurilor nu mai poate fi invocata, in contextul in care sprijinul UE prin fonduri nerambursabile acopera cea mai mare parte din costurile investitiilor.

In acelasi timp, Romania este pe primul loc in Uniunea Europeana in ceea priveste procentul din PIB alocat investitiilor in perioada 2003-2013 (intervalul include perioada crizei financiare), desi avem cea mai slab dezvoltata infrastructura din UE, conform World Competitiveness Report.

Cum se explica acest paradox? Prin managementul foarte prost al investitiilor publice si prin lipsa unor surse de finantare predictibile de la an la an, ceea ce inseamna ca exista zeci de mii de santiere in diverse stadii in toata tara, cu sanse minime de finalizare in viitorul apropiat.

Solutia este bugetarea multianuala, care ar fi o garantie a continuarii lucrarilor indiferent de alternanta la putere si, totodata, ar stopa inceperea unor proiecte noi, daca anvelopa financiara nu ar fi suficienta pentru terminarea lucrarilor in continuare.

Rapoartele Bancii Mondiale arata ca tarile care adopta bugetarea multianuala au indicatori economici mult mai buni: disciplina fiscala mai buna, volatilitate mai mica a cheltuielilor publice si cheltuire mai eficienta a banului public.

Urmatorul pas in ciclul de proiect este atribuirea lucrarilor aferente proiectelor de investitii prin procedurile specifice achizitiilor publice. In decursul anilor, provocarile au fost variate: de la incompetenta autoritatilor contractante si calitatea foarte proasta a documentatiilor de atribuire (fisa de date, caietul de sarcini, formele de contract etc.) pana la lipsa de asumare din partea autoritatilor a unor indrumari si solutii clare (ANAP, CNSC, fostul UCVAP, Autoritatea de Audit etc.) si alti factori perturbatori (contestatarii “de profesie”, preferinta autoritatilor contractante pentru atribuirea contractelor pe baza criteriului “pretul cel mai mic”, in detrimentul calitatii lucrarilor etc.).

De ce intarzie atat lucrarile

Doar anumite lipsuri au fost remediate prin modificarile legislative recente, in timp ce altele – de exemplu, cele care tin de capacitatea administrativa a autoritatilor contractante – necesita in continuare solutionari urgente.

Probabil provocarile cele mai vizibile pentru opinia publica sunt legate de etapele de proiectare si executie a proiectelor de infrastructura. Din cauza presiunilor politice, etapa aferenta proiectarii a fost comprimata la maxim, autoritatile publice impunand termene de finalizare de 6 luni de zile pentru proiecte complexe, asa cum a fost si este cazul celebrului tronson Pitesti-Sibiu.

Avand la baza studii de fezabilitate de slaba calitate, livrate in graba, numeroase lucrari s-au blocat in faza de executie, din cauza multiplelor circumstante “diverse si neprevazute”, prelungind astfel calendarul proiectelor.

Intarzierile au fost cauzate si de partea de avizare si autorizare, care poate dura ani de zile, coordonarea intre diversele institutii publice responsabile fiind extrem de slaba.

Operarea si mentenanta lucrarilor de infrastructura sunt alte componente importante in diagnosticul provocarilor din acest sector. Ajunge sa notam ca, in cele mai multe cazuri, nu exista estimari realiste ale acestor costuri, iar lipsa bugetarii multianuale se reflecta si in incapacitatea autoritatilor de a asigura de la an la an sumele necesare mentenantei obiectivelor de investitii.

In fine, aceleasi lipsuri critice exista si in ceea ce priveste evaluarea proiectelor de infrastructura finalizate. Aceasta situatie este valabila cu precadere pentru programele finantate de la bugetul de stat, unde fie nu exista indicatori de performanta, fie nu exista parti responsabile de verificarea atingerii acestor tinte si de impunerea unor eventuale sanctiuni/corectii asupra celor vinovati.

Exista suficiente articole de specialitate care trateaza problemele descrise mai sus in amanunt. Daca exista o singura concluzie impartasita de toti expertii romani si internationali care au studiat aceste provocari, aceasta ar putea fi urmatoarea: dincolo de lipsurile punctuale (legislative, financiare, de capacitate administrativa etc.) si rezolvarile aferente, dezvoltarea infrastructurii de transport in Romania are nevoie de o viziune strategica clara si de un management performant al investitiilor publice. Urmatoarele articole vor propune o solutie in acest sens.

Material publicat in parte si in Caietul Documentar Transporturi si Infrastructura, Ed. Club Romania, coordonat de Marius Stoian si Sebastian Burduja (2018).

22 Aug

Despre 10 august. Fara jandarmi, gaze sau tunuri de apa

Sebastian Burduja Blog
22.8.2018 9:47

Despre 10 august. Fara jandarmi, gaze sau tunuri de apa

De 10 zile se scrie mult si se vorbeste apasat despre marele protest al diasporei din 10 august. Indiferent de unghiul din care este privit evenimentul, cuvintele-cheie sunt: jandarmi, violente, gaze lacrimogene, tunuri de apa, raniti.

Nu sunt doar termenii folositi cu precadere de presa noastra, ci si de cea din strainatate.

Mitingul romanilor din diaspora si incidentele aferente au facut ca lumea intreaga sa vorbeasca din nou despre Romania si rezistenta demna a cetatenilor ei in fata unei puteri politice corupte si lipsite de scrupule, asa cum s-a intamplat si in iarna lui 2017.

Eu vreau sa vorbesc altfel despre ceea ce s-a intamplat pe 10 august. Pentru mine, termenii-cheie sunt altii: demnitate, implicare, dragoste de Romania, unitate, solidaritate.

Unic in lume

Inainte de toate, protestul #diasporaacasa de pe 10 august a fost un eveniment unic in lume. Nicaieri nu a mai existat un astfel de moment pentru care mii de cetateni din intreaga lume sa calatoreasca zile intregi, uneori chiar de pe cealalta parte a globului.

In loc de o vacanta relaxanta, in loc de zile libere dedicate familiei sau prietenilor, au ales sa vina la protest, din devotament pentru principii si valori. Nu au venit pentru cativa lei in plus la salariu sau la pensie, nici pentru scutiri de taxe, ci pentru democratie, libertate si stat de drept.

Au venit acasa pentru a ne aminti noua, tuturor, ca si lor le pasa de tara asta din care au fost alungati, desi acum sunt departe de ea. Au venit acasa pentru a transmite intregii lumi ca ei nu permit ca numele tarii in care s-au nascut sa devina un sinonim al “raiului infractorilor”.

Au venit acasa pentru ca rusinea de a fi reprezentat de un premier si de ministri agramati si semi-analfabeti se simte la fel din orice parte a lumii. Astfel de cetateni are Romania.

Astfel de exemple sunt doamnele Livia Latis si Diana Tapoveti, care, pentru a fi langa compatriotii lor, au venit tocmai din Canada, zburand 20 de ore si schimband trei avioane.

Este cazul Laurei, Dianei, lui Tudor, lui Vlad sau Stefan, protagonistii unui reportaj despre romanii din diaspora care au venit acasa pe 10 august.

Este si cazul altor romani de pretutindeni, implicati si curajosi, ale caror marturii le-am redat aici.

Romanii din tara i-au inteles si i-au sprijinit. Poate si pentru ca in jumatate dintre familiile din Romania exista cel putin un membru plecat in strainatate. Poate si pentru ca manipularile aparute in ajunul protestului menite a demobiliza cetatenii, la pachet cu editoriale jignitoare la adresa milioanelor de concetateni fortati sa-si lase in urma familia, casa si tara in cautarea unei vieti normale si decente, au avut un efect invers celui scontat: i-au motivat si i-au unit si mai tare pe romani.

Asa am ajuns ca intr-o zi torida de august, intr-o vineri seara, cand mai toata lumea pleaca in vacanta, iar mobilizarea civica sau politica ating in general pragul minim, sa fim in piata peste 100.000 de oameni.

De la fata locului toata lumea a spus ca au fost mai multi – chiar mult mai multi – decat 100.000. Dar numarul conteaza mai putin.

O alta mare unire

Ziua de 10 august 2018 a fost ziua in care Bucurestiul s-a unit cu tara, iar tara cu diaspora. In anul in care celebram 100 de ani de la evenimentele de la 1 decembrie 1918, am avut parte de o alta mare unire. Nu a avut loc in Alba Iulia, ci in Bucuresti, in Piata Victoriei.

Nu a reunit doar romani din intreaga tara, ci din intreaga lume.

Si, cu aceasta ocazie, romanii de pretutindeni au lansat o proclamatie, care cuprinde asteptarile lor de la tara in care s-au nascut si in care multi ar vrea sa se intoarca.

In mod simbolic, Laura Ghibu-Ventimiglia, care a venit din Suedia pentru a fi alaturi de romanii din Piata Victoriei, este chiar stranepoata lui Onisifor Ghibu, participant important la Marea Unire din 1918.

Pentru mine, 10 august a fost un triumf al libertatii si al democratiei. Generatia online, asa cum excelent sublinia Moise Guran, a reusit sa combata razboiul hibrid indreptat impotriva sa prin live-uri pe Facebook, meme, share-uri si viralizari.

Protestul de pe 10 august a fost, asadar, si un triumf al adevarului. Online-ul a sanctionat intoxicarea fake news venita pe cai obscure (troli de partid sau conturi false) sau chiar oficiale (reprezentanti ai Jandarmeriei care au vorbit de jandarmi morti sau paralizati).

In continuare, online-ul si procurorii vor scoate la iveala adevaratii vinovati pentru sutele de raniti din 10 august – cine au fost instigatorii si sabotorii protestului.

In ceea ce ma priveste, atat eu, cat si colegii mei, cat si toti vectorii de opinie care au contat in promovarea evenimentului, am facut zeci, poate sute de apeluri la manifestatii pasnice si civilizate, inclusiv in ziua protestului (exemple aici si aici).

Istoria ne-a invatat ca apelul la violenta nu este niciodata solutia si o astfel de abordare ar functiona doar in favoarea adversarilor democratiei.

A fost o lectie

Mai presus de toate, protestul de pe 10 august a fost o lectie. Pentru cei care ne conduc, lectia ar trebui sa fie ca raspund pentru ceea ce fac in fata romanilor de pretutindeni.

Violentele, in mod evident initiate si dirijate din afara protestului diasporei, se vor intoarce impotriva celor care le-au initiat si organizat.

Pentru noi toti, lectia este ca romanii nu se mai tem de “strainatate”, pentru ca “strainatatea” nu mai e reprezentata pentru ei de forte obscure, ci personificata de oameni pe care ii cunosc sau cu care sunt, eventual, inruditi.

Este si o lectie, pe care istoria ne-a mai predat-o de atatea ori, ca diaspora a influentat si va mai influenta in continuare in mod hotarator istoria Romaniei (asa cum a facut-o elita plecata la studii in strainatate din 1848, sau, mai recent, asa cum a facut-o #diasporavoteaza la alegerile din 2014).

De aceea, toti cei care au fost in piata pe 10-11 august, din tara sau din strainatate, cei care au demonstrat pasnic si democratic, merita recunostinta, respectul si admiratia noastra.

Inchei acest material intr-o nota personala. Pe 14 iunie, am lansat un apel care a fost vizualizat pana azi de 1,8 milioane de romani de pretutindeni. Le multumesc celor care l-au urmat si au venit acasa pe 10 august, spunand, simplu, “ne pasa de Romania”.

Am fost acolo

In aceasta perioada, eu si sotia mea trecem prin cel mai greu moment al vietii mele. Nu exista durere mai mare pe lumea asta si nu am vrut nicio secunda ca aceasta tragedie sa devina subiect de discutie in spatiul public. Este genul de subiect care ar trebui sa ramana nediscutat sau, eventual, pe care ar trebui sa isi dea cu parerea doar cei care au trecut la randul lor prin asa ceva. Asa ar fi, probabil, intr-o tara normala, dar stim ca nu mai suntem o tara normala de mult timp.

Nu am ales eu sa discut public despre asta si mi-as fi dorit sa nu devina subiect de presa si de dezbatere in social media. Ne-am dorit discretie, ne-am dorit decenta, sunt singurele lucruri care au putin sens pentru noi in aceasta perioada.

Voi spune doar atat: am decis, impreuna cu sotia mea, ca eu sa fiu pe 10 august in Piata Victoriei, din mai multe motive. Pentru ca, intr-un moment de mare cumpana, am simtit ca oamenii din jurul meu imi pot oferi sprijinul, increderea si speranta de care am avut nevoie in acele zile mai mult ca oricand.

Pentru ca asa am simtit ca e corect fata de toti oamenii de buna-credinta care au facut eforturi supraomenesti sa fie acolo, cu o parte dintre ei schimband nenumarate mesaje in iunie si iulie.

Pentru ca nimeni nu are dreptul sa se bucure de tragedia unui om, cu atat mai mult cei care vor raul Romaniei, sperand ca asta inseamna renuntarea la lupta.

Am fost prea discret, mi-au spus multi, fara sa stie prin ce trec. Nu m-am urcat pe nicio platforma, nu am scandat celebrul slogan, nu m-am bucurat, nu am stat pana tarziu in noapte…pentru ca nu am fost in stare. Dar am fost acolo.

Am stat in picioare, impreuna cu zeci de mii de romani care nu mai vor sa traiasca in genunchi. Pentru ca am simtit ca cei care ne dorim o altfel de Romanie la 100 de ani nu suntem nici putini si nici slabi.

Pentru ca, probabil, printre ei, acolo, in Piata, erau si alti oameni ca mine. Cu dureri, cu doruri, cu suferinte despre care nu au vorbit. Cu drame sfasietoare pe care nimeni nu trebuie sa le explice, cu atat mai mult sa le judece. Si pe noi toti, cei de acolo, in acea seara ne-a unit, pentru cateva minute, visul comun de a avea o Romanie demna, o Romanie pe bune. Iar acest lucru nu are nevoie de nicio justificare.

09 Aug

„Am plecat din țară cu 2 geamantane… dar n-am încetat să iubim România în fiecare zi”. Vocile românilor care se întorc acasă în 10 august, în Republica

Sebastian Burduja Blog
9.8.2018 11:40

„Am plecat din țară cu 2 geamantane… dar n-am încetat să iubim România în fiecare zi”. Vocile românilor care se întorc acasă în 10 august, în Republica

Atunci când a fost anunţat protestul românilor din diaspora, acum aproape două luni, am făcut un apel şi i-am încurajat pe românii din străinătate să vină pe 10 august acasă şi să aprindă lumina într-o ţară ameninţată tot mai mult de întuneric în ultimul an şi jumătate. De atunci, am primit mii de mesaje despre protestul de pe 10 august. Am stat la rândul meu 12 ani departe de casă, în Statele Unite şi am avut şansa să cunosc mii de români minunaţi în diaspora. Însă aceste mesaje provin, într-o proporţie covârşitoare, de la oameni pe care nu-i cunosc şi care nu mă cunosc. Sunt români alungaţi din propria ţară de corupţia şi incompetenţa celor care ne-au condus în ultimii 29 de ani. Acestor oameni le pasă în continuare de locul în care s-au născut şi vin în ţară pe 10 august pentru că România este pentru ei, în continuare, acasă.

Au fost, e drept, şi câteva mesaje sceptice, prin care suntem întrebaţi de ce ieşim în stradă. Ce ne mână, de fapt, în această luptă? Îmi doresc ca aceşti oameni să poată citi restul mesajelor pe care le primesc. Acelea multe, de la români implicaţi şi hotărâţi, curajoşi şi gospodari, care vin pe 10 august la Bucureşti pentru că vor ca România să fie o ţară în care ei sau copiii lor să se poată întoarce. Redau mai jos câteva exemple dintre mesajele primite:

L L, Canada:

„Am intrat deja in posesia biletelor de avion pentru Bucuresti; voi veni alaturi de o alta romanca din Edmonton (care e si prietena mea cea mai buna) si pe care am convins-o sa ni se alature. Si eu si sotul meu am trait revolutia din 89 pe strazile din Bucuresti (fiind studenti amandoi, eu la Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii, sotul fiind student la Facultatea de Constructii din cadrul Academiei Militare); pe sotul meu l-au prins comunistii atunci, l-au batut si a fost aruncat o noapte la Jilava impreuna cu alti revolutionari; a doua zi le-au dat drumul la toti, insa revolutionarii credeau ca o sa-i impuste cu fata la zid… cumplite momente… eu, in schimb, am trait mineriada pe viu… am vazut cu ochii mei parte din ororile infaptuite de mineri… Apoi au urmat 13 ani in care am sperat in fiecare zi ca ne va fi mai bine insa tara mergea din rau in mai rau si atunci, la fel ca alte zeci de mii de romani, ne-am luat soarta in maini si am plecat spre o alta tara… Noi am ales Canada… cu 2 geamantane fiecare si cu o groaza de datorii lasate in tara fata de prietenii si rudele care ne-au ajutat sa plecam, am pornit in Canada de la zero… A fost greu, foarte greu… Am muncit mult, precum toti romanii plecati, pentru a ajunge acolo unde suntem astazi… si am continuat sa iubim Romania in fiecare zi… am venit in tara in fiecare an si ne-am bucurat mereu de putinele clipe petrecute alaturi de cei dragi… inchei spunandu-va ca in Nov 2014 am zburat peste 2,000 de km dus intors, in Vancouver, alaturi de prietena mea cu care vin acum in tara, si de sotii nostri, pentru a-l vota pe Iohannis presedinte iar anul trecut in Februarie am organizat in Edmonton un meeting de solidaritate fata de fratii nostri din Piata Victoriei, meeting unde au venit aproape 200 de romani care au scandat impotriva coruptiei din tara si pentru o tara libera si democratica… HAI Romania!!”

D C, SUA:

„Salutare. Bravo pentru initiativa. Vin din Chicago, voi fi acolo pe 10 august si chiar mai devreme daca e nevoie si daca pot sa ma implic in organizare, mi-ar face mare placere.”

A S, Cehia:

„Sunt de 12 ani in Cehia muncesc aici, toti banii i-am trimis acasa, am investit in Romania, pentru ce folos? In Romania esti tratat ca un gunoi la toate institutiile, o aroganta iesita din comun.

Am facut contabiliatea in Romania dar a fost egal cu zero, toata lumea vrea experienta pe care nu o aveam asa ca am lucrat muncitor necalificat intr-o fabrica de PC.

Nu fug caini cu colaci in coada nici afara, dar esti respectat totusi. Cehia e o tara mica, e mult mai civilizata fata de Romania, pacat ca avem o tara frumoasa care e pe zi ce trece si mai furata de sacalii care ne conduc, cei care ar trebui sa apere democratia si legile statului.” 

S R, Marea Britanie:

„E frumos sentimentul pe care il avem cand mergem la protest, sa vedem atatia oameni frumosi luptând pentru aceeasi cauză. Ma bucur ca ai viziunea asta pentru Romania si vrei sa aprinzi lumina. Eu personal (asa mică cum sunt) va încurajez. Stiu ca se poate. Aceeasi viziune o avem si noi. Si noi vrem sa ne intoarcem acasă in august dupa multi ani de strainatate. Vrem sa ne dezvoltăm acasa pentru ca toți bănuții i-am trimis in țară. Suntem foarte optimiști si motivați dar iti spun ce știu eu din experiența mea de cetatean roman, simplu. Ne trebuie nervi de oțel. Noi am vazut ce inseamna o țară democrată, una libera si frumoasă, dar la noi totul e cu susul in jos. Eu sunt conștientă ca ma voi intalni cu oameni ce lucrează la ghișeu si imi arunca hartiile in scârba si vor fi alții in funcții care vor aștepta bani pentru o ștampilă… dar suntem optimiști ca daca luptam… peste câțiva ani vom avea si noi o țară frumoasă. Eu nu cred ca prind timpul ala dar sper copilul meu. Si sa închei… ma sperie un gând. La urmatoarele alegeri, daca nu se fac alianțe… vor castiga din nou PSD. Am mai pățit cazuri cu ani in urma cand partidele frumoase dar micuțe au pierdut ca au fost mici si singure. PSD e un partid 3in1… sper, voi toți care luptati pentru noi sa va adunați la un loc si sa anihilați PSD-ul odată pt totdeauna. Mult succes si sanatate”.

E M, Marea Britanie:

„Sper sa putem schimba ceva in tara noastra draga, macar pentru copiii nostri, daca noi nu mai avem sanse. Am 5 copii nascuti toti in Londra dar stiu imnul Romaniei, colinde si cantece patriotice. Simt si gandesc romaneste si asta ma bucura.”

Mai sunt şi câţiva neîncrezători care ne întreabă care este de fapt scopul protestului, ce ne dorim de fapt să obţinem? Nu cred că mesajul românilor din diaspora trebuie să fie uniformizat. Cred că fiecare individ sau comunitate are problemele sale specifice, iar protestul de pe 10 august reprezintă o platformă ideală pentru exprimarea lor. Cu toate acestea, este clar că există un numitor comun în ceea ce priveşte cauzele revoltei românilor de peste graniţe, şi anume asaltul PSD+ALDE la adresa independenţei justiţiei, şi, în consecinţă, la adresa democraţiei româneşti. Nu pot să vorbesc decât în numele meu, dar cunoscând în detaliu probleme şi dorinţele românilor din diaspora, în calitate de fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate (cea mai mare organizaţie românească cu prezenţă globală), pot să spun că românii din străinătate au în mod constant câteva nemulţumiri clare: corupţia, lipsa meritocraţiei, calitatea proastă a vieţii, lipsa de perspective în carieră şi lipsa reprezentării politice adecvate, atât la nivelul sistemului electoral (prea puţine locuri în parlament, secţii de votare insuficiente, vot prin corespondenţă ineficient), cât şi la nivelul clasei politice (incompetenţă şi dezinteres). Acestea sunt confirmate şi de rezultatele celui mai recent studiu al Băncii Mondiale care investighează cauzele şi efectele emigrării românilor. De aceea, le spun tuturor care este lista mea de revendicări:

1. Demisia imediată a Guvernului și alegeri anticipate.

2. Diaspora contează: reprezentarea proporțională a diasporei în Parlament.

3. Oamenii au decis – respectarea deciziei referendumului care prevede 300 parlamentari.

4. Democrație participativă: posibilitatea ca Guvernul să poată fi demis prin vot popular.

5. Referendum pentru continuarea luptei împotriva corupţiei.

De asemenea, le transmit tuturor că nu sunt şi nu vreau să fiu identificat drept iniţiator sau organizator al protestul din 10 august. Acest protest nu are nevoie de organizatori, ci de cât mai mulţi facilitatori şi promotori, pentru că nu este protestul unei organizaţii politice sau civice, ci al cetăţenilor români din diaspora şi din ţară. Cred sincer că eventualul capital de imagine pe care anumite persoane sau organizaţii l-ar câştiga prin faptul că se auto-declarară “organizatori” ai protestului ar submina scopul real al acestuia, acela de a-i aduce pe românii din întreaga lume împreună. Pe 10 august, este despre fiecare dintre noi, oriunde ne-am afla.

06 Jul

Generaţia OUG 13: liderii pentru viitorul României sunt aici

Sebastian Burduja Blog
6.7.2018 10:51

Generaţia OUG 13: liderii pentru viitorul României sunt aici

Suntem din nou năuciţi. Prin transformarea Codului Penal în Codul Penalilor, democraţia românească a primit – oare a câta oară în ultimul an şi jumătate? – o nouă lovitură cruntă.

Pe zi ce trece, în România se instituţionalizează o nouă formă de organizare statală: cleptocraţia. Instituţia fundamentală a democraţiei româneşti, Parlamentul României, este luată ostatică de un grup de infractori condamnaţi şi de complicii lor – a se citi coaliţia PSD-ALDE-UDMR-grupul minorităţilor (parţial). Practic, aşa cum susţine şi Moise Guran, purtătorul de suveranitate delegată de popor legiferează acum în favoarea unei găşti, deci în nume propriu, ceea ce Articolul 2 din Constituţie interzice cu desăvârşire. Este o preluare ostilă a puterii, într-o manieră similară unei lovituri de stat.

În aceste zile se vorbeşte de soluţii imediate – ce putem face noi toţi (societate civilă, politicieni de Opoziţie din partide parlamentare sau neparlamentare şi, în general, toţi cetăţenii cinstiţi şi de bună-credinţă preocupaţi de soarta ţării lor) pentru a evita intrarea în vigoare a acestui Cod al penalilor. Urgenţa este justificată şi legitimă, iar soluţii pot fi multe: de la acţiuni de nesupunere civică (dar nu în afara cadrului legal), pe modelul protestelor din Armenia, până la presiunea pusă la nivel local asupra fiecărui parlamentar al Puterii (proteste în faţa fiecărui birou parlamentar din ţară), o grevă generală sau un referendum pe tema luptei împotriva corupţiei declanşat de Preşedinte.

Am încrederea şi speranţa că prin astfel de acţiuni bine coordonate, prin implicarea cât mai multor cetăţeni din ţară şi din diaspora şi printr-o coalizare a tuturor forţelor politice de opoziţie vom scăpa de acest coşmar care durează deja de un an şi jumătate. Cu toate acestea, ce ne garantează că apoi nu vom fi din nou expuşi atacurilor unor alţi inamici ai democraţiei liberale? Poate nu vor mai fi exponenţii cleptocraţiei marca PSD-ALDE, poate de data asta vom avea de înfruntat mişcări extremiste, inspirate de modelul naţionalist-xenofob al forţelor politice care conduc azi Ungaria, Polonia, Italia şi poate chiar Austria, dar cunosc o ascensiune fulminantă şi în Franţa, Germania sau Olanda.

Azi, o mână de infractori a reuşit să slăbească dramatic tot edificiul democratic al ţării şi se pregăteşte să arunce la gunoi toate eforturile care s-au făcut timp de 14 ani pentru un sistem de justiţie funcţional. Cum va reacţiona democraţia românească dacă va avea de înfruntat inamici mai influenţi şi mai puternici, manevraţi şi mai ferm dinspre Est? Criza generală actuală, precum şi situaţiile absurde aparent fără ieşire precum scoaterea Preşedintelui din joc printr-o simplă decizie a Curţii Constituţionale ne demonstrează că democraţia românească este încă firavă şi vulnerabilă, iar principala noastră preocupare trebuie să fie întărirea ei. Aceasta nu mai este o soluţie pe termen scurt, dar este la fel de necesară.

Una dintre opiniile larg împărtăşite de către specialiştii din domeniul sănătăţii publice este că un sistem medical modern şi performant trebuie să se axeze pe prevenţie şi nu pe tratament. Iar prevenţia se poate face doar prin educarea individuală a fiecărui pacient: să ştie noţiuni şi reguli de bază despre îngrijirea corpului său, să facă mişcare, să aleagă un regim alimentar corespunzător stilului său de viaţă. În cazul unei democraţii, „prevenţia” se face la fel: o educare continuă a cetăţenilor, încă de la vârste cât mai fragede.

„Consolidarea democratică nu poate exista în lipsa culturii şi educaţiei civice.”

Din păcate, statul român eşuează şi aici (aşa cum a eşuează inclusiv în a-şi păstra proprii cetăţeni în viaţă). Cu mici excepţii, orele de cultură civică de la şcoală sunt tratate atât de către profesori, cât şi de către elevi sau părinţi cu indiferenţă: o bună ocazie să lăsăm copiii să plece mai devreme acasă sau să facă o oră în plus de limba română, matematică sau istorie. Nu sunt urmate de acţiuni concrete, nu creează spirit comunitar şi nu urmăresc ceea ce ar trebui să fie scopul lor fundamental: interiorizarea valorilor democratice. Soluţia poate veni dinspre societatea civilă şi ar trebui să vină dinspre partidele politice.

Dacă acest război declarat democraţiei din ultimul an şi jumătate a avut şi o parte bună, aceea este că cetăţenii au devenit, de nevoie, mult mai informaţi şi documentaţi în legătură cu subiecte precum: legislaţie penală, procesul luării deciziei în Parlament, constituţionalism, mecanismele de declanşare a unui referendum sau a unei iniţiative cetăţeneşti. La fel cum în timpul marilor conflagraţii se produc salturi în ceea ce priveşte inovaţia tehnologică, acum, în România, s-a produs un salt în privinţa educaţiei democratice.

Pe de-o parte, jurnaliştii, vectorii de opinie reprezentanţii societăţii şi cetăţenii implicaţi civic şi-au însuşit arma adversarului, punându-se la punct cu toate tehnicalităţile legislative la care apelează alde Şerban Nicolae, Nicolicea sau Iordache, iar după ce au găsit soluţii de contracarare a asaltului infractorilor, au scris articole, au creat instrumente tehnice precum site-uri sau aplicaţii mobile şi au ţinut seminarii despre căile de atac pe care România cinstită le mai are.

Pe de altă parte, alţi cetăţeni, care până recent se declarau neinteresaţi de politică, au început să devină conştienţi de pericolul care ne paşte, să se informeze şi să ia atitudine. Pentru unii, semnalul de alarmă a fost Ordonanţa 13. Pentru alţii, decizia CCR care anulează independenţa procurorilor sau măcelărirea Codului Penal. Ceea ce e important este că tot mai mulţi români devin activi şi implicaţi civic. Numărul lor creşte în fiecare zi, iar asta reprezintă un mare succes pentru România şi un mare eşec pentru PSD, o structură cinică, cu organizare de tip mafiot, care mizează în primul rând pe ignoranţa alegătorilor.

Aşadar, în ceea ce priveşte educaţia civică, inacţiunea statului, prin sistemul public de învăţământ, a fost compensată de reacţia fără precedent a societăţii civile. Şi, totuşi, aşa cum spuneam mai sus, mai există o categorie de actori care ar trebui să aibă drept preocupare, dar şi drept interes direct educaţia civică şi politică a cetăţenilor: partidele.

Vorbim aici desigur de partide responsabile, al căror obiectiv este atragerea în politică a bunilor profesionişti şi a cetăţenilor de bună-credinţă. Într-un partid modern şi democratic, organizaţiile de tineret, cu precădere, au drept preocupare popularizarea valorilor democratice şi încurajarea implicării tinerilor, prin punerea la dispoziţia membrilor sau simpatizanţilor a unor instrumente pentru implementarea unor proiecte civice. Acesta ar trebui să fie scopul şcolilor de vară pe care le organizează.

În definitiv, organizaţiile de tineret ale partidelor ar trebui să devină adevărate pepiniere de lideri. Ce se întâmplă de fapt la şcolile de vară ale partidelor politice? Păi, de exemplu, preşedintele principalului partid de guvernare, condamnatul penal Liviu Dragnea, le vorbeşte tinerilor PSD-işti despre „forţe mari, şi dinăuntru şi din afară” şi „miliardari” care se implică în politica din România, iar partenerul său de coaliţie, inculpatul penal Călin Popescu Tăriceanu, declară în faţa tineretului ALDE că nu înţelege cum „atât de mulţi tineri susţin binomul Coldea-Codruţa”. Adevărate discursuri „inspiraţionale”, veritabilă „educaţie democratică”…

Cazuri precum PSD şi ALDE sunt, pentru moment, cauze pierdute. Speranţa trebuie să vină dinspre partidele noi sau cele care vor măcar să se reformeze, demonstrând o preocupare reală pentru încurajarea participării civice şi politice. Pentru cei care au ales să facă politică, responsabilizarea cetăţenilor devine astăzi o datorie. De aceea, ca antreprenor politic, am încercat să contribui la acest efort de atragere a oamenilor buni în politică.

Viziunea mea, pe care o împărtăşesc şi colegii mei din PACT pentru România, este că, în acest context, scopul unui partid bine intenţionat nu trebuie să fie îngroşarea rândurilor sale, prin atragerea unui număr cât mai mare de membri, ci identificarea şi pregătirea viitorilor lideri din fiecare comunitate, fie că ei vor să se implice civic sau politic, fie că vor să se alăture unui partid existent sau vor să înfiinţeze o nouă mişcare politică (locală, de exemplu, după modelul Brăila Nouă), fie că vor să candideze la alegeri din partea partidului nostru, al unui partid concurent sau ca independenţi. Obiectivul lor este acelaşi cu obiectivul nostru: salvarea democraţiei româneşti. De aceea trebuie să lucrăm împreună.

„Coalizarea forţelor de opoziţie este prioritate zero pentru viitorul democraţiei româneşti.”

În acest sens, PACT a făcut deja paşi concreţi şi a devenit primul partid open source din România, care pune la dispoziţia oricui documentele sale interne, iniţiativele sau proiectele pe care le are în vedere, cât şi un manual de franciză politică, disponibil pentru oricine, în mod absolut gratuit.

Nu este primul pas în acest sens. În anul 2016, PACT a demarat campania candidez.eu, prin care şi-a deschis listele electorale, dar a organizat şi un program complet de pregătire a candidaţilor, cu instrumente de ultimă generaţie folosite în campaniile din SUA şi Europa de Vest, adaptate la contextul românesc. PACT a pus la dispoziţie participanţilor tot pachetul de resurse PACT pentru participarea în alegeri (vizibilitate, social media, pregătire campanii, legislaţie etc.). Campania s-a desfăşurat în 2 ediţii (pentru candidaţi la alegeri locale şi pentru candidaţi la alegeri parlamentare), şi a reunit cetăţeni oneşti şi implicaţi care au ajuns să candideze cu succes în comunităţile lor din partea PACT, dar şi din partea altor formaţiuni politice noi (USR, 200 pentru Bucureşti etc.) sau ca independenţi.

Nu ne vom opri aici. PACT va merge mai departe şi va organiza în această lună, între 17 şi 22 iunie, prima tabără de leadership civic şi politic din România – Academia Lideri pentru Viitor. Invitat special va fi Steve Jarding, Profesorul Anului la Harvard Kennedy School în 2016. Steve Jarding este recunoscut ca fiind unul dintre experţii de top la nivel mondial în comunicare, managementul campaniilor electorale şi leadership strategic. A predat şi a oferit consultanţă în peste 25 de ţări din Asia, Africa, America de Sud şi Europa şi a câştigat o listă impresionantă de curse electorale pentru guvernatori sau senatori americani. Nouă dintre foştii săi studenţi au fost candidaţi la preşedinţie sau la funcţia de prim-ministru în diverse ţări ale lumii şi mulţi alţii au fost aleşi în Congresul american.

Academia Lideri pentru Viitor se adresează celor despre care noi credem că pot deveni adevăraţii agenţi ai schimbării: elevi, studenţi sau profesionişti. Din rândul lor, vrem să-i identificăm pe cei care sunt sau vor să devină lideri ai comunităţilor lor, fie că vorbim de comunităţi locale, academice sau profesionale. Sistemul educaţional românesc, în general blocat în şablonul comunist, sufocă noile generaţii cu teme, informaţii inutile şi metode de predare învechite şi omite cel mai important obiectiv pe care pun accentul toate naţiunile evoluate: cetăţenia activă.

De aceea, Academia Lideri pentru Viitor propune o tabără de vară axată pe principiul învăţării active (learning by doing & learning by play), prin care participanţii să poată deprinde noţiuni de bază de cultură civică, locală şi europeană, să dobândească competenţe practice de leadership direct de la una dintre cele mai avizate voci din domeniul la nivel internaţional şi să pună în aplicare în comunităţile lor competenţele şi cunoştinţele obţinute. Mecanismele democratice, drepturile şi puterea fiecăruia dintre noi, modul de a acţiona împreună, capacitatea de a pune presiune pe autorităţi şi un set solid de valori sunt instrumentele cu care Academia „Lideri pentru viitor” vrea îi doteze pe cei care vor să pună umărul la salvarea României, pe termen scurt şi la schimbarea sa, pe termen lung. Evenimentul este unul deschis şi public. Sunt bineveniţi toţi cei care cred în valorile democraţiei liberale, indiferent de apartenenţa sau preferinţa politică.

Cred că acum România se află cu adevărat într-o criză fără precedent, însă aceasta deschide oportunităţi fără precedent. Războiul purtat de PSD-ALDE împotriva democraţiei din România reprezintă oportunitatea apariţiei unei noi generaţii de lideri care se va implica public pentru viitorul mai bun al României. Să-i spunem Generaţia OUG 13. Cu ea va începe România pe care o aşteptăm de prea multă vreme.

19 Jun

De ce vine #diasporaacasa pe 10 august sa aprinda lumina

Sebastian Burduja Blog
19.6.2018 11:28

De ce vine #diasporaacasa pe 10 august sa aprinda lumina

9 romani pe ora. 200 de romani in fiecare zi. 80.000 de romani pe an… pleaca din tara. Si eu am stat 12 ani in Statele Unite.

Am avut sansa sa termin universitatile Stanford si apoi Harvard, am avut sansa sa lucrez 4 ani la Banca Mondiala, la Washington. Dar in tot acel timp mi-am dorit sa revin acasa.

Asa am inceput un clip video pe care l-am filmat in terminalul plecari al Aeroportului Otopeni.

In cateva zile, a fost vizualizat de aproape 800.000 de oameni. Apelul este clar si raspicat: Romania are nevoie de #diasporaacasa, acum mai mult ca oricand.

In paralel, protestele anuntate pe retelele sociale pentru data de 10 august au strans in total peste o suta de mii de participanti. Am primit sute de poze cu bilete de avion cumparate de romanii din diaspora pentru 10 august.

Am vazut oameni care si-au oferit apartamentul gratuit in Bucuresti. Am citit nenumarate mesaje care-i cheama pe romani acasa.

Diaspora se mobilizeaza din nou si o face exemplar, asa cum a facut-o in 2014, atunci cand a stat la coada ore in sir, in ploaie si in vant, pentru dreptul de a vota, oferind tarii si lumii intregi un model de civism si implicare. Acum diaspora poate din nou schimba destinul Romaniei si o poate pastra ca democratie functionala in Europa, impreuna cu toti romanii care rezista acasa.

De fapt, este una dintre putinele sanse pe care le (mai) avem, acum, in ultimul ceas.

De unde acest val extraordinar si de ce avem nevoie de #diasporaacasa? In primul rand, din nevoia evidenta a implicarii celor cinci milioane de romani alungati din tara lor. N-au plecat de bine. Cei mai multi, varfuri in domeniile lor, au plecat la munca de jos, sa-si castige o paine cat mai alba departe de tara. O tara care n-a stiut sa-i aprecieze.

Romanii din diaspora insa n-au uitat de unde au plecat
Cei mai multi au lasat in urma familii, case, amintiri. Au pastrat dorinta de a reveni acasa, atunci cand se va putea. Si, lucru esential, le pasa de Romania.
Deci oricat ar vrea cei care ne conduc sa-i indeparteze de Romania, chiar daca ar fi sa inchida granitele (metaforic sau nu, e posibil orice), romanii din toata lumea vor sa vina acasa si sa-si faca vocea auzita.

In al doilea rand, diaspora inseamna vector de schimbare. Cei care pleaca sunt in general cei gospodari si curajosi, care-si iau viata in maini si sunt gata sa inceapa totul de la zero in alta parte. Cu o mentalitate noua, bine ancorata in valori democratice si europene, cu increderea (re) dobandita in competitii corecte in alte tari, poate chiar cu un capital acumulat prin munca cinstita, romanii din diaspora se pot intoarce acasa sau macar spre casa, aducand cu ei un alt aer, mai proaspat, occidental si… respirabil.

Chiar atunci cand nu revin de tot, pot sa-si convinga familia si prietenii ramasi in tara ca Romania merita altfel de lideri. Exact asa cum au facut-o in 2014.

In al treilea rand, diaspora inseamna sansa Romaniei de a scapa de saracie. O spun de zece ani de zile: romanii din strainatate sunt cea mai importanta resursa strategica neexploatata a Romaniei.

Nu padurile, nu aurul, nu lacurile, nu pamanturile. Oamenii. Secole de teorie economica ne invata un lucru cat se poate de simplu: cresterea economica a unei tari depinde de doi factori – populatie (demografie) si productivitate individuala. Mai simplu: totul depinde de cati suntem si de cat de buni suntem la ceea ce facem.

Intoarcerea acasa a romanilor din strainatate, pe modelul pasoptistilor 2.0, despre care am mai scris aici, ar insemna sansa Romaniei de a-si creste forta de munca prin (re) castigarea unor resurse umane de calitate. Resurse umane cu acces la cunoastere si capital, in plina revolutie industriala 4.0, ingredient esential pentru saltul in dezvoltare al Romaniei.

Asa nu se mai poate!

In fine, diaspora trebuie sa vina acasa pentru ca asa pur si simplu nu se mai poate. Incompetenta, coruptia si prostia celor care ne conduc azi nu sunt mofturi de moment. Ele scot Romania din Europa, distrug parteneriate strategice construite in zeci de ani si erodeaza grav democratia noastra si institutiile ei inca firave.

De la politizarea Justitiei pana la alegeri fraudate nu este decat un pas. Mic, foarte mic. Iar asta ar insemna game over.

Pe 10 august diaspora vine acasa pentru cateva principii fundamentale, sustinute de altfel de o mare parte a societatii romanesti:

1. Mai mult Vest, mai putin Est. Romania trebuie sa ramana in Uniunea Europeana, intr-o piata libera si competitiva. Aparata de NATO. Ancorata fara ezitari in valorile occidentale.

2. Mai multa reprezentare, mai putina neglijare. Romanii din diaspora au fost uitati si ignorati de cei care ne-au tot condus. Este inadmisibil ca 5 milioane de romani (un sfert din populatia Romaniei) sa fie reprezentati de 4 deputati si 2 senatori din totalul de 465 (!) de parlamentari.

3. Mai multa libertate, mai putina tiranie. Democratie cu institutii functionale, depolitizate. Justitie independenta. Puterea de decizie cat mai aproape de cetatean. Descentralizare ca sansa de dezvoltare pentru fiecare comunitate, fara “tatuci” si ordine de la Bucuresti.

4. Mai mult cap, mai putin stat. Administratie eficienta si profesionista, costuri reduse pentru cetatean. Guvernare digitala si vot electronic pentru toti romanii. Incurajarea antreprenoriatului si a intreprinderilor mici si mijlocii, coloana vertebrala a oricarei economii sanatoase.

5. Mai multa infrastructura, mai putina saracie. Zero bani discretionari de la bugetul de stat pentru mii de proiecte fara sanse de finalizare. Prioritizarea proiectelor pe baza unei strategii multianuale stabilita printr-un Pact national pentru infrastructura. Absorbtie rapida de fonduri europene.

Exista o singura Romanie, iar toti cetatenii sunt egali

Toate acestea sunt elementele unei cauze mai presus decat orice interese de moment. Probabil speriati de mobilizarea extraordinara din ultimele zile, diversi oameni de bine incearca sa ne dezbine.

Unii au propus alte date pentru protestul din august, altii au pornit dezbateri interminabile despre cine, cum si unde a venit cu ideea unui protest la Bucuresti – eu unul nu pretind nicio clipa ca am initiat acest protest, nici ca reprezint diaspora, care nu are nevoie de “reprezentanti”, pentru ca stie bine ce vrea si in ce mod poate obtine ceea ce vrea.

Si, desigur, placa favorita a celor carora le este frica de schimbare: “conflictul” artificial intre romanii de acasa si cei din diaspora.

Sa fie clar: exista o singura Romanie, iar toti cetatenii sunt egali. Cei care spun altfel nu vor decat sa ne dezbine, ca sa ramana tot ei la butoane. Romanii care au ramas si rezista aici, pe frontul romanesc, cu cinste si perseverenta, nu sunt cu nimic mai prejos decat cei din diaspora.

Cei care au plecat, chiar daca poate n-au “mancat salam cu soia”, au indurat greutati pe care doar ei le stiu pentru a reusi in diaspora, iar exemplul lor nu este cu nimic mai prejos decat al celor care au ramas in tara.

Mesajul pentru cei care vor sa ne dezbine este urmatorul: mai rasfirati, baieti, mai rasfirati.

Exista momente de totul sau nimic in istoria unui popor. Zilele acestea sunt un astfel de moment. Cand am revenit acasa sau m-am “inapoiat”, cum mi s-a mai spus, un prieten m-a intrebat: “ai venit sa stingi lumina?” Fara sa clipesc, i-am raspuns: “nu, am venit sa o aprind”.

Romania are nevoie de #diasporaacasa sa aprindem din nou lumina in aceasta tara – fiecare dintre noi si noi toti, impreuna, romani de pretutindeni.

05 Jun

Cate ceva despre cuvantul acela cu P

Sebastian Burduja Blog
5.6.2018 0:25

Cate ceva despre cuvantul acela cu P

E unul dintre acele cuvinte pe care le auzi zilnic. Sacaitor, te zgarie pe timpan si-ti provoaca greata. Poate te lasa rece, pentru ca ai impresia ca nu te afecteaza in niciun fel. Pana la urma, ce-ti poate face? Viata merge inainte, iar daca nu-ti convine, iti poti face oricand bagajele.

Am scris aceste randuri de la o oarecare distanta de Romania. La adapostul a circa 1.000 de kilometri de malul Dambovitei, malul se lasa la fundul apei si poza momentului se developeaza treptat.

“Frumoasa tara, dar pacat ca-i locuita”, suna prin anii ’90 o poveste cu un strain venit in Romania. Mai nou, e tot mai putin locuita, cu aproape 80.000 de romani care iau calea strainatatii in fiecare an. La 100 de ani de la Romania Mare sarbatorim o Romanie tot mai mica.

De ce? Pentru ca…P.
De ce nu avem autostrazi, la aproape trei decenii de la Revolutie? Pentru ca P.
De ce 1 din 2 romani mor cu zile in spitalele noastre mizerabile? Pentru ca P.

De ce aproape jumatate dintre tinerii de 15 ani in Romania de azi sunt analfabeti functionali? Pentru ca P.
De ce suntem pe punctul de a iesi din Europa si de a ne (re) indrepta spre tovarasul Putin? Pentru ca P.
De ce vom ajunge sa avem din nou o justitie aservita? Pentru ca P.
De ce suntem azi aici? Pentru ca P.

Cu riscul de a va dezamagi, va spun din capul locului ca acel cuvant cu P este politica. Da, politica. Politica? Da, politica. Si din nou: Politica.

Sa ne intre bine in cap: doar un popor care iubeste politica poate spera la un viitor mai bun.

Dar ce se mai intampla in politica noastra de azi? Recent, PSD-ul a “recuperat” de la PMP, prin aripa ex-UNPR, parlamentarii pe care ii pierduse in favoarea lui Pro Romania, condus de Victor Ponta, fost PSD.

Sa revenim un pic la aceasta stire. Nu la nume, pronosticuri si barfe (“Se face majoritate la motiune?”, “Cu cine joaca Ponta?”, “Dar Basescu?”), ci despre ceva mai putin apetisant: despre principii.

Ce sta cu adevarat in spatele unui vot? Dar a construirii unui partid? In acest nou episod dezgustator de tranzactionare de oameni si principii, mi-a atras atentia o replica a “duamnei” Gabriela Firea, rostita cu infricosator de multa seninatate: “Ii apreciez pe parlamentarii care nu tradeaza, nu dezerteaza; e firesc ca nici noi sa nu stam cu mainile in san – 7 parlamentari au semnat adeziunea la PSD in biroul lui Liviu Dragnea.”

Un alt exemplu: domnul senator Iustin Talpos, abia sarit in barca PSD din barca PMP. In urma cu doar o luna, acesta se jura ca “nivelul de trai al romanilor a scazut din cauza guvernarii dezastruoase PSD-ALDE”, iar Guvernul Dancila “nu este capabil sa redreseze economia, iar prin masurile adoptate indreapta tara spre o noua criza economica”?

Ei bine, pe acest domn l-au votat cateva mii de oameni. Daca eu as fi unul dintre acestia, as merge vineri (cand e zi de “teritoriu”) la cabinetul sau parlamentar din Baia Mare nu pentru a protesta, nu pentru a-i aduce vreo critica sau jignire, ci pentru a-l intreba simplu: de ce sustineti brusc “o guvernare dezastruoasa, incapabila sa redreseze economia”? Romania, trista comedie a absurdului.

Insanatosirea politica a Romaniei nu poate sa plece exclusiv de la alesi

Acest proces presupune interes, simt de raspundere si un minim efort si din partea noastra, a cetatenilor. Altfel spus, pe cetatean trebuie sa-l intereseze cuvantul ala cu P, daca il intereseaza pensia sa, starea soselei pe care circula, a scolii in care invata copiii sau a spitalului in care poate ajunge oricand.

Oare cati votanti ai domnului Talpos care i-au acordat votul pentru a se lupta alaturi de Traian Basescu cu PSDragnea ii vor pune macar o intrebare celui care ii reprezinta astazi in Parlament?

Oare cati dintre ei se vor simti tradati ca reprezentantul Opozitiei din comunitatea lor a devenit, peste noapte, sustinator al Guvernului pe care pana ieri l-a criticat?

Departe de mine intentia de a judeca cu dubla masura. Critica adusa parlamentarilor traseisti de la PMP, ex-UNPR, este la fel de valabila si in cazul ex-PSD-istilor care trec in barca lui Victor Ponta: un targ imoral ce are la baza aceleasi principii – mai precis, lipsa lor.

Traseismul parlamentarilor reprezinta o deturnare a vointei electoratului si trebuie sanctionat ca atare, inclusiv prin prevederi legale care sa duca la pierderea mandatului in eventualitatea in care un deputat sau un senator schimba partidul, asa cum se intampla in cazul alesilor locali.

Democratia din Romania este in pericol

Da, democratia din Romania este in pericol, iar loviturile repetate si tot mai dure pe care i le aplica PSD, ALDE si acolitii lor o slabesc tot mai rau.

Recenta decizie CCR prin care Justitia este subordonata politicului este doar ultimul exemplu. Democratia din Romania trebuie insanatosita si intarita, iar adversarii ei trebuie aruncati la cosul istoriei.

Cand spun adversari, nu ma refer neaparat la domnii Dragnea, Tariceanu sau Dorneanu. De fapt, nu ma refer nici macar la partide sau ideologii. Ma refer la atitudini.

Astazi, cele mai grave lovituri aplicate democratiei sunt replici precum: “n-ai cu cine sa votezi in tara asta” sau “toti o apa si-un pamant”. Astfel de sentinte, exprimate furios pe Facebook, pe strada sau pe canapea, in fata televizorului, desi de inteles, sunt foarte periculoase pentru democratia din Romania.

Pentru orice dictator, miscarea ideala a adversarului este abandonul

Cand injuri tot ce se intampla in Romania si apoi afirmi sus si tare ca nu mergi la vot sau ca niciodata nu ai intra in politica, devii un complice tacut al dezastrului, blocat intr-o disonanta cognitiva.

Vrei sa-i schimbi pe cei de la Putere? Voteaza altii noi! Nu te convinge niciunul? Candideaza tu! E atat de simplu. Pasivitatea si resemnarea inseamna tradare nationala.

Cuvantul cu P inseamna si borfasi care delapideaza fonduri publice, dar si manageri priceputi care transforma in bine comunitatile lor (vezi exemplele din Oradea, Cluj, Alba Iulia, Timisoara etc.)

Politica arata asa cum arata cei care o practica. Daca esti nemultumit de cine o reprezinta in Romania, alatura-te unui partid politic (sau infiinteaza unul, desi fragmentarea alternativelor nu e intotdeauna buna, vezi alegerile din 2000 si 2016) si demonstraza ca esti mai bun decat ei.

Implicarea nu e o alegere, ci o datorie nenegociabila in orice democratie. Un lucru e cert: oamenii schimba o tara in profunzime doar prin politica. Iar astazi, in Romania, ea trebuie recucerita. Pas cu pas, om cu om, comunitate dupa comunitate.

Eu stiu cate ceva despre cuvantul cu P. Impreuna cu o echipa de oameni nebuni de Romania, am facut in 2016 campanie in Romania profunda, inconjurati de scepticism, neincredere si resemnare. A fost o experienta pe cat de dura, pe atat de utila, iar concluzia a fost una total inaccesibila doar din bulele de pe Facebook: da, Romania chiar se poate schimba de jos in sus, fara un salvator pe cal alb care sa descalece la Bucuresti.

Da, schimbarea in bine este posibila in fiecare colt al acestei tari, asa cum la Piatra Neamt, in Romania saraca si depopulata, un independent a luat peste 10% din voturi.

Deci daca nu mai vrei mizerie, vino si tu sa participi la curatenie. Lasa scarba si scuzele, sufleca-ti manecile si hai la treaba. E de tras, dar nu exista satisfactie mai mare decat aceea de a pune umarul la viitorul mai bun pe care il merita cei din jurul tau. Pentru ca P.

13 Apr

De ce aleg in fiecare zi sa raman in Romania

Sebastian Burduja Blog
13.4.2018 11:33

De ce aleg in fiecare zi sa raman in Romania

Romanii pleaca din tara. Tot mai multi, an de an. Pleaca de acasa si lasa in urma prieteni, frati, surori, parinti sau copii. Pleaca atat de multi incat Romania a ajuns pe locul doi in lume, dupa Siria, in ceea ce priveste rata de crestere a emigratiei. Pleaca 9 romani in fiecare ora. Asta inseamna cam 85.000 pe an, deci Romania pierde anual cate un oras de marime medie.

Dupa 1990, noi, romanii, am fost refugiati politici. Plecam ca sa uitam si sa scapam de mineriade si de “democratia originala” a lui Ion Iliescu. Apoi, spre anul 2000, am devenit refugiati economici. Diferentele tot mai mari dintre standardele de viata dintre noi si vest-europeni ne-au facut sa alegem calea exilului.

E si firesc, cand medicii castigau de 10 ori mai mult in tari aflate la cateva sute sau mii de km distanta, iar produsele din supermarketurile de acolo aveau practic aceleasi preturi ca la noi. Sau cand salariul unui om “cu bani” din Romania, in functie de conducere intr-o companie, cu zeci sau sute de oameni in subordine, era echivalent cu salariul minim intr-o tara din Occident. Romania si-a pierdut mintile, la propriu.

Mai ales in ultimii ani, nivelul de trai a crescut si la noi. Suntem, dupa cum ni se repeta obsesiv, campioni la “crestere ecnomica”. Am prins aripi, iar “economia duduie”. Nu, acum nu mai suntem nici refugiati politici, nici economici. Suntem doar dezgustati, deziluzionati, dezamagiti, dezarmati. Pentru ca indiferent de ce salarii avem sau nu avem, circulam tot pe cele mai nesigure sosele din Europa, “reabilitate” cu firme de casa, conduse din umbra de agramatii si analfabetii pe care i-am ales democratic.

Pentru ca in spitalele in care intram ca sa ne vindecam avem tot sanse 50-50 sa murim cu zile. Pentru ca in scolile la care ne trimitem copiii 40% dintre elevii de 15 ani sunt analfabeti functional; si ce repere sa aiba ei oare, cand insasi doamna Viorica Vasilica Dancila, premierul Romaniei, demonstreaza in fiecare zi ca nu intelege ceea ce citeste de pe foile din fata ei? Pentru ca atunci cand calatorim in strainatate, suntem priviti tot cu jena si dispret cand vom spune ca suntem romani.

Da, multi dintre noi aleg sa plece. Mult prea multi. Chiar daca au bani, succes sau statut social. In primul rand pentru copii, dar si pentru ei.

Romanii pleaca din tara in cautarea normalului, nu a exceptionalului. Pentru ca in Romania lucrurile anormale au devenit, din pacate, “normalitatea” noastra cotidiana: legi modificate de indivizii pe care legea ar trebui sa-i pedepseasca; amenzi date pentru scandari unei persoane surdo-mute; morti care voteaza precum viii in Teleorman si vii care sunt declarati morti si nu pot sa-si recapete dreptul de a trai in instanta, precum in judetul Vaslui.

Si eu am plecat. Am stat aproape 12 ani in SUA, am studiat acolo si mi-am intemeiat o familie. Aveam un job bun si o viata confortabila. Dar aveam si un mare regret: nu eram acasa. Acum doi ani si jumatate am lasat totul si am revenit. Si stiti ceva? Nu-mi pare rau de asta nicio clipa. Cea mai dureroasa intrebare pe care o primesc aproape zilnic este: “cum de te-ai intors in Romania?”

Le-am auzit pe toate, replici aruncate inca dinainte sa pot raspunde: “esti fraier, mare fraier”; “esti inapoiat, la propriu”; “esti hot, ai venit aici sa furi si tu”; “esti naiv si idealist”; “n-ai mancat salam cu soia, n-avem nevoie de tine aici”; “pleaca, du-te cat vezi cu ochii, fa-o pentru binele copilului tau”.

Toate astea le-am ignorat si-am mers inainte. Dar, ca in Procesul lui Kafka, apare din cand in cand intrebarea: pe bune acum, oare nu cumva am facut greseala vietii mele? Si-apoi imi amintesc de ce am venit. Mai ales in preajma fiecarui Paste, imi aduc aminte de cel care a fost bunicul meu, pr. Ioan Pricop. Ultimele cuvinte pe care mi le-a lasat au fost: “in viata sa nu faci ce poti, in viata sa faci ce trebuie”.

Era raspunsul lui, simplu si fara ocolisuri, la toate indoielile mele legate de venirea acasa (suntem bine unde suntem, urmeaza un copil, aici e greu etc.). N-am mai apucat sa-mi iau ramas bun, dar dupa trei ani am facut ceea ce am simtit ca trebuie sa fac si-am revenit acasa. Iar gandul asta ma face sa raman, mai ales acum.

Mi-am dat intre timp seama ca fiecare om care pleaca e o victorie a celor din cauza carora pleaca. Pentru analfabetii corupti care ne conduc, tara ideala este cea populata de masa electorala pe care o pot manevra: pe de-o parte, oameni lipsiti de educatie, imbatraniti, dependenti de pomeni electorale; pe de alta parte, incompetentii “jmecheri” care sufoca administratia publica doar pentru ca au “meritul” de a fi ruda sau amanta unui trepadus de partid.

Ce au in comun toti cei de mai sus? Nu au niciun gand sa plece din Romania: nu au nici varsta, nici pregatirea, nici vointa de a lua viata de la capat. Toti acestia sunt fie resemnati, fie complici ai dezastrului.

Dezastrul comunist si cel post-comunist au avut o cauza poate insuficient discutata. Dictatura instaurata cu tancurile rusesti a insemnat o lichidare a elitelor: de la marii savanti, artisti sau oameni de cultura ai vremii si pana la capii Bisericii, de la adevaratii oameni de stat care au facut Marea Unire si pana la taranii fruntasi din fiecare sat, comunismul a insemnat anihilarea a tot ce avea mai bun atunci societatea romaneasca.

Acum, ne aflam in fata aceluiasi pericol, pentru ca cei care pleaca sunt romanii curajosi si gospodari. Pleaca olimpicii, medicii, profesorii, informaticienii, managerii, dar si cei mai buni meseriasi, zidari, mecanici, bucatari sau marinari. Fara ei, ne invartim in acelasi cerc vicios. Resemnatii si complicii hotilor raman aici si, mai important, voteaza. Disciplinat si sigur. Ei sunt la fel de multi, in timp ce noi suntem din ce in ce mai putini.

Romania este in cumpana. De aceea e nevoie acum sa facem ce trebuie, fiecare dintre noi. Nu, solutia nu este sa plecam. Solutia este sa ramanem sau chiar sa ne intoarcem aici, acasa. Este singura solutie.

Faceti abstractie de cei care ne conduc, macar pentru o clipa. Ce vedeti in jur? Eu unul vad o tara cu un potential extraordinar, cu oameni si companii care fac performanta la cel mai inalt nivel mondial, atunci cand sunt lasati. Un exemplu concret: primul unicorn romanesc, un start-up evaluat la 1,1 miliarde dolari. Un altul: o companie romaneasca, fondata de doi fosti olimpici si transformata in lider in inovare la nivel global. Si daca nu ne place ce arata romanii despre Romania, poate ascultam ce spun investitorii straini care au venit aici.

Mai e ceva: de fiecare data cand ne plangem ca aici totul e pierdut le facem un serviciu celor care au tot interesul sa ne arunce peste granite cat mai repede. Nimic nu e pierdut in Romania. Din contra, acum se joaca totul. Si da, poti avea succes si aici, prin munca si merit (sunt nenumarate exemple, dincolo de cele mai sus).

Si da, eu sunt unul dintre cei care inca mai cred ca avem o datorie simpla fata de aceste locuri. In cuvintele lui Nicolae Iorga: “Intelepciunea vietii e simpla: fa ca pe unde ai trecut tu sa fie mai bine ca inainte”.

Asa ca, daca sunteti in Romania si va bate gandul sa plecati, mai ganditi-va la asta. Poate va veti salva voi, dar veti condamna un popor si-o tara. Veti alege calea mai usoara: capitularea neconditionata. Si le veti da satisfactie tocmai celor care va fac sa plecati. Merita ei aceasta victorie? Eu cred ca nu.

Daca sunteti in diaspora, ganditi-va serios sa reveniti acasa. Aici avem nevoie ca de aer de oameni ca voi, acum mai mult ca oricand. O solutie este programul Diaspora StartUp.

Prin Fundatia CAESAR, avem sansa de a ne implica in acest program finantat din fonduri europene, prin care romanii din diaspora sunt sprijiniti sa-si deschida o afacere in orasele din Romania. Este un program bazat pe criterii de performanta si proceduri transparente de selectie a planurilor de afaceri, pe langa un intreg curs de pregatire a viitorilor beneficiari. Vorbim de 40.000 euro nerambursabili (co-finantare zero) pentru a incepe un vis acasa.

Romania nu este inca pierduta, dar va fi, daca o abandonam. Suntem oameni liberi. Putem sa plecam oricand. Dar exista si o alta cale, mai grea dar mai dreapta: sa ramanem sau sa ne intoarcem acasa. De ce? Uite-asa, pentru ca (si noi) putem. Putem sa facem ceea ce trebuie.

07 Mar

Proiectul generaţiei noastre: #europa9

Sebastian Burduja Blog
7.3.2018 11:08

Proiectul generaţiei noastre: #europa9

Centenarul îi prinde pe toţi românii într-un moment de cotitură. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: povestea României de azi este una tristă, cu un final necunoscut. Din Maramureş până la Giurgiu şi de la Tulcea la Arad, suntem puşi în situaţia de a reflecta cu privire la ameninţările la adresa viitorului nostru, în loc să sărbătorim împlinirile din trecut şi prezent.

4 milioane de români sunt refugiaţi economici, iar copiii lor cresc, de multe ori, fără părinţi. Jumătate dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional şi tot jumătate dintre români trăiesc cu toaleta în curte. Nu am construit autostrăzi aproape deloc. Calea ferată este aproape distrusă. Antreprenorii români sunt sufocaţi de o fiscalitate şi de o birocraţie înrobitoare. Justiţia este sub asalt.

Generaţia noastră este obligată să schimbe finalul nefericit al acestei poveşti. Românii sunt un popor gospodar şi pro-european prin excelenţă.  România s-a dezvoltat în ciuda politicienilor şi nu datorită lor. Aceştia încearcă să ne îndepărteze de Europa pentru a-şi servi propriile interese. Conflictul dintre ei şi naţiune este din ce în ce mai clar, pentru că românii îşi doresc mai multă Europă. O spun sondajele care arată că au de trei ori mai multă încredere în UE decât în Guvern.

Cred însă că România poate fi mult mai mult decât o ţară la periferia UE: putem deveni unul dintre liderii Europei. Cum? Pentru început, haideţi să fim noi cei care propunem o viziune proprie pentru reforma Uniunii Europene. De aceea, sub hashtagul #europa9, împreună cu colegii mei din PACT pentru România, am prezentat o listă de nouă propuneri în acest sens, care constituie prima iniţiativă românească de transformare a UE:

#1: Europa cetăţenilor implicaţi. Bugetare participativă la nivel european. Primul proiect de bugetare participativă la nivelul întregii Uniuni Europene. Dedicarea unei linii bugetare pentru proiecte transnaţionale propuse de cetăţeni şi decise prin vot direct.

#2: Europa unită politic. Liste transnaţionale şi sistem de vot unic transferabil. Alegeri europene prin care fiecare cetăţean al UE să poată vota candidaţi atât din ţara sa, cât şi de pe o listă transnaţională. Sistemul de vot este cel al votului unic transferabil („ranked-choice voting”), prin care fiecare alegător clasează candidaţii în ordinea preferinţei.

#3: Europa democraţiei liberale. Fonduri europene condiţionate de respectarea statului de drept. Fondurile europene nu se mai acordă ţărilor unde principiile democraţiilor liberale sunt încălcate. Regimurile din Ungaria sau Polonia trebuie să rămână excepţii şi nu să devină o regulă.

#4: Europa viitorului comun. Un Institut de Leadership European pentru generaţiile viitoare. Înfiinţarea unui Institut de Leadership European în parteneriat public-privat, ale cărui cursuri să fie destinate tuturor oficialilor publici de la nivelul statelor membre, pentru promovarea şi aplicarea politicilor care apără valorile şi principiile europene.

#5: Europa competitivă. O Agenţie Europeană pentru Inovare Disruptivă. UE are nevoie de reformarea Agenţiei Europene pentru Inovare după modelul DARPA, agenţia guvernului american ale cărei inovaţii au dus la inventarea internetului şi a GPS-ului. Pornind de la proiecte europene actuale precum C.E.R.N., proiectul Wendelstein 7-X care va revoluţiona producţia de energie sau Laserul de la Măgurele, agenţia va finanţa noile domenii de cercetare care definesc cea de-a patra revoluţie industrială (inteligenţă artificială, digitalizare, realitate virtuală), cu scopul de a creşte competitivitatea statelor europene pe plan internaţional.

#6: Europa curată. Fond european pentru dezvoltarea vehiculelor electrice. Crearea unui fond european pentru investiţii în dezvoltarea transportului în comun electric transnaţional, interurban şi urban: feroviar, naval, auto, tehnologii aerospaţiale şi combustibili alternativi ieftini.

#7: Europa cooperării. Stagii pentru studenţii sau elevii şcolilor profesionale într-un alt stat. Extinderea programului ERASMUS şi pentru elevii şi studenţii din învăţământul profesional, care vor putea urma stagii într-un alt stat, pentru sincronizarea know-how-ului, tehnologiilor şi adaptarea la cerinţele pieţei muncii.

#8: Europa reîntregită. Extindere strategică a Uniunii Europene. Asumarea de către România a rolului de lider regional pentru a sprijini eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova, Ucrainei şi a ţărilor din Balcanii de Vest.

#9 Europa siguranţei 2.0. Combaterea atacurilor cibernetice. Uniunea Europeană trebuie să rămână un spaţiu al păcii şi siguranţei, inclusiv în mediul virtual. UE are nevoie de o unitate de securitate cibernetică cu statut militarizat, la care să contribuie toate statele membre, pentru a combate a atacurile cibernetice la care acestea sunt supuse.

Am prezentat acest manifest inclusiv în stradă, în locul în care a reînceput parcursul democratic şi european al ţării noastre, Piaţa Victoriei din Timişoara. Sâmbătă, am fost prezent alături de peste 50 de colegi din ţară şi din străinătate în acest loc simbolic, la 28 de ani de la Proclamaţia de la Timişoara. Unul dintre ei este se numeşte Adrian Savu şi este chiar fiul unuia dintre autorii Proclamaţiei de la Timişoara, Ioan Savu – un schimb de generaţii la propriu şi la figurat. 

Din nefericire, deşi întregul moment a durat numai 10 minute şi a constituit o celebrare civilizată a destinului european al ţării noastre, am trecut prin momente pe care nu le credeam posibile după 28 de ani de democraţie: am fost întrerupţi de doi jandarmi pentru că, timp de câteva minute, am îndrăznit sa fluturam drapele cu România şi UE şi să ne citim proclamaţia.

În timp ce jandarmii îl luau la întrebări pe unul dintre colegii mei, încercând să bruieze şi să intimideze o manifestare spontană, civică, paşnică şi liberă, prin minte mi-a trecut un singur gând: niciun popor nu poate trăi în lanţuri şi niciun asupritor nu poate asupri la nesfârşit. Generaţia noastră este despre libertate şi Europa. Acesta este viitorul României. Dacă generaţia părinţilor noştri a putut trece printre tancuri şi gloanţe, noi n-avem dreptul să şovăim în faţa nedreptăţii, tiraniei şi hoţiei.

Proiectul generaţiei noastre este clar şi răspicat, cu fruntea sus şi ochii spre Vest: mai multă Europă în România, mai multă Românie în Europa.

20 Feb

Romania, tara lui “cand va fi gata”

Sebastian Burduja Blog
20.2.2018 0:22

Romania, tara lui “cand va fi gata”

Declaratia prim ministrului Romaniei, Viorica Vasilica Dancila, este un simbol pentru Romania de azi: o tara incapabila sa se dezvolte si sa investeasca banii cetatenilor ei cu cap. Zice dansa: “Viabilitatea PNDL 1 introdus de domnul Liviu Dragnea ca ministru al Dezvoltarii ne-a dat certitudinea ca acesta trebuie continuat”.

Sa traducem. Pe cand fusese uns ca ministru la MDRAP, post ales strategic, Suleymagnificul pescar de la Belina a miscat din mustata si a cerut sa se faca un program intitulat pompos Program National de Dezvoltare Locala – PNDL.

OUG 28/2013 a nascut PNDL-ul “domnului Dragnea” si a deschis astfel robinetul cu miliarde de lei din buzunarele noastre catre baronii si baronasii de partid si clientela lor. S-au deschis mii de santiere, fara vreo perspectiva de a le inchide vreodata, pentru a arata ca “se face ceva”.

Fara criterii de evaluare si selectie, fara o estimare a impactului in teren, fara monitorizarea modului in care s-au cheltuit banii, fara nicio corelare cu fondurile europene. An dupa an, fiecare guvern, inclusiv cel tehnocrat, din pacate, a pastrat programul ca pe o vaca sacra pentru platirea politelor de nivel local.

Pentru oricine are habar despre cum functioneaza politica in Romania, devine clar ca acest celebru PNDL este cheia de bolta a intregului sistem actual care ia de la cetateni si da la politicieni, retezand cinic sansele Romaniei copiilor nostri la dezvoltare.

Cum se face in America

Ramanem pe subiectul cu infrastructura si trecem balta – nu Belina, ci Atlanticul. Zilele trecute, presa de peste Ocean a comentat pe larg planul Administratiei Trump pentru modernizarea infrastructurii americane. Bugetul aferent este unul cu adevarat impresionant: 1.500 miliarde de dolari, dintre care 200 de miliarde de dolari vor fi alocati de la bugetul federal modernizarii drumurilor, autostrazilor si altor infrastructuri esentiale pentru economia Statelor Unite.

Prin comparatie, suma alocata de la bugetul federal este echivalenta cu PIB-ul Romaniei pe anul 2017. Bugetul prevede, printre altele, alocarea a 50 de miliarde de dolari pentru proiectele de infrastructura rurala, care vor fi distribuite statelor sub forma de subventii.

Pentru a facilita implementarea acestui plan ambitios, Casa Alba a anuntat si simplificarea procedurilor de emitere a permiselor de construire, reducand termenul pentru obtinerea lor la doi ani, in contextul in care in prezent pot dura pana la zece ani.

Cele 200 de miliarde vor fi obtinute prin economii, redirectionand fonduri din bugetul federal, iar statelor si investitorilor privati li se va cere sa contribuie cu restul de 1.300 de miliarde.

Altfel spus, investitiile statului american in infrastructura sunt realizate in baza catorva principii: prioritizare, localism si corelarea investitiilor.

Dincolo de antipatiile sau simpatiile fata de Administratia Trump, problemele infrastructurii americane sunt aproape unanim recunoscute de catre publicul american si de catre ambele partide: autostrazile, drumurile, podurile, caile ferate si aeroporturile din SUA sunt construite in cea mai mare parte intre anii ’50 si ’70, iar multe dintre acestea s-au degradat si nu reusesc sa asigure o economie competitiva pentru generatiile viitoare.

Intr-un context in care cota de incredere a actualei administratii se afla la un nivel minimal, iar scena publica si societatea par tot mai dezbinate, Donald Trump incearca, prin acest plan, sa creeze premisele unui efort national: statele, guvernele locale, intreprinderile private si cetatenii sunt invitati sa contribuie cu totii si sa investeasca, practic, in viitorul lor comun.

De exemplu, potrivit lui Henry Petroski de la Universitatea Duke, ambuteiajele costa economia americana in fiecare an peste 120 de miliarde de dolari. Avem oare un studiu similar si in Romania? Care este oare costul efectiv al faptului ca Bucurestiul este orasul cu cel mai aglomerat trafic din Europa? Dar, sa nu ne pierdem cu Firea, inca.

Inapoi in Romania inapoiata

Asadar, si la noi se vorbeste in aceste zile despre infrastructura. E drept, ceva mai putin, principalele preocupari ale “creatorilor de agenda”, politicienii si o parte a presei, fiind lupta cu statul paralel si marturiile unor inculpati despre procurorii care i-au prins ca devalizau banii publici. Si totusi, atunci cand se vorbeste, se vorbeste cu tupeu maxim si cu zambet pe sub mustati. Nu doar cand e vorba de PNDL.

Intrebat cand se va circula pe doua benzi pe sens pe centura Sud a Bucurestiului, ministrul Transporturilor, Lucian Sova, a raspuns: “Cand va fi gata”.

In ceea ce priveste stadiul lucrarilor de pe portiunea de centura a Capitalei cuprinsa intre A1 si DN7, acelasi ministru al Transporturilor le-a spus jurnalistilor astfel: “Daca e santier, atunci inseamna ca se lucreaza”.

De asemenea, intrebat care sunt autostrazile care vor fi deschise circulatiei in acest an, Sova a raspuns ca “vom circula pe autostrazile care vor fi receptionate”. Un fel de “pentru ca putem”. Cata competenta, cata preocupare pentru binele tarii si, mai ales, cat respect pentru miliardele de euro din taxele si impozitele noastre pe care acest domn Sova le administreaza. Probabil e un blestem al numelui…

Dincolo de (inca) o dovada de impostura si obraznicie din partea (inca) unui decident politic, echivalent cu si mai multi ani pierduti pentru Romania, intrebarea care persista este urmatoarea: care este strategia de investitii in infrastructura a Romaniei? Este o intrebare retorica, al carei raspuns il stim deja: vorba marelui Caragiale, este sublima, dar lipseste cu desavarsire.

Nu stiu daca planul lui Trump de modernizare a infrastructurii este sau nu realizabil, dar el exista pentru ca raspunde unei nevoi resimtite tot mai mari a societatii americane.

In Romania, situatia infrastructurii este mult mai dramatica: acum doi ani, aveam cea mai mare rata a investitiilor publice (ca pondere din PIB) si, in acelasi timp, cea mai slaba infrastructura din Uniunea Europeana.

Acum guvernarea PSDragnea a taiat investitiile aproape cu totul, ca sa stim un lucru. Cu toate acestea, raspunsul decidentilor politici este: “vom circula pe centura cand va fi gata”.

Asa cum am mai spus, lipsa investitiilor nu este de fapt cauza principala a lipsei cronice a infrastructurii din Romania. Chiar si cu fondurile diminuate, pot fi realizate lucrari publice de importanta capitala pentru cetatenii acestei tari.

Nu e suficient sa investim, ci trebuie sa investim si cu cap: cu directii strategice clare, pe baza unor planuri multi-anuale; cu criterii de selectie a investitiilor, pentru a sti sa le ordonam in functie de prioritate; cu mecanisme functionale de corelare a investitiilor (fonduri UE, bugetul de stat, PPP-uri, alte surse); fara mii de santiere deschise in campanie electorala in toata tara, doar pentru a fi ulterior lasate de izbeliste; fara proiecte abandonate prin sertare la stadiul de proiectare, fara bani grei irositi pe studii de fezabilitate si proiecte tehnice pentru lucrari care nu vor deveni niciodata realitate.

Solutia

Daca vor elabora vreodata o astfel de strategie de investitii in infrastructura, atunci conducatorii nostri ar trebui sa plece de la principiile sanatoase mentionate anterior: prioritizarea, localismul si corelarea investitiilor.

Prioritizare. Nevoile reale ale Romaniei in ceea ce priveste infrastructura au fost inventariate in cadrul unui studiu efectuat de Fundatia CAESAR in 2015. Se estimeaza in aceasta ampla analiza ca totalul investitiilor in infrastructura de care Romania ar avea nevoie se ridica la 120 de miliarde de euro, iar deficitul de finantare ar fi de aproximativ 74 de miliarde de euro.

Solutia este, asadar, prioritizarea investitiilor pe baza unor criterii clare si obiective. Avem nevoie urgent de o sortare a proiectelor aflate in executie, in diverse stadii. De asemenea, niciun proiect nou nu ar trebui finantat atat timp cat banii nu ajung pentru a continua si finaliza investitii prioritare aflate deja in executie.

Localism. Proiectele in infrastructura gandite de jos in sus, in functie de nevoile reale ale fiecarei comunitati, asa cum recomanda de altfel si Uniunea Europeana, care ne pune la dispozitie fonduri pentru proiecte in cadrul Axei CLLD – community-led local development.

Saptamana trecuta, am propus in premiera un mecanism de bugetare participativa transnational, la nivelul intregii Uniuni Europene, prin care cetatenii statelor membre sa poata vota proiectele de interes.

Corelarea investitiilor. Nu in ultimul rand, trebuie sa invatam ca bugetul de stat nu este si nu trebuie sa fie unica sursa de finantare a proiectelor de infrastructura.

In primul rand, niciun proiect eligibil pe fonduri UE nu ar trebui finantat vreodata de la bugetul de stat, pentru ca astfel se cheltuie bani din imprumuturi de pe piata, cu dobanzi semnificative. Or, in exercitiul financiar 2007-2013 exact asta s-a intamplat.

In ciuda ratei mici de absorbtie, am luat fonduri de la bugetul de stat pentru investitii publice, prin programele nationale destinate investitiilor in infrastructura pe care le-au conceput “conducatorii” nostri (PNDI, sub ministeriatul doamnei Udrea si apoi PNDL sub ministeriatul domnului Dragnea – difera o litera intre cele doua programe si cam atat).

Aceste programe reprezinta modele de #asaNU in ceea ce priveste alocarea fondurilor pentru modernizarea infrastructurii. In fapt, dincolo de denumirile lor pompoase, ele au fost si sunt doar niste mecanisme de control politic, prin care sume uriase de la bugetul de stat sunt distribuite in mod discretionar si netransparent catre clientela de partid a celor aflati azi inca la conducere.

O solutie simpla pentru iesirea din actuala criza este inchiderea PNDL incepand cu 2019 si transferarea tuturor proiectelor eligibile pe fonduri europene. Astfel s-ar face o prioritizare pe bune a investitiilor, pe baza unor criterii clare si obiective, asa cum este cazul Programului Operational Regional si a Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020.

Dar cine sa faca acest pas? Cum sa-si reteze “domnul Dragnea” tocmai craca pe care s-a catarat in fruntea statului? Cum sa-i lase cu ochii in soare pe baronii locali si judeteni si pe firmele lor incapabile sa concureze pe merit pentru contracte din bani publici? Sunt intrebari retorice, raspunsurile le cunoastem cu totii.

In final, merita mentionat faptul ca unul dintre cei care au salutat planul lui Donald Trump de modernizare a infrastructurii a fost Jay Timmons, presedintele Asociatiei Nationale a Producatorilor din SUA. Acesta a declarat astfel: “Atunci cand porturile sunt infundate, camioanele intarzie, alimentarea cu electricitate este intrerupta, apa este oprita sau internetul cade, competitivitatea producatorilor este amenintata si locurile de munca sunt puse in pericol (…). Nu exista nici o scuza pentru lipsa de actiune, iar producatorii trebuie sa se asigure ca America foloseste aceasta ocazie”.

Aceasta fraza ar merita sa fie repetata in fiecare zi tuturor oamenilor cu pixul in mana din tara noastra, inlocuind cuvantul “America” cu “Romania”. Poate ca asa ar intelege importanta capitala a unei infrastructuri moderne si functionale si impactul major pe care il are asupra economiei unui stat si calitatii vietii cetatenilor sai.

09 Feb

Era oraşelor-magnet. Soluţii pentru dezvoltarea României

Sebastian Burduja Blog
9.2.2018 11:35

Era oraşelor-magnet. Soluţii pentru dezvoltarea României

2018 a însemnat până acum mult zgomot de fond. Un zgomot provocat de scandalul politic aproape nesfârşit: un al treilea guvern PSD într-un an, asaltul la legile justiţiei şi „revoluţia fiscală” care ameninţă să îngroape definitiv mediul privat românesc.

De la atâta zgomot aproape că am uitat că suntem în Anul Centenarului. Ne aşteaptă un 2018 plin de evenimente menite atât a celebra 100 de ani de România, cât şi a pune pe agendă principalele provocări, dar şi marile oportunităţi pe care ţara noastră le poate valorifica.  Unul dintre primele evenimente dedicate Centenarului a avut loc la finalul anului trecut la Ploieşti, însă nu a primit rolul meritat pe agenda publică, deşi s-a bucurat inclusiv de prezenţa Preşedintelui Klaus Iohannis: “Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire”. Atât tema aleasă, cât şi locul desfăşurării sale – un oraş în plină creştere – reprezintă un semnal cât se poate de îmbucurător pentru una dintre temele prea puţin prezente pe agenda publică: dezvoltarea urbană şi regională.

Ca fost specialist în dezvoltare socială la Banca Mondială ştiu că despre oraşele româneşti se vorbeşte mai mult în afara ţării. E cumva firesc, având în vedere că oraşele din România sunt oraşele cu cel mai puternic ritm de creştere din Uniunea Europeană. Între anii 2000 şi 2013 oraşele din UE cu cel mai ridicat ritm de creştere a PIB-ului per capita, ajustat la puterea de cumpărare, au fost Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Craiova, acestea fiind urmate de Sofia (Bulgaria), Braşov, Iaşi şi Constanţa. Altfel spus, din primele 8 oraşe din UE, 7 au fost din România.

Îmi manifest speranţa că prezenţa şefului statului la evenimentul de la Ploieşti va aduce un plus de interes şi vizibilitate acestei teme, cea a dezvoltării urbane şi regionale, inclusiv din partea autorităţilor, dintr-un motiv simplu: nu există ţară dezvoltată care să nu se fi urbanizat. Astăzi forţa economică a Bucureştiului depăşeşte în termeni de produs intern brut pe cap de locuitor (ajustat la puterea de cumpărare) oraşe precum Roma, Madrid, sau Berlin sau ţări întregi precum ţările baltice sau Croaţia. Evident, Bucureştiul arată mult mai prost decât toate acestea, dar despre asta într-un alt episod. Deocamdată, să nu ne pierdem cu Firea şi să rămânem pe subiect.

Studiul din 2017 al Băncii Mondiale “Oraşe Magnet – Migraţie şi Navetism în România” ne arată că în fiecare ţară din UE performanţa economiei naţionale urmează îndeaproape performanţa oraşelor secundare, indiferent de performanţa oraşelor capitală. Concluzia studiului este că o economie naţională puternică nu poate exista fără oraşe secundare puternice. Oraşele secundare, numite şi oraşe de rang 2, sunt acele localităţi cu o populaţie de aproximativ 50% din cea a capitalei, în curs de dezvoltare, de cele mai multe ori fiind nişte hub-uri ale inovaţiei. Iar pentru a se dezvolta în continuare, România trebuie să prioritizeze creşterea oraşelor secundare. De multe ori, pentru dezvoltarea unei ţări este folosită metafora “piramidei din pahare de şampanie”.

Primul pas este accesul la pieţe suficient de mari. Acest pas este vital, iar România stă cât se poate de bine aici: unul dintre avantajele competitive ale oraşelor româneşti este accesul la piaţa unică europeană. Conform datelor Băncii Mondiale, consumul per capita în Uniunea Europeană este de 26.946 dolari, în timp ce la nivel global este de 7.581 dolari. Comparativ, Italia, unul din principalii parteneri comerciali ai României, cu o populaţie de 60 de milioane de locuitori, consumă anual mai mult decât India, o ţară cu o populaţie de 1,31 miliarde de locuitori. Oraşul cel mai mare (Bucureştiul, în cazul nostru) este primul beneficiar al acestei infuzii de capital, ceea ce explică stadiul la care a ajuns acum Capitala. Apoi, este rândul oraşelor secundare mai mari, urmate de oraşe secundare mai mici. Aici suntem acum. Şi acesta este pariul pe care România trebuie să-l câştige. De aceea, alegerea Ploieştiului de către Preşedinte nu este întâmplătoare.

Sigur, România are deja un “câştigător” în liga oraşelor secundare: Clujul este, aşa cum am mai explicat pe blogurile Adevărul aici şi aici, cel mai atractiv oraş secundar al României – este totodată primul conform Indicelui de Magnetism calculat de Banca Mondială, un indice care ia în calcul venitul firmelor pe cap de locuitor, salariul mediu, numărul de studenţi, investiţiile pe cap de locuitor şi distanţa faţă de Bucureşti. Pe următoarele locuri se situează Timişoara, Braşov şi Constanţa. Cu toate acestea, sunt şi alte oraşe, precum Ploieşti, aşa-numiţii poli pan-judeţeni, a căror dezvoltare trebuie încurajată. Ceea ce merită remarcat însă în primul rând este că acest Top 4 este identic şi în ceea ce priveşte percepţia oamenilor privind atractivitatea oraşelor secundare.

Potrivit unui chestionar reprezentativ administrat de experţii Băncii Mondiale la nivel naţional, oraşele pe care oamenii le percep drept cele mai atractive sunt tot Cluj, Timişoara, Braşov şi Constanţa, în aceeaşi ordine. Aşadar, dezvoltarea principalelor oraşe secundare ale României nu înseamnă doar cifre mai bune pe hârtie, ci este resimţită cât se poate de direct şi de către români. O altă concluzie este faptul că oraşul în care vor să se mute cei mai mulţi români este Clujul, care a detronat Bucureştiul: peste 15% dintre români şi-ar dori să trăiască în capitala Transilvaniei. Explicaţia ne-o dă tot studiul Băncii Mondiale: Clujul a devenit cel mai atractiv oraş secundar al României în principal datorită viziunii administraţiei locale care a pus accent pe creşterea calităţii vieţii.

Altă idee care reiese din studiul Băncii Mondiale este că aproximativ 3,6 milioane de români intenţionează să se mute în următorii cinci ani, dar peste două treimi dintre aceştia, şi anume 66,5% dintre ei, ar prefera să se mute tot în România. Asta nu e o veste deloc rea. Care sunt aşadar oraşele cele mai atractive pentru ei? În special centrele universitare. În ultimii ani, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi au atras cel mai mare număr de oameni. Totodată, acestea sunt cele mai mari centre universitare din afara Bucureştiului, iar distanţa lor mai mare faţă de Capitală explică acest fenomen: centrele universitare din apropierea Capitalei (Constanţa, Braşov, Craiova, Piteşti) nu au putut concura de la egal la egal cu Bucureştiul, tocmai din cauza forţei mare de magnetism a metropolei. 

„Aşadar, românii nu îşi doresc decât ce-şi doresc toţi oamenii: acces la oportunităţi şi calitate superioară a vieţii.”

Dacă vom reuşi asta, vom reuşi să ne păstrăm cea mai de preţ resursă a ţării: oamenii. Când din România pleacă anual aproape 80.000 de români, când visul cel mai important al unui tânăr este să plece în străinătate, avem o mare problemă.

Soluţia poate fi tocmai stimularea dezvoltării oraşelor secundare prin următoarele direcţii de acţiune la nivel naţional: o politică urbană naţională, cu o viziune clară care să pună în valoare oraşele drept motoare ale dezvoltării naţionale; un program naţional de dezvoltare a zonelor metropolitane pentru creşterea conectivităţii şi a calităţii vieţii; legislaţie clară pentru zone metropolitane (cum se definesc, cum se administrează, cum se finanţează); şi ghiduri şi standarde pentru autorităţile locale (cum se dezvoltă o strategie, cum se atrag fonduri, cum se fac parteneriate public-private).

La nivel judeţean şi local, direcţiile de acţiune ar trebui să fie concentrate pe: dezvoltarea centrelor universitare şi de cercetare, mai ales pe nişe competitive (cazul Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti); măsuri pentru creşterea calităţii vieţii – un oraş modern are nevoie să respire (spaţii verzi, piste de bicicletă etc.); investiţii în infrastructura conectivă şi de transport public la nivel metropolitan şi chiar inter-judeţean (mai ales pentru Brăila-Galaţi, Timişoara-Arad, Baia Mare-Satu Mare etc.); încurajarea educaţiei vocaţionale şi o mai bună corelare între sistemul educaţional şi piaţa muncii.

Oraşele care vor aplica recomandările de mai sus vor putea deveni noii campioni de dezvoltare a României. Aviz aleşilor locali care vor să lase cu adevărat ceva în urma lor – au în prezent o şansă istorică de de a contribui la dezvoltarea comunităţilor lor şi a României ca ţară. De acum înainte, ora exactă a dezvoltării României se dă din provincie.

1 … 4 5 6 7 8 … 19