07 Feb

O viziune pentru Romania in cinci puncte

Sebastian Burduja Blog
7.2.2018 10:52

O viziune pentru Romania in cinci puncte

Romania nu este o tara a vizionarilor. Nu este nici o tara a executantilor. Dupa revenirea la democratie, nu am reusit sa avem nici un Vaclav Havel care sa ne aduca respectul tarilor dezvoltate, nici un Helmut Kohl care sa ia istoria de capastru si sa ii dea o noua directie.

Pentru buna parte din istoria noastra, Romania a functionat dupa principiul frunzei in vant, lasandu-ne dusi de briza istoriei scrise de altii, uneori pe un colt de servetel. Am intrat in al Doilea Razboi Mondial de partea Germaniei naziste, fara a crede in doctrina lui Hitler. Am iesit din razboi de partea Rusiei, fara a fi avut in prealabil vreo miscare solida de stanga. Am construit decenii de comunism, adoptand modelul sultanist din Corea de Nord. Si tot asa.

In ultimii ani insa, a inceput sa se contureze o viziune de tara a poporului roman. Aceasta viziune nu este visul unui geniu pustiu, ci rezultatul unui dialog public purtat de tot mai multi cetateni. Au inceput sa se contureze o serie de principii si directii de miscare, ce sunt insusite de tot mai multi dintre noi. Cinci astfel de principii si directii sunt demne de mentionat, si ele impreuna definesc ceea ce ar putea fi o viziune de tara.

1. O clara orientare catre Vest

Ar putea parea un truism faptul ca majoritatea romanilor se raporteaza la Vest cand isi definesc viitorul, dar daca vedem clivajele sociale curente din Republica Moldova, Ucraina sau Orientul Mijlociu, ne dam totusi seama cat de important este faptul ca grupul din care noi romanii vrem sa facem parte este grupul tarilor vestice. Nu intelegem intotdeauna principiile dupa care Vestul functioneaza (principiile democratiei si ale economiei de piata), nu vrem intotdeauna sa ne asumam valorile Vestului (de exemplu, respectarea libertatilor fundamentale ale tuturor cetatenilor), dar suntem iremediabil ancorati in directia Vest. Poate si din teama fata de Marele Urs de la Est, pentru ca anumite lectii ale istoriei nu se uita niciodata.

2. O acceptare a modernismului

Nu avem o aversiune fata de modernism si nici alergie la nou. Poate pare insignifianta, dar aceasta deschidere spre nou este esentiala pentru o tara ce va trebui mai devreme sau mai tarziu sa produca propriile inovatii. Sunt, de exemplu, multe tari unde dobanda bancara nu este acceptata, unde femeile nu au acces la calculator, sau unde tehnologia e considerata ochiul dracului. Romania reuseste sa fie totusi – din nou, dupa perioada interbelica – in avangarda unor schimbari tehnologice, iar asta nu-i putin lucru.

3. O sustinere neconditionata a Uniunii Europene

Uniunea Europeana este una dintre cele mai mari realizari ale umanitatii – este pentru prima oara in istoria omenirii cand un grup de oameni a realizat ca au mai mult de castigat daca isi ajuta vecinii decat daca ii lasa de izbeliste sau intra in conflict direct cu ei. Intrarea Romaniei in UE este un mare succes pentru noi ca popor, dar tine de noi cum vom gestiona aceasta oportunitate in continuare. In curand, vom deveni, pentru prima data in istoria noastra, o tara dezvoltata – la fel ca alte 13 tari din Europa care au fost acceptate in UE de-a lungul timpului. Impactul pozitiv al Uniunii Europene este simtit pana si in ultimul catun al tarii si cei mai multi romani considera ca interesele noastre au fost aparate mai bine de la Bruxelles decat de la Bucuresti.

4. O clara separare a puterilor in stat

Statele Unite ale Americii sunt cea mai dezvoltata tara a lumii pentru ca in intreaga lor istorie (si sunt o democratie veche cu adevarat) nu au permis concentrarea pe termen lung a puterii si a resurselor in cateva maini. Succesul modelului american se datoreaza separarii clare a puterilor in stat si cladirii unui sistem care incearca sa ofere cat mai multor oameni acces la putere si oportunitati. Principiile care au stat la baza natiunii americane sunt acum atacate in mai toata Europa de Est, inclusiv in Romania. Surpinzator pentru multi, societatea civila romaneasca a organizat cea mai apriga defensiva a principiilor democratiei in Europa de Est. In functie de cum se vor desfasura urmatoarele luni, s-ar putea sa ajutam la salvarea Europei sau sa continuam sa fim o simpla frunza in vant – data la o parte de briza vremurilor in care traim.

5. O deschidere fata de altii

Nu suntem un popor tolerant, dar nu suntem nici un popor susceptibil de extremism. Adevarul este ca fara imigranti intreaga economie europeana o va lua la vale – datele recente arata aceasta dinamica foarte clar. Din 2000 pana in 2015, populatia cu varsta de 20-35 ani a scazut cu 15 milioane oameni in toata Europa din cauza natalitatii scazute. Acesti oameni nu reprezinta numai forta de munca care a disparut de pe piata, ci si o piata importanta de consum care a disparut. Un cetatean UE consuma in medie cam EUR 22.000 pe an. Disparitia a 15 milioane cetateni inseamna ca s-a pierdut o piata interna de EUR 327 miliarde – unul dintre principalele motive pentru care o buna parte din Europa de Vest este in criza acum.

 

Singurele tari dezvoltate care au reusit sa mentina rate de crestere mai sanatoase in ultimii ani sunt tari cu programe clare de atragere a migrantilor – de ex., SUA, Canada, Australia, Noua Zeelanda. Toate aceste patru tari au acum un PIB pe cap de locuitor mai mare decat cel al Japoniei, chiar daca Japonia are cea mai complexa economie din lume si in anii ’90 performa mai bine decat toate aceste tari. Japonia este insa tara dezvoltata cu unul dintre cele mai restrictive sisteme in ceea ce priveste imigrarea.

”Dincolo de masuri de incurajare a natalitatii, Romania trebuie sa stie sa fie primitoare cu strainii si sa dezvolte programe de atragere a celor mai buni. Altfel, ne vom trezi ca suntem o natie de pensionari si asistati social fara o patura care sa si produca.”

Aceasta este o viziune de tara in 5 puncte. Suntem convinsi ca nu toata lumea le impartaseste pe deplin, dar cel putin exista in societate un dialog continuu si inca necenzurat despre viitorul Romaniei. Iar acesta este primul pas catre mai bine.

29 Jan

Partidul Sub-Dezvoltării a capturat România

Sebastian Burduja Blog
29.1.2018 15:33

Partidul Sub-Dezvoltării a capturat România

Zilele trecute, fără să vreau, mi-a trecut prin minte o comparaţie între reuniunile de la Davos 2018 şi întâlnirile de la CEx-ul PSD. Undeva, departe, Prim-Ministrul Indiei vorbeşte despre cele trei mari pericole la adresa omenirii: schimbările climatice, terorismul şi reacţiile împotriva globalizării. Aici, la noi, feţe zâmbitoare trântesc şi pun guverne, negociază ministere, zâmbesc superior, privindu-şi supuşii cu îngăduinţă şi indiferenţă.

Cei mai puternici oameni ai lumii sunt modeşti, inteligenţi, decenţi. Schimbă idei, ştiu să asculte şi să înţeleagă. La noi, în schimb, TeleorMan îi bate de le sună apa în cap pe SuperMan şi pe SpiderMan. Chiar şi Chuck Norris a refuzat politicos lupta cu Ayatollahul mustăcios şi oastea lui. Ei sunt dumnezeii pe pământ, care fericesc poporul. Vai de noi!

Totodată, zilele acestea PSD a lansat cu mult aplomb patriotic Programul de Guvernare Dragnea 3.0. Acesta se încadrează perfect în tiparele mereu actuale ale genialului Caragiale: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!” (Farfuridi, O scrisoare pierdută).

Noua versiune a „bibliei” Dragnea arată la fel ca celelalte: crunt. Nu am înţeles niciodată opiniile emise în spaţiul public de unii comentatori care au lăudat programul PSD. Încă de la prima variantă din campania din 2016, acest document a fost în mod evident o înşiruire prostească de promisiuni şi măsuri fanteziste, care adesea se bat cap în cap şi/sau aruncă în aer toată economia (impozitul pe aşa-numitele gospodării, naţionalizarea pilonului II de pensii etc.). Ce rămâne cert este că nu există absolut nicio viziune de dezvoltare a ţării. Mai mult, din noua versiune s-au eliminat mai multe termene pentru măsuri trâmbiţate în campanie (a dispărut, de exemplu, data pentru achitarea taxelor online).

Ce mai contează că lumea i-a ales pe baza acestor angajamente? Oricum nimeni nu pare să răspundă pentru nimic. Sau, în cuvintele simple ale unui alt „clasic” în viaţă: „Pentru că putem”.

Programul de guvernare se remarcă şi printr-o nepermisă omisiune: nu include nicio propunere, NICIUNA, dedicată municipiilor, oraşelor, sau zonelor urbane funcţionale din România. Zero. Mai exact, cei 65% dintre români care trăiesc în mediul urban şi periurban nu contează pentru Guvernul PSD-ALDE – nici măcar la nivel declarativ. Mândrii noştri conducători nici măcar nu s-au obosit să mintă că vor face ceva pentru noi. Ne-au tăiat complet. Pentru ei suntem o Românie ce există numai în contrapondere cu interesele lor.

Dacă oraşele din România ar duce-o minunat, am putea spune că încearcă şi ei, cu inima lor mare, să aibă grijă de cei din mediul rural. Dar oraşele româneşti nu o duc bine pentru că nu au resurse să crească şi să alimenteze apoi întreaga economie naţională. Aşa cum spunea Indermit Gill, un economist de geniu de la Banca Mondială, într-o competiţie trebuie să trimiţi cei mai buni alergători. Din nou, nu există ţară dezvoltată care să nu se fi urbanizat mai întâi. Nu există economie liberă care să meargă fără investiţii în principalele ei motoare – oraşele.  

Când 4 milioane de români, majoritatea din zone urbane, au plecat în străinătate, e clar că oraşele tale nu o duc bine. Când ne batem cu Siria la aurul mondial în ceea ce priveşte creşterea ratei de emigrare, ar trebui să vedem cum putem crea oportunităţi în ţară. Iar oportunităţile, că ne place sau nu, sunt disproporţional generate la oraş: peste 90% din veniturile firmelor din România sunt generate în zonele urbane funcţionale ale Bucureştiului şi ale celor 40 reşedinţe de judeţ.

Aşadar, oraşele sunt vitale şi pentru oamenii de la ţară, pentru că majoritatea merg acolo nu numai pentru locuri de muncă bine plătite, ci şi pentru educaţie, pentru servicii medicale specializate, pentru distracţie sau pentru shopping. Decât să fie alungaţi din ţară prin Italia sau Spania, ar fi bine să se poată muta sau să facă naveta pentru a accesa oportunităţile din cele mai apropiate centre urbane.

Ceea ce nu realizează mândrii conducători de azi este că lipsa de soluţii şi idei pentru cei 65% ce trăiesc într-o zonă urbană îi condamnă la sub-dezvoltare şi pe cei 35% ce trăiesc la ţară. Adică pe cei care fac parte din electoratul lor de bază. Sau poate ştiu bine lucru acesta şi chiar asta urmăresc.

Revenind, România de azi este condusă de oameni care nu înţeleg nimic din mecanismele dezvoltării unei ţări. Ei nu ştiu limbi străine, habar nu au ce înseamnă Revoluţie Industrială 4.0 şi sunt complet deconectaţi de la realităţile globale, pe care nu le înţeleg şi de care se tem. De aceea le demonizează, emiţând din laboratoarele lor conspiraţii penibile despre străinii care pândesc România. Acesta este Partidul Sub-Dezvoltării României, care a pus stăpânire pe ţară. Din păcate, într-o conjunctură globală care ne-ar fi putut fi extrem de favorabilă.

Inamicii României nu sunt în afară, ci chiar aici, sub nasul nostru. Au nume şi prenume binecunoscute. Se pare că le vom povesti cândva copiilor şi nepoţilor noştri că în 2018, de Centenar, ţara asta a fost blestemată să fie condusă de nişte semi-analfabeţi care, în loc să o modernizeze şi să o aducă în pas cu lumea, au pus-o în genunchi pentru ei şi interesele lor de clan. Deocamdată.

Articol publicat pe blogurile Adevarul. 

17 Jan

În Noul Război Rece, ruşii atacă cu o armă Made in URSS: Kompromatul

Sebastian Burduja Blog
17.1.2018 15:26

În Noul Război Rece, ruşii atacă cu o armă Made in URSS: Kompromatul

La cum arată tabloul politic actual, ne aşteaptă un nou an plin de evenimente: începutul lui 2018 poate fi la fel de agitat ca începutul lui 2017, când, din fericire, am făcut împreună istorie şi am reuşit să oprim, datorită celor mai mari proteste de stradă de după 1990, teribila OUG 13. A fost doar o bătălie, însă absurdul război pe care conducătorii noştri ni l-au declarat nouă, tuturor cetăţenilor cinstiţi din această ţară, continuă. Masacrarea justiţiei independente şi scoaterea de facto a României din rândul democraţiilor liberale este la un pas să se producă, iar rezistenţa noastră a devenit o datorie sacră.

Forţa societăţii civile s-a trezit, însă şi imperiul răului contraatacă. Ca orice tentativă de subminare a unei democraţii, asaltul PSD-ALDE împotriva statului de drept îşi găseşte un aliat serios în Rusia. Dacă aruncăm o privire asupra publicaţiilor „de casă” ale Kremlinului în România precum Sputnik sau Russia Today, vom intui uşor intenţiile autorilor, regăsind materiale care elogiază personaje precum Liviu Pleşoianu, deputat PSD şi vajnic adversar al DNA, sau materiale care încearcă să o compromită pe procuroarea Alexandra Lăncrănjan, care instrumentează dosarul Dragnea. 

În cazul celei din urmă, oficiosul Kremlinului îi dă un verdict de „incompatibilitate clară” deoarece… apare într-o poză alături de Raluca Prună, Cristina Guseth, Sabina Fati şi Andreea Pora, pe care publicaţia rusească le numește „militante anti-Dragnea”. Curat conflict de interese, coane Ivane! Umează şi alte tentative jalnice de discreditare a acesteia, care merg de la aprecieri ridicole referitoare la aspectul tinerei procuroare până la bârfe legate de presupuse relaţii amoroase.

Deşi argumentele invocate sunt puerile şi nefondate, merită atenție tactica utilizată. Publicarea unor matetriale compromiţătoare, fie ele foto sau video, poartă denumirea de kompromat (cuvânt care provine chiar de la cele două cuvinte, „material compromițător”). Este un instrument care a fost folosit din plin de KGB în perioada Războiului Rece şi de care regimul Putin face din nou uz de fiecare dată când vrea să-şi elimine inamicii. Fiecare face ce știe mai bine. Este, putem spune, varianta rusească a şantajului. 

Țintele regimului de la Kremlin sunt anihilate de multe ori prin această armă: se fac presiuni asupra lor, sub ameninţarea unor fotografii sau videoclipuri menite a le discredita. Atenţie, ele nu trebuie să fie autentice. În război este permis orice, inclusiv probe fabricate. Trimiterile la viaţa privată a procuroarei Alexandra Lăncrănjan nu sunt întâmplătoare , o bună parte a kompromat-urilor constând în materiale video sau foto în care subiecţii sunt surprinşi în ipostaze intime (uneori întreţinând relaţii homosexuale sau apelând la serviciile unor prostituate). 

Din nou, veridicitatea multora nu este probată. Ceea ce contează este însă sădirea îndoielii în mintea publicului, asocierea persoanei cu respectiva faptă presupus incriminatoare.

 

Exemplele sunt multe şi au subiecţi celebri. Ţintele sunt în general cei mai vocali adversari ai regimului de la Kremlin. Probabil momentul reactivării kompromat-ului ca armă politică în era post-Război Rece a fost 1999. Atunci, Boris Elţîn era preşedinte, iar Iuri Skuratov procurorul general al Rusiei. Acesta din urmă ancheta presupuse fapte de corupţie în administraţia Elţîn, iar preşedintele a încercat să-l demită, lovindu-se însă de opoziţia Parlamentului rus. La scurt timp, o înregistrare video a fost difuzată de televiziunea de stat, în care un bărbat care semăna cu Skuratov întreţinea relaţii sexuale cu prostituate. Se spune că materialul video incriminator le-a fost înmânat directorilor televiziunii chiar de şeful FSB (serviciile secrete ruse) din acea perioadă, nimeni altul decât Vladimir Putin. La câteva zile distanţă, Vladimir Putin l-a prezentat în mod public pe bărbatul din înregistrare ca fiind Skuratov. Ulterior, Putin a ajuns preşedinte şi Parlamentul l-a demis pe Skuratov. Misiune îndeplinită.

Un alt caz celebru este cel al lui Mihail Kasianov, primul premier al lui Putin. Ulterior, acesta a devenit un opozant al actualului lider rus, iar partidul său a participat la alegerile parlamentare de anul trecut. Kasianov era considerat un posibil contracandidat al lui Putin în alegerile prezidenţiale din 2018, însă în martie 2016 a fost difuzată o înregistrare video, de altfel neclară, în care Kasianov pare să întreţină relaţii sexuale cu o femeie prezentată drept tot o activistă anti-Kremlin. Aceştia ar fi purtat şi o discuţie în care criticau alţi lideri ai opoziţiei. A fost glonţul de argint care a îngropat definitiv şansele opoziţiei la alegeri, care a s-a stins în conflicte interne.

Aceeaşi tactică a fost folosită şi împotriva lui Boris Nemţov, liderul mişcărilor de protest din Federaţia Rusă din 2011, în care regimul Putin era acuzat de fraudarea alegerilor. Atunci au fost difuzate înregistrări cu Nemţov care părea să insulte alţi opozanţi. Urmarea a fost aceeaşi: slăbirea opoziţiei. Nemţov a recunoscut autenticitatea unor înregistrări, însă a contestat-o pe a altora. Povestea nu se termină aici: Nemţov avea să sfârșească asasinat în 2015 pe un pod lângă Kremlin.

Actualul lider al protestelor anti-guvernamentale, Alex Navalnâi, a avut şi el parte de un kompromat: o fotografie trucată în care acesta se află în prezenţa oligarhului Boris Berezovski, exilat la Londra şi critic al lui Vladimir Putin. Scopul a fost să inducă teoria că mişcările de protest sunt de fapt finanţate din străinătate de forţe oculte care vor destabilizarea statului rus. Înlocuiţi numele lui Berezovski cu cel al lui Soros şi „statul rus” cu “statul român” şi veţi regăsi o strategie binecunoscută pe meleagurile noastre. Tentativa de discreditare a Kremlinului a fost dejucată însă de Navalnâi, care a postat fotografia originală, care îl înfăţisează întâlnindu-se de fapt cu Mihail Prokhorov, patronul clubului de baseball New Jersey Nets.

Putin nu se sfieşte însă să folosească kompromat-uri nici pentru a-şi lua la ţintă adversarii externi. O victimă celebră este Victoria Nuland, fostul adjunct al secretarului de stat american. Într-o înregistrare audio despre care se bănuieşte că ar fi de provenienţă rusească, făcută publică în timpul protestelor din Ucraina împotriva fostului preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici din februarie 2014, Victoria Nuland ar fi discutat cu ambasadorul american Geoffrey Pyatt despre care dintre lider al opoziţiei ar fi preferat de Wahsington pentru a ajunge premier, criticând vehement în acelaşi timp liderii Uniunii Europene. Scopul era acelaşi: o dovadă a imixtiunii străine (americane de această dată) în protestele din Ucraina. Nuland a respins categoric autenticitatea înregistrării.

Inclusiv despre actualul preşedinte american Donald Trump se spune că ar fi victima unui kompromat rusesc. Potrivit publicaţiei Buzzfeed, acesta ar fi fost filmat în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu mai multe prostituate în anul 2013 în hotelul Ritz Carlton din Moscova, în timpul concursului Miss Universe, organizat de una dintre companiile controlate de actualul preşedinte american. Existența acestei înregistrări – autentice sau nu – rămâne o mare necunoscută.

În războiul hibrid pe care Rusia îl poartă acerb cu democrațiile occidentale, kompromat-ul este o armă foarte eficientă. Într-un conflict în care armele sunt atacurile cibernetice, dezinformarea şi fake news, o astfel de tactică are o eficienţă exponenţial mai mare pe canalele online. O poză trucată care se viralizează prin intermediul reţelelor sociale, împinsă de armate de troli, poate influenţa mult mai mulţi oameni decât dacă ar fi publicată într-un ziar sau difuzată pe un post de televiziune. Rusia dispune într-adevăr de structuri solide de troli profesioniști, cu misiunea clară de „a rostogoli” astfel de kompromat-uri. Iar admiratorii şi aliaţii săi din regiune procedează asemenea, urmând bunele practici ale şcolii KGB-iste. În perioada protestelor din februarie 2017, am fost chiar eu victima unui astfel de trucaj, pe care vi-l redau mai jos. Poza a fost distribuită de zeci de mii de ori, în general prin profiluri false și grupuri special create pentru un anumit public. Am primit chiar mesaje de felicitare pentru apelul de pe poza falsă, din partea unor concetățeni turmentați de-a binelea cu otrava aruncată zilnic pe anumite canale.

Întrucât sunt sigur că şi anul 2018 mă va găsi tot în stradă, mă aştept să mai urmeze şi altele. Sper ca execuția grafică să fie, totuși, mai bună. Kompromat-urile originale, made in Russia, impun totuşi nişte standarde de calitate. Măcar data viitoare nu ne retezați mâinile, băieți…

Sunt convins că nu am fost şi nu voi fi singurul care a avut de-a face cu astfel de trucaje ordinare. În următoarea perioadă, liderii societăţii civile şi ai opoziţiei politice trebuie să se aştepte la tot mai multe astfel de atacuri murdare. Chiar dacă pare uneori greu de crezut că se va recurge la astfel de tactici, trebuie să înţelegem contextul în care ne aflăm şi tipul de război pe care îl purtăm. Un raport publicat vara trecută de National Endowment for Democracy vorbea despre conceptul de sharp power, adică modalitatea în care regimurile autoritare precum China sau Rusia abordează lupta pentru influența globală. Dacă soft power-ul se bazează pe impunerea unor valorile culturale şi politice ca surse de influență pozitivă, abordarea de tip sharp power înseamnă de fapt tactici de manipulare şi promovarea auto-cenzurii, fiind echivalentă „războiul informațional“. În fapt, tot despre un Război Rece vorbim. Dacă în perioada de până în 1989 aveam o confruntare de ordin ideologic, propaganda rusească pune astăzi accent mai degrabă pe psihologie, folosindu-se de noile tehnologii pentru a exploata frustările unor categorii sociale neadaptate la lumea de azi și la marile transformări ale Revoluției Industriale 4.0.

În acest context, lecţia noastră trebuie să fie următoarea: kompromat-ul are şi un antidot, iar el se numește libertate. Libertatea de a gândi, de a judeca, de a ne informa singuri. Libertatea de a distinge între adevăr și intoxicare, între autentic și fals, între lideri și politruci. De aceea marele dușman al dictatorilor de ieri și de azi, de aici și de dincolo, este unul singur: libertatea. Pe măsura acutizării competiției geopolitice și a proverbialei lupte interne pentru ciolan, atacurile la libertatea noastră vor fi tot mai dese și tot mai periculoase. Pe termen scurt, singura modalitate prin care putem rămâne liberi este să ne pese și să luptăm. Zi după zi, chiar atunci când totul pare pierdut. Pe termen lung, România pe bune începe cu școala pe bune, vorba lui profesorului român de la Harvard, Marian Staș. Pentru că fără educație nu există libertate. 

A contribuit Alin Iliescu.

Articol aparut pe Republica.

 

16 Jan

Liviu Dragnea are dreptate

Sebastian Burduja Blog
16.1.2018 15:22

Liviu Dragnea are dreptate

“Maine stam la CEx pana iese fumul alb”, a spus el ieri, zambind pe sub mustata. Si-a frecat apoi mainile de multumire, avand impresia ca face un fel de joc planetar si ca Romania intreaga asteapta un nou Papa, uns de el, Ayatollahul natiunii.

Dupa CEx, intrebat de catre reporteri cine a castigat, omul cu mustata a raspuns printr-un singur cuvant: “Partidul”. Si are dreptate. A castigat PSDragnea, ca sa preiau expresia lui Cristian Tudor Popescu. A castigat el, si cu el marionetele lui semianalfabete ajunse ministri, in frunte cu fosta supprefecta Carmen Dan. Si atat. “Decat” ei au castigat. In rest, nimeni altcineva.

Au pierdut in schimb milioane de romani. Si au pierdut mult mai mult decat ce au castigat ei. Ei si-au prelungit privilegiile si functiile, oricum degraba trecatoare. Noi am pierdut ani din viata. Am pierdut sanse istorice, precum prima vizita din istorie a unui premier japonez in tara noastra, insotit (atentie!) de reprezentantii a 30 de companii nipone care ar fi vrut sa investeasca in Romania.

Am pierdut bruma de demnitate pe care o mai aveam pe plan international: ce cetatean european sau american normal la cap ar putea intelege de ce Romania schimba doi premieri intr-un an, cand are o majoritate parlamentara solida? Dar am pierdut si foarte multi bani. Un articol aparut in prestigioasa publicatie Bloomberg cu doar doua zile in urma analizeaza paradoxul Romaniei: tara cu cea mai mare crestere economica in care lumea a ramas la fel de saraca.

Concluzia materialului este urmatoarea: in pofida unei cresteri explozive a produsului intern brut, pe fondul majorarii salariilor in sectorul public si al reducerii taxelor, avutia tarii noastre, calculata raportand activele oamenilor la venitul disponibil, ramane la aproximativ acelasi nivel de acum cinci ani. Asta ca sa stim cum sa interpretam pe viitor anunturile guvernamentale bombastice privind “depasirea Chinei”.

Pentru prima oara de la Revolutie, Romania este condusa in functie de interesele, cheful si toanele unui singur individ, care face ce vrea in aceasta tara. Vede o balta care ii place? O trece pe numele lui. Vede un prim-ministru care nu-i place? Il schimba din functie. Nu conteaza ca avem o medie de doi premieri pe an cu PSD la guvernare. Conteaza doar ca el a castigat. Convins de iluzia propriei anverguri, e convins ca e un Napoleon care “le face si le desface”. In fapt, el si armata sa de aghiotanti sunt doar niste Nero ai zilelor noastre, care nu se dau in laturi de la nimic in lupta lor pentru ciolan.

Sa privim la rece Romania oamenilor mici, care au impresia ca sunt dumnezei pe Pamant, sosind afectati la sedinta marelui “CEX”. Cat de importanti sunt ei in tara in care pocnesc din degete si mai capata o balta sau schimba un premier ca pe sosetele lor flausate. Cum asteapta ei infrigurati, alaturi de intreaga omenire, sa iasa fumul alb pe cosul sediului PSD, sa poata iesi la balcon Ayatollahul suprem si sa declare, printre urale si osanale, “habemus Prim Ministru”. Cum rad ei plesnind de autosuficienta si cinism, cand euro a trecut de 4,66.

Premierul Japoniei e lasat ca in gara si n-are cu cine sa se vada la Guvern, iar tara se duce de rapa. Asa, si? Ei au banii dositi sub cocotier. Ei traiesc in filmul lor de desene animate, regizat (prost) la Est. Acesti caraghiosi penibili au impresia ca sunt mari oameni de stat, care scriu acum istorie cu manuta lor. Ei cred ca au ajuns sa capete o relevanta planetara pentru ca pot sa-si unga subalternii ministri sau prim-ministri. In realitate, ei raman doar niste hapsani si provinciali “capitani de judet”, cu spagile pitite in cimitire. Astia au ajuns sa ne conduca. Vai de ei, dar vai de noi.

Suntem intr-un moment care echivaleaza cu un nou maxim istoric al umilirii noastre, direct proportionala cu grosimea obrazului lor. Acum, singurii care au o scuza ca tolereaza acest comportament sunt membrii PSD, direct interesati, in vreun fel sau altul, de mentinerea la putere. In rest, daca nici acum votantii lor nu isi dau seama ca acesta nu este un partid, ci doar o gasca pusa pe capatuit, fara pic de efort de pastrare a aparentelor, atunci, oameni buni, sunteti pierduti si va meritati soarta. De ce si, mai ales, cat ii mai rabdati?

Pentru partenerii externi, niciun guvern girat de “capitanul de judet” nu mai are nicio credibilitate. Vorbeam cu putine zile in urma despre aspiratia mea ca Romania sa devina o tara in 3D: demna, democratica, dezvoltata. Incepand de astazi, sunt mai convins ca niciodata ca acest obiectiv este totalmente incompatibil cu actuala guvernare PSD-ALDE, care este guvernarea celor trei i: iresponsabilitate, imbecilitate si isterie.

Sa nu uitam ca ambitia lor este puterea suprema. De aceea, prin criza creata, Ayatollahul are si un alt obiectiv, vehiculat deja pe buzele aghiotantilor sai: suspendarea presedintelui. Nu pentru ca ar avea sorti de izbanda, ci pentru ca 30 de zile cu Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu la Cotroceni vor fi suficiente pentru a promulga orice legi isi doresc – inclusiv Legile Justitiei – pe repede inainte. Din punctul meu de vedere, este cel mai greu moment din mandatul presedintelui Iohannis: acesta este prins intre ciocanul propriei promisiuni de a nu mai numi un al treilea premier de la PSD si nicovala prelungirii unei crize politice.

Sa nu cadem in capcana in care multi comentatori sunt tentati sa pice: trecerea paternitatii acestei instabilitati politice in responsabilitatea lui Klaus Iohannis. Sa fie foarte clar: aceasta noua criza si nefastele ei urmari au un singur autor: PSD. Nu este exclus nici ca Lider Maximo sa fi recurs la demiterea lui Mihai Tudose inclusiv pentru a-i intinde o capcana lui Klaus Iohannis: o alegere intre Scila si Caribda si deci un pretext pentru suspendare.

Fara actualul presedinte la Cotroceni, ultimul obstacol in calea dictaturii personale a lui PSDragnea ar fi inlaturat, iar Ayatollahul ar pune mainile pe tara cu toate degetele. De atunci, nimic nu va mai fi sigur: nici supravietuirea noastra economica, nici mentinerea in UE sau NATO, nici democratia castigata prin varsare de sange in 1989. Prin interventia sa de astazi, Klaus Iohannis a reactionat corect, transmitand ca doreste scurtarea crizei politice si punand interesul tarii mai presus de un eventual interes electoral al sau.

Asa cum spuneam: intr-o criza provocata de PSD, cel care plateste nota trebuie sa fie tot PSD. Remarc insa si verdictul fara echivoc pe care l-a dat performantei politice a PSD de la momentul castigarii alegerilor si pana acum: doua guverne esuate. Nimic mai adevarat.

De asemenea, invitarea partidelor parlamentare la consultari este o reactie fireasca si democratica. Este clar pentru tot mai multi cetateni ca fiecare zi in plus cu PSD la guvernare reprezinta un pas inapoi, spre prapastia care se adanceste in spatele nostru, dar scopul nu trebuie sa fie doar inlaturarea PSD de la guvernare, ci asezarea Romaniei pe un drum stabil si corect pentru Centenar si mai ales Romania 101 – presedintia Consiliului UE.


Pentru ca acest obiectiv sa poata fi atins, responsabilitatea este si a Opozitiei: este nevoie de o alternativa credibila si competenta la “Coranul Ayatollahului” – programul de guvernare. O alternativa cu politici publice adevarate, cu o strategie de atragere de fonduri europene, cu investitii publice si intelept prioritizate.

Aseara, la terminarea CEx-ului PSD, am fost, poate pentru prima oara in viata mea, de acord cu Ayatollahul suprem. Intrebat cine sau ce l-a schimbat pe Tudose, seful cel mare a decretat misterios pe sub mustata ca exista un “personaj veninos” dintr-o institutie, “care a facut si face, in continuare, mult rau”. Chiar asa este. El se numeste Liviu Dragnea.

A contribuit Alin Iliescu. 

Articol publicat pe ziare.com.

10 Jan

România 2018: trezirea forţei şi contraatacul imperiului

Sebastian Burduja Blog
10.1.2018 0:13

România 2018: trezirea forţei şi contraatacul imperiului

De regulă, trecerea într-un nou an este un prilej de rezoluţii. În ceea ce priveşte anul 2018, acesta va fi cu siguranţă unul istoric. Semnificaţiei sale simbolice (centenarul Marii Uniri) i se adaugă una cât se poate de concretă: este un an decisiv pentru supravieţuirea democraţiei româneşti.

În 2018, România este la răscruce. Are de ales între o autostradă modernă care virează la Vest şi o potecă tenebroasă şi prăfuită care duce către Răsărit. Nu există cale de mijloc, iar pentru prosperitatea şi progresul nostru alegerea nu poate fi decât una: Vestul, democraţia, liberalismul. În câteva cuvinte, o renaştere naţională în cel mai bun context istoric şi geopolitic pe care îl putem avea.

Istoria are coincidenţele sale aproape înfricoşător de simetrice. Renaşterea României poate avea loc fix 100 de ani după naşterea sa. Atunci, pe lângă contextul internaţional favorabil, a fost nevoie de două elemente pentru ca obiectivul nostru naţional să reuşească: implicare şi consens. Şi nu doar din partea elitei politice, ci din partea fiecăruia dintre noi. Aceasta ar fi trezirea forţei. Şi aceasta trebuie să fie rezoluţia noastră, a tuturor pentru 2018: să luptăm împreună pentru o Românie în 3D – democratică, dezvoltată, demnă. Dar asta nu va veni deloc uşor, pentru că imperiul contraatacă, atât în plan intern (dinspre exponenţii sistemului „CRIB” – comunist-rural-industrial-balcanic, în registrul lui Barbu Mateescu), cât şi în plan extern (dinspre Est).

Democraţie

În ultimii ani, după reactivarea ambiţiilor revizionist-expansioniste ale Rusiei, clivajul dominant al politicii internaţionale s-a schimbat în mod fundamental: nu mai vorbim de dreapta versus stânga, ci de democraţii liberale versus iliberalism. Aproape peste tot în Europa, tururile finale ale proceselor electorale nu au mai opus candidaţi de centru-dreapta şi de centru-stânga, ci moderaţi adepţi ai democraţiilor liberale versus populişti extremişti susţinuţi de Kremlin. Acolo unde Rusia nu a găsit aliaţi în rândul jucătorilor politici relevanţi, a reuşit totuşi destabilizarea establishment-ului democratic prin atacuri informatice (SUA), susţinerea mişcărilor anti-UE (Marea Britanie) sau a celor separatiste (Spania). Cine crede că noul clivaj politic mondial nu s-a replicat deja şi la scară naţională în România este naiv sau de rea-credinţă.

După câştigarea puterii în 2016, coaliţia PSD-ALDE a început un proces sistematic de capturare a statului, încălcând aproape zilnic câte o linie roşie: cenzurarea vocii opoziţiei în Parlament, acapararea companiilor cu capital de stat, subordonarea Consiliului Concurenţei, controlul agenţiei naţionale de ştiri, a radioului şi a televiziunii, intimidarea ONG-urilor. Miza supremă este îngenuncherea definitivă a justiţiei, exact cum s-a întâmplat recent în Polonia. Acesta este scopul real al actualei puteri, pus în operă de comisia Iordache.

Cine crede că similitudinea cu Polonia e doar o coincidenţă este, din nou, naiv sau de rea-credinţă. Miza este una regională, nu naţională, iar instrumentele sunt mereu aceleaşi: punerea în operă a unui scenariu de instaurare a unui regim iliberal autoritarist, care este incompatibil, de bună seamă, cu principiile statului de drept. De fapt, şi discursul coaliţiei PSD-ALDE pare tras la indigo cu cele ale majorităţilor toxice din Polonia şi Ungaria: apărarea „valorilor tradiţionale”, „pericolul” Soros şi invocarea suveranităţii ca pretext pentru impunerea unui naţionalism economic îngust şi diabolizarea băncilor şi a multinaţionalelor. Ba chiar liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi-a declarat făţiş admiraţia faţă de „reformele” din justiţia poloneză. În Polonia, s-a ajuns într-un punct fără întoarcere, iar consecinţele pe plan extern sunt catastrofale: Comisia Europeană a activat articolul 7 pentru prima oară în istoria UE, transformând regimul de la Varşovia în „bolnavul” Europei.

Merită menţionat şi faptul că UE trebuie să-şi facă o prioritate din prevenirea apariţiei unui nou caz precum cel din Polonia, iar România ar trebui să fie direct interesată de asta, întrucât se află deja pe marginea prăpastiei. Pentru asta nu este nevoie însă doar de presiunile interne (obligatorii şi ele, atât în plan politic, cât şi în plan civic – polonezii au ajuns aici şi pentru că pur şi simplu au abandonat lupta), cât şi de o schimbare fundamentală a opticii partenerilor europeni. Activarea articolului 7 este un semnal necesar – UE e un club al democraţiilor şi atât – însă nu şi suficient.

După cum bine observa profesorul Jan-Werner Mueller de la Universitatea Princeton, excesele anti-democratice din UE sunt tratate cu dublă măsură: guvernului de la Varşovia i s-a transmis fără echivoc că „statul de drept nu e negociabil”,  însă nu am auzit acest mesaj drastic niciodată în cazul derapajelor Ungariei, care au depăşit deja în multe puncte gravitatea celor din Polonia (în ceea ce priveşte libertatea presei, de exemplu). Care este explicaţia? Partidul lui Viktor Orban, FIDESZ, este membru al PPE, cel mai mare şi mai puternic grup parlamentar din legislativul european, grup care vrea să-şi păstreze acest statut, în timp ce formaţiunea aflată la putere în Polonia, PiS, Partidul Lege şi Justiţie, face parte din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor, mult mai puţin influent.

Aşadar, statul de drept nu ar fi negociabil, cu excepţia aliaţilor politici. Compromisul făcut de PPE (păstrarea influenţei în dauna sancţionării slăbirii democraţiei în interiorul UE) este una dintre greşelile majore care pot afecta pe termen lung construcţia europeană, pentru că acum Ungaria are drept de veto asupra sancţionării Poloniei, existând semnale că va face uz de acest prerogativ. Celelalte grupuri importante din Parlamentul European, S&D şi ALDE, vor avea de răspuns la acelaşi tip de întrebări, chiar în cazul României: mai reprezintă PSD, o grupare care apără interesele infractorilor, cu un discurs retrograd şi naţionalist, valorile social-democrate? Ce mai au în comun Călin Popescu Tăriceanu, admiratorul “reformelor” din Polonia cu Guy Verhofstadt, criticul acerb al iliberalului Viktor Orban?

Ceea ce s-a întâmplat în Polonia şi Ungaria este un proces de capturare a statului şi se întâmplă şi în România. Încă este reversibil, dar nu pentru mult timp. Pentru a fi salvată, democraţia nostru trebuie întărită. Iar asta înseamnă, înainte de toate, o competiţie electorală dreaptă. Oligarhia politică a ultimilor 28 de ani, deşi a respectat în aparenţă litera legii, a încălcat-o în spirit: accesul la linia de start este de facto blocat pentru competitorii noi. Obligativitatea listelor de semnături ale susţinătorilor, cumulată cu pragul electoral, ambele la cele mai înalte cote din Uniunea Europeană (1% din alegători, respectiv 5% din voturi) păstrează puterea în mâinile celor care au avut-o şi până acum. Aşa cum susţinea şi Moise Guran, democraţia din România poate supravieţui doar în condiţiile unei ample reforme electorale: desfiinţarea obligativităţii listelor de semnături şi a pragului electoral şi un sistem de vot uninominal în două tururi la alegerile locale parlamentare. Altfel, reprezentativitatea şi legitimitatea legiuitorilor noştri rămâne viciată. Un singur exemplu: în judeţul Neamţ, PSD a obţinut, prin redistribuire, un al cincilea loc de deputat, căruia i-au revenit mai puţin de 4000 de voturi, în timp ce un candidat independent cu aproape 7000 nu a avut loc în Parlament.

Tot pentru a ne salva democraţia trebuie să ne luptăm cu tendinţele centraliste şi etatiste tot mai pronunţate ale actualei puteri. România trebuie să devină un stat cu mai mulţi poli de dezvoltare, ceea ce înseamnă să ducem la capăt două procese esenţiale: descentralizare şi regionalizare, pentru a duce decizia cât mai aproape de cetăţean – evident, strict în cadrul actual constituţional. De la fond la formă şi nu la formă la fond, cum am făcut de prea multe ori în istoria noastră.

Dezvoltare  

În contextul în care suntem ţara cu cea mai mare creştere economică din UE, cea mai mare greşeală pe care o putem face acum este să continuăm să redirecţionăm toţi aceşti bani în consum, în loc să investim pentru a recupera decalajele uriaşe pe care le avem în ceea ce priveşte infrastructura faţă de toţi vecinii noştri. O ţară cu infrastructură deficitară este condamnată la subdezvoltare pe termen lung. Totodată, investiţiile aduc multiple avantaje, aşezând economia românească pe un drum corect: duc la crearea locurilor de muncă şi stimulează sectoare economice esenţiale, precum cel al construcţiilor.

Nevoile reale ale infrastructurii româneşti au fost inventariate într-o analiză amplă efectuată de Fundaţia CAESAR în 2015, care estimează că totalul necesar de investiţii este de circa 120 de miliarde de euro, iar deficitul de finanţare este de aproximativ 74 de miliarde de euro (total nevoi minus total disponibil fonduri UE şi fonduri de la bugetul de stat). Altfel spus, nu avem bani nici măcar pentru jumătate din investiţiile în infrastructură de care avem nevoie. Mai exact, avem un deficit de 5,8 miliarde de euro pentru a atinge necesarul total de 13,2 miliarde de euro pentru construirea autostrăzilor, de 16,7 miliarde euro dintr-un total de 23,8 pentru lucrări de apă-canal, de 9,8 miliarde euro dintr-un total de 14,3 pentru căi ferate, de 8,9 miliarde euro dintr-un total de 9,8 pentru metrou.  

În acest context, 2017  fost un an complet ratat: investiţiile publice s-au prăbuşit, am atras cu 60% mai puţine fonduri europene decât în anul precedent, oricum un an slab, pierzând circa 3 miliarde de euro. Totodată, am reuşit contraperformanţa de a construi 0 km de autostrăzi, variante de ocolire sau drum naţional. Suntem condamnaţi ca 2018 să fie anul investiţiilor.

Totodată, avem nevoie de o administraţie publică modernă, de un smart government, nu de un big government, prin care să creştem rolul oraşelor secundare ale României, ca poli de dezvoltare şi să scădem rolul statului. Între anii 2000 şi 2013 oraşele din UE cu cel mai puternic ritm de creştere a PIB-ului per capita, în termeni de paritate a puterii de cumpărare, au fost Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Craiova, acestea fiind urmate de Sofia (Bulgaria), Braşov, Iaşi şi Constanţa. Altfel spus, din primele 8 oraşe din UE, 7 au fost din România. Dacă statul se dă din calea iniţiativei private, lucrurile pot merge spre bine.

„Mai mult localism, mai puţin centralism.”

Un studiu al Băncii Mondiale, “Oraşe Magnet – Migraţie şi Navetism în România”, ne arată că în fiecare ţară din UE performanta economiei naţionale urmează îndeaproape performanta oraşelor secundare, indiferent de performanta oraşelor capitală. Altfel, o economie naţională puternică nu poate exista fără oraşe secundare puternice. Ce sunt aceste oraşe secundare? Numite şi oraşe de rang 2, ele sunt acele localităţi cu o populaţie de până la 50% din cea a capitalei, oraşe în curs de dezvoltare, care de cele mai multe ori sunt hub-uri ale inovaţiei. Iar pentru a se dezvolta în continuare, România trebuie să prioritizeze creşterea oraşelor secundare.

Desigur, şi Capitala are un rol esenţial în dezvoltarea României. Deşi se vorbeşte despre forţă sa economică, care depăşeşte în termeni de produs intern brut pe cap de locuitor raportat la puterea de cumpărare oraşe precum Roma, Madrid sau Berlin sau ţări întregi precum Luxemburg sau Croaţia, tot ce auzim despre Bucureşti este faptul că e unul dintre cele mai poluate oraşe din Europa şi al cincilea cel mai aglomerat oraş din lume. Şi, desigur, că e un oraş „cu oameni smart”. Capitala nu are nevoie de discursuri pompoase, livrate cu emfază şi exces de fixativ, fără viziune şi fără idei. Bucureştiul are nevoie de o strategie integrată de dezvoltare urbană, iar forţă sa financiară trebuie fructificată în beneficiul cetăţenilor săi prin investiţii pentru creşterea calităţii vieţii – piste pentru biciclete, spatii verzi, locuri de joacă. Din păcate, festivalurile de muzică populară şi concursurile tip „cel mai frumos balcon” nu fac parte din această categorie. Un oraş cu o calitate a vieţii scăzută devine un oraş neatractiv atât pentru locuitorii săi, cât şi pentru investitori, ceea ce pe termen lung înseamnă subdezvoltare şi depopulare. Surse de inspiraţie sunt multe, inclusiv la nivelul României. A se vedea, de pildă, exemplul Alba Iulia, un oraş smart cu oameni smart în poziţii de decizie – în mod evident, nu e cazul Bucureştiului.

Totodată, pentru a fi o ţară dezvoltată trebuie să valorificăm cea mai importantă resursă a noastră: oamenii. România a ajuns pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte rata de creştere a emigraţiei: 9 români pleacă în fiecare oră. Întoarcerea acasă trebuie să devină un proiect de ţară. Există instrumente care îi pot ajuta să facă asta: de pildă, prin Fundaţia CAESAR, se pot implica în Diaspora StartUp, un program finanţat din fonduri europene, prin care românii din diaspora sunt sprijiniţi să-şi deschidă o afacere în oraşele din România. Este un program bazat criterii de performanta şi proceduri transparente de selecţie a planurilor de afaceri, pe lângă un întreg program de pregătire a viitorilor beneficiari, iar miza este una importantă: 40.000 euro nerambursabili, cu rată de cofinanţare zero. Este prima oportunitate de acest fel prin care România le urează bun venit acasă românilor de peste hotare.

Demnitate  

Motivul principal datorită căruia România s-a dezvoltat în perioada post-decembristă a fost asumarea unui proiect de ţară: aderarea la NATO şi UE, cu toate condiţionalităţile impuse de aceste calităţi, care au transformat-o în plan intern şi i-au consolidat democraţia. Însă aderarea nu e totuna cu integrarea. Simplul fapt că vorbim de pericolul slăbirii democraţiei româneşti prin subordonarea politică a justiţiei ne arată acest lucru, aşa cum am explicat pe larg în cartea Între speranţă şi deziluzie (Curtea Veche, 2016). Şansa României este doar la Vest, iar pentru asta trebuie să ne menţinem cât mai aproape de plutonul fruntaş din UE. În această logică, Preşedintele României a transmis recent un semnal cât se poate de clar: „Aderarea României la zona euro, atunci când toate condiţiile vor fi îndeplinite, este un pas esenţial pentru întărirea rolului României la nivel european. Dacă nu intrăm în zona euro pierdem contactul cu plutonul fruntaş”. Contextul istoric şi interesele naţionale ne obligă să rămânem adânc ancoraţi în Vest, miza fiind supremă. Integrare înseamnă: adoptarea euro, piaţă unică a energiei, liste transnaţionale la alegerile europarlamentare etc. Tot atâtea priorităţi în contextul deţinerii preşedinţiei Consiliului UE în 2019 de către România.

Într-adevăr, tot mai mulţi experţi vorbesc despre un nou Război Rece, în care doar un combatant atacă: Vladimir Putin. După ce în primele mandate s-a concentrat asupra reorganizării interne, acum ambiţiile reale ale lui Putin ies la iveală într-o doctrină care combină revizionismul sovietic cu cel al fostului Imperiu Rus. Ştiind că pentru a se opune Occidentului trebuie să vină cu o contra-ofertă ideologică, el oferă ca alternativă la democraţia liberală progresistă modelul regimurilor autoritare, retrograde, invocând apărarea „valorilor tradiţionale” precum familia sau religia. Este doar o capcană adresată unor pături sociale vulnerabile, copiată fidel la nivel de discurs de aliaţii săi iliberali, însă credibilitatea lor în acest rol este mai mult decât discutabilă: e greu de explicat cum au ajuns un fost KGB-ist în Rusia sau un comunist declarat în Republica Moldova apărătorii valorilor creştine, când tocmai sovieticii, atei prin excelenţă, au fost cei care au oprimat creştinismul timp de decenii. Make no mistake: nu este vorba de un Kulturcampf, ci de o luptă pentru prezervarea mecanismelor instituţionale care garantează democraţia.

Rusia a declarat deja război democraţiilor liberale, iar principalul său inamic este NATO. Ca membru al oragnizaţiei nord-atlantice, România se poate considera în război cu Rusia. Este un război hibrid, care nu se poartă cu arme tradiţionale, ci prin dezinformare, manipulare, fake news şi atacuri cibernetice. Totodată, fronturile sale sunt multiple, iar unul dintre acestea este energia. De aceea, asigurarea independenţei noastre energetice şi scoaterea sistemului de sub influenţa Gazprom trebuie să reprezinte un obiectiv major pentru ţara noastră, fiind şi unul cât se poate de realizabil, datorită resurselor noastre şi contextului geopolitic.

În definitiv, bătălia supremă în 2018 este între România de azi, anchilozată, capturată şi vulnerabilă, pe de-o parte, şi România în 3D a viitorului, competitivă, agilă, curajoasă, pe de altă parte. În această luptă, totul este despre libertate. Anul 2018 este aşadar borna istorică în care o putem pierde (din nou) sau o putem consolida. Încă suntem liberi să ieşim în stradă şi să protestăm, să votăm, să înfiinţăm partide politice sau să ne înscriem în cele deja existente.  Pentru libertatea asta, la Revoluţia din 1989 a curs sânge. Avem dreptul şi obligaţia să o apărăm, fiecare dintre noi. Şi să nu spunem nicio clipă: „n-am ce să fac”, „ar fi fost prea frumos”, sau „oricum nu contează ce face un singur om”. Ba contează, iar asta este esenţa libertăţii şi secretul renaşterii forţei noastre. 


18 Dec

Și totuși România. Investitorii din IT fac bilanțul: dacă în Londra câștigi 4.500 de lire sterline/ lună, în România trebuie să câștigi doar 1.365 lire sterline/ lună ca să ai același standard de viață

Sebastian Burduja Blog
18.12.2017 11:57

Și totuși România. Investitorii din IT fac bilanțul: dacă în Londra câștigi 4.500 de lire sterline/ lună, în România trebuie să câștigi doar 1.365 lire sterline/ lună ca să ai același standard de viață

Recent, chiar dacă pare deja acum o eternitate după toate cele întâmplate de atunci, am sărbătorit Ziua Națională a României. Am vorbit despre trecutul nostru, despre comorile deseori uitate ale acestei ţări şi despre compatrioții cu care ne mândrim. De multe ori, poate de prea multe, vorbim despre neajunsurile acestei ţări. Despre faţa sa urâtă, pentru care găsim mai mereu, în urma tuturor reflecțiilor şi raționamentelor logice, aceeaşi explicație: prostia şi hoția celor care o conduc. Am făcut-o şi noi, vorbind despre piedicile absurde pe care statul le pune antreprenorilor români.

Şi totuși, așa cum e ea, cu toate imperfecțiunile ei, România are și câteva avantaje uriașe, care atrag în continuare investiții și generează dezvoltare. În acest articol vom încerca să vorbim şi despre acestea, aducând poate câteva motive de speranță într-o realitate cotidiană marcată mai mereu de deziluzii, frustrări și renunțări. 

În toți acești ani, nu sunt puțini oamenii de afaceri străini care au ales România, păstrând astfel economia noastră pe linia de plutire. De multe ori, ei lasă în urmă câteva aprecieri cu adevărat impresionante, care ne pun pe gânduri şi ne fac să scuturăm din cap şi să nu mai cădem pradă eternei noastre tentații de a ne compătimi. Un astfel de exemplu este Robert Knapp, un antreprenor care a decis să vină în România pentru a pune bazele startup-ului său. Când a luat această decizie, prietenii i-au spus că este nebun. Tot ceea ce știau despre România este că e o ţară din lumea a treia, nesigură şi nedezvoltată, recunoscută pentru Ceaușescu, Dracula şi Hagi. După şase ani, Knapp vindea CyberGhost unei companii israeliene pentru suma de 9,2 milioane de euro. Iar secretul succesului său, spunea el, era chiar România. „Nu am fi avut succes în altă parte. Am fi închis după un an și jumătate în Germania și după câteva luni în Silicon Valley”, a spus Knapp, care a explicat şi de ce.

Uitați de Silicon Valley! Veniți în România

În România, costurile sunt la jumătate față de Germania, fiecare euro generat la noi în ţară valorează cât doi în ţara sa. Dar investitorul mai aduce şi alte argumente. Un mare avantaj al țării noastre sunt chiar angajații români, pe care îi descrie drept „motivați, autodidacți și capabili să se adapteze rapid (…). Românii duc treaba la bun sfârșit”, adaugă Knapp. Acesta menționează şi buna cunoaștere a limbilor străine, dar şi spiritul românilor. În Germania, spune el, ideea predominantă este „să nu se schimbe nimic”, ceea ce este cumva explicabil, având în vedere stabilitatea şi forța economică a nemților. În România însă, există un puternic apetit pentru schimbare. Iar acest climat priește de minune unui start-up. Ultimul său argument pare însă cel mai neaşteptat. El face referire la protestele #rezist, apreciind etica profesională a românilor, care au ieșit să protesteze după terminarea programului de lucru. În alte părți, astfel de mişcări de stradă ar fi paralizat o ţară întreagă. Iată motivele pentru care germanul recomandă tuturor celor care vor să pornească un start-up în domeniul IT să vină în România, în detrimentul unor destinații consacrate precum Silicon Valley, Londra sau Berlin.

În ceea ce privește costul cu forța de muncă amintit de Knapp, salariile competitive încă reprezintă unul dintre avantajele majore ale României, mai ales în zona IT. Salariul unui junior developer pleacă de la 700 de euro pe lună, sumă care, potrivit unui studiu Business Insider, este suficientă pentru un trai decent în 7 dintre orașele importante ale României (Sibiu, Brașov, Oradea, Craiova, Timișoara, Arad şi Iaşi). Practic, orașele din România oferă o bună calitate a vieții și totodată unul din cele mai scăzute costuri din lume. Ca exemplu, dacă în Londra câștigi 4.500 de lire sterline pe lună, în România trebuie să câștigi doar 1.365 lire sterline pe lună pentru a avea același standard de viață.

De asemenea, aprecierile pe care Robert Knapp și alții le aduc angajaților români sunt susținute de argumente solide. Un studiu publicat de techcrunch.com vorbește despre „Silicon Valley-ul din Transilvania”, menționând că România, deşi are doar 20 milioane de locuitori, se află în primele 10 ţări din lume ca număr de specialişti IT (95.000), iar Asociația Română pentru Industrie Electronică si Software se așteaptă ca acest număr să se tripleze până în 2020. Dintre aceştia, jumătate sunt software developers, cu peste 90% vorbitori de limbă engleză.

Totodată, deşi educația din România nu reprezintă prea des un motiv de mândrie națională pentru noi, studiul de mai sus menționează sistemul de învățământ din România drept un alt avantaj competitiv. Din 2001, universitățile din România se situează în fiecare an în top trei în competițiile de design ale IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers, cea mai mare organizație internațională de tip non-profit care sprijină evoluția tehnologiilor bazate pe electricitate). De asemenea, România are cei mai mulţi olimpici la informatică şi matematică din Europa, fiind a treia din lume după Rusia şi China.

La toate acestea se adaugă şi climatul macro-economic favorabil, România fiind ţara cu cea mai mare creștere economică din UE. Știm, veți spune că este pe steroizi. Parțial, da. Dar nu întru totul. Impozitele mici (aproape la jumătate față de nivelul taxării din Franța, Germania sau Italia), facilitățile fiscale pentru angajații din IT sau scutirea de taxe a profitului reinvestit reprezintă argumente în plus în favoarea investiţiilor în ţara noastră. De asemenea, mai ales pentru startup-urile din zona IT, un alt avantaj competitiv al României îl constituie viteza internetului, una dintre cele mai mari din lume.

Faptul că România reprezintă un mediu favorabil pentru afaceri în domeniul tehnologiei informației este confirmat şi de fondul american de investiţii 500 Start­ups, care, în urma unui studiu a concluzionat că infrastructura şi cadrul legislativ din ţara noastră sunt favorabile pentru lansarea de startup-uri. 500 Start-ups a finanțat în cei 6 ani de la înființare peste 1.600 de companii la început de drum din industria hi-tech cu aproape 300 milioane de dolari.

„România are un sistem de învățământ bun în zona tehnică, în special în dezvoltarea de software. De asemenea, este mai ieftin să înființezi o companie aici decât în Silicon Valley, ceea ce permite start-up-urilor să experimenteze mai mult. În plus, şi sistemul legal şi infrastructura Capitalei şi a țării susțin dezvoltarea de start-up-uri”. Este declarația lui Robert Neivert, partener în cadrul 500 Start-ups şi advisor pentru compania locală Qualitance, o deja celebră poveste de succes românească.

Un alt exemplu de reușită made in Romania este Vector Watch, producătorul român de ceasuri inteligente. Vector Watch a fost un start-up care a inovat şi a mizat pe avantajul său competitiv: autonomie de o lună de zile. Urmarea? Compania a fost preluată de Fitbit, cel mai puternic jucător din piaţă, pentru 15 milioane de dolari. Succesul Vector Watch atrage atenţia lumii întregi asupra potențialului uriaş al României, iar Financial Times amintește de compania românească într-un material amplu care vorbește despre ţara noastră ca destinație preferată pentru start-up-urile din domeniul IT.

Avem nenumărate astfel de povesti remarcabile, avem minți strălucite şi idei care pot schimba lumea. Nu trebuie să cădem pradă tentație falsei modestii şi nici să ne mințim singuri: România creşte şi se dezvoltă. Adesea în ciuda conducătorilor ei și datorită unor lideri din mediul privat, vizionari și curajoși, care au știut să fructifice oportunități în beneficiul lor și a comunităților lor.

Atractivitatea României depinde şi de priceperea cu care sunt administrate orașele sale. Accesul la oportunități şi calitatea vieții sunt factori determinanți pentru orice potențial investitor. De altfel, dezvoltarea orașelor României ar merita o discuție separată. Platforma globală de investiţii RISE Consortium a publicat o analiză amplă în acest sens, identificând 10 motive pentru care centrele noastre urbane reprezintă destinații atractive pentru investitori. Unul dintre acestea este faptul că oferă acces la una din cele mai mari piețe din lume, respectiv la piața unică europeană. Potrivit Băncii Mondiale, consumul per capita în Uniunea Europeană este de 26.946 dolari, în timp ce la nivel global este de 7.581 dolari. Ca exemplu, Italia, unul din principalii parteneri comerciali ai României, consumă anual mai mult decât India, țară cu o populație de 1,31 miliarde de locuitori.

Totodată, orașele din România sunt orașele cu cel mai puternic ritm de creștere din Uniunea Europeană. Între anii 2000 și 2013 orașele din UE cu cel mai mare ritm de creștere a PIB-ului per capita, în termeni de paritate a puterii de cumpărare, au fost Timișoara, București, Cluj-Napoca și Craiova, acestea fiind urmate de Sofia (Bulgaria), Brașov, Iași și Constanța. Așadar, din primele 8 oraşe din UE, 7 sunt din România. De asemenea, orașele din România au unele din cele mai puternice rate de îmbunătățire a conectivității din lume, traficul aerian crescând semnificativ pentru majoritatea aeroporturilor importante din România. Ca exemplu, aeroportul din Craiova a înregistrat o creștere de peste 40% între anii 2005 și 2016. De asemenea, orașele din România devin tot mai atractive pentru migranți și navetiști. Aproape fiecare oraș are o zonă urbană funcțională care depășește granițele sale administrative, iar forța de muncă este mobilizată de pe un teritoriu larg, după cum arată un raport al Băncii Mondiale care ar trebui să fie lectură obligatorie pentru autoritățile locale și naționale.

În România se nasc zilnic afaceri de succes, care pot deveni următorul Qualitance sau Vector Watch. Din fericire, există mai nou și câteva instrumente pentru a pune bazele unor astfel de start-up-uri. Fundația CAESAR oferă posibilitatea de a accesa 40.000 de euro nerambursabili prin Diaspora StartUp, un program deștept finanțat din fonduri europene, prin care românii din diaspora sunt sprijiniți să-şi deschidă o afacere în orașele din România. Asta înseamnă un dublu câștig: șansa de a-i aduce acasă pe cei plecați peste hotare, cu tot cu experiența, cunoștințele, capitalul și relațiile lor; și sămânța pentru afaceri de succes pornite chiar de aici, din România. Nu trebuie să ne temem de succes. În era Revoluției Industriale 4.0, companii care au pornit de la zero au devenit în foarte scurt timp jucători globali de importanță vitală. Altfel spus, această eră nu este a pașilor mici, ci a salturilor mari. Asta poate fi și rețeta recuperării într-o singură generație a decalajului față de Vest, ceea ce ar putea fi cu adevărat proiectul de țară mult așteptat.

Da, România nu are încă acei conducători pe care îi merită şi nici un cadru perfect care să vină în sprijinul antreprenorilor. Dar România rămâne după 28 de ani de democrație și piață liberă o țară în care se investește – o ţară vie şi cu perspective. Are nevoie însă, din când în când, şi de implicarea și de încrederea noastră pentru a ajunge mai sus.

13 Dec

Ultima soluţie: grevă generală

Sebastian Burduja Blog
13.12.2017 14:48

Ultima soluţie: grevă generală

Despre ce se întâmplă în aceste zile în Parlament nu mai mai este nimic de spus. Nu are rost. Ştim cu toţii deja şi ni se confirmă în fiecare zi. Măsurile luate astăzi sunt cel mai grav atentat la democraţia românească din scurta şi fragila ei istorie postdecembristă.

A venit vremea să spunem lucrurilor pe nume, răspicat: ce se întâmplă azi în România este despre libertatea noastră. România e în faţa unei alegeri capitale: stat liber vs. #statcapturat. Actuala majoritatea parlamentară dezbină, îi învrăjbeşte pe români unii contra altora, inventează pretexte ridicole precum „state paralele” pentru a-şi legitima asaltul la independenţa justiţiei şi ne deraiază înspre Est de pe traiectoria noastră occidentală şi europeană. Partenerii noştri strategici ne-au atenţionat în cel mai ferm mod cu putinţă că slăbirea justiţiei înseamnă drumul spre prăpastie. E prea mult.

Pentru noi toţi cei care am ieşit în stradă în fiecare seară împotriva acestui atentat la democraţie, dispariţia Majestăţii Sale Regele Mihai ne-a condus către un gest firesc: suspendarea protestelor. O perioadă de doliu naţional înseamnă, dincolo de solemnitate şi respect pentru figura celui dispărut, un prilej de reflecţie şi concordie. În paralel, membrii majorităţii parlamentare, formată mai ales din urmaşii politici ai lui Ion Iliescu, abia aşteptau acest pretext pentru a fura startul. După ce l-au plâns cu ipocrizie pe Rege, au trecut cu voioşie la votat sute de amendamente toxice la pachet, chiar după încheierea şedinţei solemne din Parlament ţinute în memoria Majestăţii Sale. Şi-au dovedit astfel măsura fără măsură a nesimţirii şi nemerniciei lor.

Ironia sorţii face ca tocmai în cadrul acelei şedinţe să se difuzeze discursul Regelui Mihai din 2011, în care Majestatea Sa spunea: „Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa”. Cuvintele Majestăţii Sale au fost parcă o premoniţie pentru a defini acest moment trist şi revoltător: tocmai de cinism, interes îngust şi laşitate au dat dovadă parlamentarii majorităţii, profitând de zilele de dispariţia Majestăţii Sale pentru a mutila legile justiţiei. Şi pentru ca ipocrizia să atingă cote monumentale, Liviu Dragnea adaugă în cadrul şedinţei solemne: „Discursul Regelui din Parlament din 2011 poate fi considerat testamentul lui politic”. Comentariile sunt de prisos.

Astăzi, majoritatea parlamentară trece cu tancul peste justiţie exact aşa cum treceau tancurile sovietice în 1945 pe străzile Bucureştiului. Atunci, Majestatea Sa Regele Mihai era singura barieră dintre libertate, democraţie şi parcursul occidental al României şi instaurarea unui regim dictatorial barbar. Ce a făcut atunci Regele Mihai? A înţeles că vremurile fără precedent necesită măsuri fără precedent. Regele însuşi a intrat în grevă. O grevă de care a auzit tot mapamondul. Pentru a încerca salvarea ţării de ciuma roşie de atunci, Majestatea Sa a refuzat să mai promulge decrete şi legi ale Guvernului controlat de comunişti. 

Astăzi, singurii care pot sta în calea crivăţului de la Răsărit suntem noi: eu, tu şi toţi cei ca noi. Chiar în aceste zile, îi putem cinsti memoria Regelui Mihai prin cel mai valoros omagiu: urmându-i exemplul. Sunt sigur că ne-ar susţine şi-ar fi alături de noi. Astăzi, trebuie să ne oprim din ceea ce facem, pentru a putea face altceva. Să intrăm şi noi în grevă, cu toţii. Şi să vedem: ce mai fac atunci?

Începând de săptămâna aceasta, alături de colegii mei din PACT pentru România, am intrat în grevă cetăţenească: un gest simbolic de protest, care constă în purtarea unei banderole albe cu mesajul #freeRO. Dacă nu se vor opri, mergem mai departe şi facem grevă generală. Vom continua această grevă până când ni se vor îndeplini următoarele două revendicări:

1. Renunţaţi la orice modificare a legilor justiţiei prin retragerea lor de către iniţiatorii acestora sau prin respingerea lor imediată. 

2. Concentraţi-vă pe problemele noastre reale şi prezentaţi public măsuri urgente pentru: autostrăzi care să unească toate provinciile României până în 2020; abolirea birocraţiei comuniste de stat şi înlocuirea ei cu un sistem european în care instituţiile statului servesc cetăţeanul şi nu cetăţeanul instituţiile; sănătate curata şi accesibilă pentru toţi; şcoala pe bune pentru copiii noştri.

Am intrat în grevă cetăţenească şi vreau să vă provoc pe toţi să o faceţi. Am un mesaj pentru fiecare dintre voi:

Dragi români din diaspora: sunteţi cea mai puternică forţă a societăţii noastre în momentele ei de cumpănă. Aţi dat un Preşedinte. Acum este nevoie din nou de voi. Ştim că munciţi din greu în Europa şi în lume. Dar vă rugăm, din solidaritate, să purtaţi în aceste zile o banderolă cu mesajul #freeRO şi să distribuiţi pe Facebook acest lucru. Iar când veniţi de sărbători acasă vă cerem să mergeţi direct în stradă. Să facem cel mai mare protest din istoria României şi chiar din istoria Europei.

Dragi lideri ai mişcărilor sindicale: este timpul să vă faceţi datoria şi să contribuiţi cu adevărat la libertatea României. Declanşaţi protestele. Haideţi să le arătăm că nu doar pentru salarii facem grevă, ci pentru altceva, mult mai important: libertatea noastră. Haideţi să le arătăm că nu suntem de vânzare. Aveţi curaj, aveţi conştiinţă!

Dragii noştri medici – vă întreb – doriţi să îi lăsăm să distrugă tot sau doriţi modernizarea sistemului de sănătate pentru a ne putea vindeca într-adevăr cu toţii? Vă invit, dacă mai sunteţi în România şi continuaţi să trataţi pacienţi, să purtaţi banderola pe braţ şi să intraţi în greva japoneză sub mesajul #freeRO.

Dragii noştri profesori – doriţi ca parlamentul să se preocupe de sistemul de educaţie sau să slăbească justiţia şi să distrugă tot? Vă invităm şi pe voi să îi învăţaţi pe conducătorii noştri o lecţie: cei absenţi nu au niciodată dreptate. Puneţi-vă banderola pe braţ.

Dragi antreprenori, reprezentanţi ai patronatelor, întreprinzători: munciţi zilnic pentru a plăti salarii, taxe şi impozite la stat. Iar ei, în loc să folosească aceşti bani pentru a face autostrăzi, pentru a aboli birocraţia, pentru a construi infrastructura, ce fac? Slăbesc mediul de afaceri şi subminează încrederea investitorilor în ţara noastră. Dacă angajaţii intră în grevă generală, fiţi alături de ei. Opriţi chiar voi activitatea pentru a le tăia fondurile pentru salariile şi pensiile lor speciale. Declanşaţi greva fiscală.

Dragi magistraţi – voi sunteţi primii care ar trebui să intraţi în grevă – chiar şi de avertisment, deocamdată. Pentru voi ies aceşti oameni, aproape zi de zi, în stradă. Pentru voi intervin instituţiile internaţionale, lumea liberă, ambasadele, pe lângă politicienii români. Alăturaţi-vă grevei cetăţeneşti. Să-i vedem atunci ce mai spun când întregul sistem judiciar dintr-o ţară europeană este în grevă.

Dragi parlamentari de opoziţie – sunteţi în minoritate şi vă luptaţi, fiecare cum puteţi şi cum ştiţi, cu o majoritate dictatorială. Vă cerem să intraţi în grevă politică. Să vedem dacă au curajul să rămână singuri şi să-şi voteze legile nedrepte precum Marea Adunare Naţională a lui Nicolae Ceauşescu. Scrieţi-vă demisiile simbolice şi lăsaţi-le pe băncile Parlamentului. Demonstraţi românilor că sunteţi dispuşi chiar la a renunţa la mandat pentru a nu participa la acest joc mizerabil.

Dragi aleşi locali PNL, USR, PACT, PMP şi alţi aleşi de opoziţie – intraţi în grevă japoneză. Mergeţi la şedinţele de Consiliu Local şi Judeţean, întoarceţi scaunele şi participaţi cu spatele. Faceţi opoziţie acolo unde contează: la firul ierbii.

Dragi protestatari – rezistaţi. Suntem foarte aproape de a ajunge la o masă critică. Suntem şi noi acolo – organizaţii civice, partide noi, neparlamentare, aleşi locali independenţi. Rămâneţi afară. Ei deja v-au numit „neo-nazişti” şi încerc să vă compromită, cerând „linişte”. Inspiraţi-vă din cuvintele Majestăţii Sale: „Am observat că nu întotdeauna liniştea e bună. Oamenii o vor fie când nu trebuie, fie împotriva intereselor altora.”

Dragi cititori: Distribuiţi mesajul de mai jos pe reţele sociale, cu cele două revendicări ale noastre. Purtaţi bandelora albă #freeRO. Puneţi-vă rama de profil pe Facebook de aici. Ieşiţi în stradă.

Mesajul meu se adresează şi către:

Persoanele publice non-politice din România: milioane de oameni vă urmează. Fie că sunteţi artişti, jurnalişti sau vectori de opinie, o parte dintre voi v-aţi exprimat deja. Haideţi acum să acţionăm concertat. Haideţi să vorbim cu toţii, pe aceeaşi voce. Să se cutremure cărămizile Casei Poporului – să ne audă şi ele că vrem că România să rămână liberă.

Preşedintele României: Aţi fost votat de 7 milioane de români. Vă susţinem în continuare. Dorim să construim o ţară împreună. Daţi un semnal.

Greva Regelui Mihai din 1945-1946 nu a fost un succes. A fost însă un simbol al #rezistenţei împotriva opresiunii, pentru libertate, democraţie şi demnitate. Dar Majestatea Sa a fost unul singur. Azi suntem mult mai mulţi care putem striga, răspicat, că vrem ca România să rămână liberă. Dacă vom sta acasă, tăcuţi, libertatea şi democraţia din România se pot stinge odată cu ultimul său Rege. 

Articol publicat pe blogurile Adevarul. 

01 Dec

Cel mai frumos cadou pe care poti sa-l faci Romaniei de 1 Decembrie

Sebastian Burduja Blog
1.12.2017 14:43

Cel mai frumos cadou pe care poti sa-l faci Romaniei de 1 Decembrie

Astazi este ziua ei: implineste 99 de ani. Nu stiu daca e mult sau putin. Oricum, se spune ca varsta e doar un numar. Tot ceea ce conteaza este sa poti privi cu fruntea sus spre trecut si cu speranta spre viitor. Azi toata lumea o sarbatoreste, ii ureaza un viitor stralucitor si ii invoca trecutul glorios.

Dar adevarul este ca, de ziua ei, ea nu se simte asa bine. Este trista, cenusie si ingrijorata. Se simte purtata undeva unde nu doreste sa fie. Undeva unde a mai fost, iar amintirile acelor vremuri o inspaimanta: bezna, foame, cozi si gratii. Ar vrea sa simta ca este cu adevarat pe un drum bun. Azi, ea sufera. Unii spun chiar ca e pe moarte.. Viitorul pare tot mai sumbru, dar ea are totusi o certitudine: nu e singura.

Alaturi de ea sunt milioane de cetateni care ies in strada pentru ca le pasa de viitorul ei. Sau poate nu ies in strada, dar le pasa, sincer, de ea.

Alaturi de ea sunt si milioanele de romani care, odata cu venirea lunii decembrie, simt un dor tot mai mare de copiii, de parintii si de prietenii lor, dar si ea. Ei sunt cei care au fost fortati sa o paraseasca, dar inca o poarta in suflet, o pretuiesc si o respecta. Ei sunt cei care fac diferenta intre ea si cei care o conduc deocamdata. Mare diferenta.

Alaturi de ea sunt viitoarele nume care se vor regasi in cartile de istorie, marii campioni si tinerele genii care, cu ocazia fiecarui record doborat, premiu acordat sau performanta realizata o invoca, ii multumesc si ii declara dragostea.

Ea nu e singura pentru ca te are alaturi pe tine.

Cu siguranta azi te vei gandi la ea. Poate o vei sarbatori rememorand faptele eroilor sai, poate vei participa la parada tinuta in cinstea ei. Poate vei flutura un steag de la balcon. Poate nu vei face nimic din toate astea, dar, chiar si asa, macar vei dori ca ei sa-i fie bine. Pentru ca daca ei ii va fi bine, iti va fi bine si tie bine, si copiilor tai.

De aceea, poate mersul la parada si fluturarea steagului nu sunt suficiente in acest an. Acum, cand ea se teme pentru viitorul sau, trebuie ca tu, eu, noi toti sa-i redam speranta in ziua de maine. Sa-i facem un cadou – doar e ziua ei. Iar pentru ea, cel mai frumos cadou ar fi sa-i aratam ca ne pasa de ea. Nu doar sa-i spunem, bombastic, ca o iubim, ci sa-i aratam asta – sa facem, cu totii, cate ceva pentru ea.

De exemplu, sa ne purtam cu grija fata de ea: sa nu-i poluam apele, sa nu-i mai taiem padurile. Sa nu o mai umplem de gunoaie. Sa nu o mai furam. Sa nu o mai vorbim de rau. Sau poate sa renuntam din cand la o ora din timpul nostru si sa iesim in strada, chiar daca e frig sau ploua, ca sa ne facem auziti, atunci cand simtim ca e amenintata si capturata.

Ar trebui poate sa ascultam de sfaturile celor care au crescut odata cu ea, fiind cu cativa ani mai in varsta. De exemplu, filosoful Mihai Sora, care, la 101 ani, vorbeste despre ea astfel: “este foarte important sa mergem la proteste, sa nu ramanem indiferenti (…), nu putem sa o lasam pe mainile oricui si nu putem sa o lasam sa faca ce vor unii si altii cu ea. (…) Avem datorii fata de ea, avem datoria sa iesim in strada, sa strigam, sa ne opunem (…) “.

Dar cel mai pretios cadou ar fi sa-i gasim niste conducatori pe masura trecutului ei si la inaltimea aspiratiilor sale. Doar asa o putem asigura ca va merge inainte, pe drumul cel bun. Corneliu Coposu spunea asa: “Nu resemnatii scriu istoria, ci cutezatorii ei. Prin acestia, neamurile sunt vesnice”.

Seniorul a fost prezent exact acum 27 de ani, la prima celebrare a Marii Uniri de dupa revenirea la democratie. Atunci, a fost huiduit si intrerupt de niste multimi naive, folosite ca mase de manevra. Oameni care probabil nu au stiut ca Seniorul indurase 18 ani de inchisoare pentru “vina” de a fi fost secretarul personal al lui Iuliu Maniu, unul dintre cei care facusera Marea Unire. Astazi, suntem condusi, din nefericire, de urmasii impostorilor care au pus mana pe putere in 1990 si nu de urmasii lui Corneliu Coposu si ai celor ca el.

De aceea ea este trista si nesigura. Atat timp cat ei raman cei care decid, nu se poate astepta sa o duca spre Europa si SUA, spre democratie si dezvoltare. Nu au cum sa ii faca institutii puternice si independente, pentru ca astfel de institutii ar sta in calea abuzurilor lor. Nu stiu si nu vor sa o scoata din saracie, nici sa o educe, nici sa o faca bine.

O putem linisti insa tot prin vorbele Seniorului, rostite chiar la parada de 1 Decembrie din anul 1990, printre fluieraturi si huiduieli: “Stapanirile si domniile sunt vremelnice. Natiunile vrednice sunt eterne”. Corneliu Coposu a crescut si el odata cu ea, demonstrandu-i iubire si jertfindu-i propria libertate si ani din viata – astazi ar fi implinit 103 ani.

Seniorul a fost un reper, impresionandu-ne prin statura morala, onoarea si onestitatea sa. Nu am stiut sa-l pretuim cat inca era in viata, dar ii putem recupera memoria. Pe altii ii avem inca printre noi, cu tot cu angajamentul, eleganta si profunzimea lor, precum Mihai Sora. Pe cei asemenea celor doi ii putem aseza intr-o galerie de repere, dupa modelul carora ne putem alege in viitor si alt fel de lideri, lideri pe care ea sa-i merite. Pentru ca ea s-a nascut datorita curajului si viziunii unora ca ei. Si doar cu astfel de oameni la carma isi poate asigura viitorul.

Misiunea celor de atunci a fost sa avem o tara. A celor de maine trebuie sa fie sa avem o tara pe bune. Cu ajutorul tau, al meu, al nostru. Cu micile sau marile cadouri pe care i le putem face incepand de astazi, 1 Decembrie. Cu toata dragostea pe care trebuie sa incepem sa i-o aratam chiar de acum.

Ea e Romania si e o parte din fiecare dintre noi, asa cum fiecare dintre noi este o parte din ea. La multi ani, romani! La multi ani, Romania!

Articol publicat pe ziare.com. 

29 Nov

Proiect de ţară: întoarcerea acasă

Sebastian Burduja Blog
29.11.2017 11:21

Proiect de ţară: întoarcerea acasă

Aceste rânduri sunt mai ales pentru milioanele de români din diaspora. Este vorba despre cei pe care ultimii 28 de ani de România – şi chiar mai bine decât atât – i-au alungat peste hotare.

Au plecat nu pentru că i-a dat binele afară din ţară, ci în căutarea unei vieţi normale şi decente. Au lăsat în urmă casă, prieteni, părinţi şi, de multe ori, propriii lor copii. Se spune că au plecat dintre cei mai buni: olimpici internaţionali, medici, asistenţi, profesori, informaticieni, manageri, sudori, zidari, mecanici, bucătari, marinari, antreprenori etc. Au plecat atât de mulţi încât România a ajuns pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte rata de creştere a emigraţiei. Şi pleacă în continuare: 9 în fiecare oră.

În tot acest timp, unii au luat-o în sens invers sau poate aparent chiar pe „pe sens interzis”. Au plecat la studii sau la muncă şi, după luni sau ani de zile, au decis să revină acasă. Cu toate greutăţile acestui pas, în contrast cu tot ceea ce se întâmplă zilnic în România, s-au întors în ţară. Pragmatism? Patriotism? Idealism? Nebunie? Nimic din toate astea sau toate la un loc?

Despre cei întorşi acasă nu ştim foarte multe: nici câţi sunt, nici cine sunt, nici ce fac. Statul român nu are astfel de statistici, deşi această resursă umană „repatriată” ar trebui să-i intereseze în mod special pe cei care ne conduc. De ce? Pentru că în general se întorc cu un bagaj unic de cunoştinţe, experienţe, relaţii şi capital. Se întorc cu un curaj dobândit în condiţii grele, curajul de a face ceva pe cont propriu, fără a avea nevoie de ajutorul nimănui. Vin cu aerul proaspăt al celor care au luat viaţa în piept, au reuşit într-un mediu competitiv şi totuşi au ales să revină în România. De ce?

De zece ani de zile, am făcut o cauză din întoarcerea acasă a românilor din diaspora. Am cunoscut astfel nenumărate exemple de oameni care au revenit acasă după o experienţă de studii sau de muncă peste hotare. În 2008, când porneam proiectul Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), aproape nimeni nu vorbea despre tinerii plecaţi la studii, cu atât mai puţin despre întoarcerea lor acasă.

Eram o mână de oameni la început: tineri, motivaţi, cu dor de casă după ani petrecuţi la universităţi din SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania ş.a. Pentru noi România era locul drag cu imagini din copilărie, cu părinţi şi fraţi, nu ţara cenuşie din ştirile care veneau zilnic din ţară. Am pornit atunci de la o idee simplă: diaspora e o resursă strategică pentru România. Cum facem s-o aducem acasă?

La urma urmei, exista un precedent: generaţia paşoptistă revenise acasă la mijlocul secolului XIX pentru a pune bazele României moderne. Fără a ne compara cu ei, i-am luat drept exemplu pe Bălcescu, Alecsandri, Kogălniceanu, Ion C. Brătianu ş.a., deşi după traumele naţional-comunismului nu mai era cool să ai modele istorice. „Dacă ei au putut în condiţiile de atunci, ce ne opreşte pe noi astăzi să revenim acasă şi să punem umărul?” Am făcut din asta un crez fără a emite pretenţii de covor roşu pe Otopeni şi fără a ne considera mai cu moţ decât românii pregătiţi în ţară. Am trecut peste reacţii de genul „voi n-aţi mâncat salam cu soia”. Ne-am văzut de treabă.

Aşa se face că Liga reuneşte după aproape un deceniu aproape 15.000 de membri, cu proiecte care au adunat peste 100.000 de beneficiari. Am continuat în paralel cu proiectul Fundaţiei CAESAR – Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români, institut de cercetare menit ca o punte între românii din ţară şi de peste hotare. În tot acest timp, obiectivul de suflet al grupului nostru a rămas sprijinirea întoarcerii acasă a cât mai multor români din diaspora.

Proiectele s-au succedat într-un ritm alert, deşi am contat mai mereu doar pe echipe de voluntari: primul proiect de joburi pentru tineri cu experienţă în străinătate (Joburi la Orizont, ulterior portalul Hai Acasă); primul concurs pentru studenţi români din diaspora interesaţi de joburi în consultanţă şi audit în ţară (Business Consulting Case Study Event); primele forumuri de politici publice pentru întoarcerea acasă (România Jună, Forumul CAESAR România în 3D); primele stagii de practică în nivelul decizional al unor instituţii publice pentru studenţii şi absolvenţii români din străinătate (SMART Internships); prima (şi singura, până în prezent) strategie naţională de atragere în ţară a românilor din diaspora – SMART Diaspora. În ultimii ani au apărut şi alte organizaţii şi proiecte care trag în aceeaşi direcţie, în special RePatriot, o iniţiativă remarcabilă de încurajare a repatrierii prin antreprenoriat.

Dincolo de proiecte şi organizaţii, întoarcerea acasă înseamnă decizii de viaţă. Ne-am asumat ceea ce am tot predicat în ultimii zece ani şi, unul câte unul, am urmat noi înşine îndemnul întoarcerii acasă. Eu m-am întors în România acum doi ani, după aproape 12 ani în SUA. Eram într-un punct al vieţii în care toate mergeau ca pe roate. Absolvisem Stanford şi Harvard, îmi iubeam munca în cadrul unei instituţii financiare de prestigiu la Washington. Soţia avea o carieră de succes ca manager de proiect în sectorul securităţii cibernetice. Făcusem un credit, luasem o casă şi tocmai se născuse fetiţa noastră. Şi, totuşi, am ales România.

Şi nu suntem singurii. O mare parte din nucleul dur al echipei noastre a revenit în ţară. Unii dintre noi am început afaceri pe cont propriu, alţii au pornit proiecte civice sau politice. Câţiva au luat-o pe drumul lor. Însă în cea mai mare parte am rămas aceeaşi echipă unită, cu acelaşi vis: să-i întoarcem pe români acasă.

”Şi, totuşi, am ales România.”

Cred că nu trece zi în care să nu fim întrebaţi de ce am făcut una ca asta. Nu de puţine ori întrebarea vine cu o serie de dubii, spuse direct sau trecute sub tăcere: „ei, probabil că nu le era aşa bine acolo” sau „aţi venit şi voi la furat, aşa-i că da?” sau „ce fraieri, au lăsat America pentru România”. Puţini sunt cei care îşi puteau imagina că am ales cu bună ştiinţă să ne întoarcem acasă, având convingerea că aici e locul nostru. Astfel de alegeri sunt, desigur, pur personale, iar motivele nu pot fi întotdeauna înţelese sau acceptate.

Pentru noi, a fost o combinaţie de factori. Pe de-o parte, o doză sănătoasă de idealism şi patriotism, exprimată în dorinţa de a face ceva acasă, locul de care simţeam că aparţinem şi de care ne-a fost dor ani la rândul, locul familiei şi prietenilor, locul copilăriei noastre. Pe de altă parte, un calcul pragmatic legat de potenţialul de dezvoltare al României, o economie emergentă care creşte, cu toate ezitările şi provocările de etapă. Aici e, ca exemplu, o listă cu top 10 motive pentru investiţii în oraşele României.

Dacă putem aduce ceea ce am văzut în străinătate, dacă putem face o punte de investiţii între România şi alte ţări, de ce n-am face-o? Oportunităţile din România de azi sunt cele specifice unei ţări aflate în plin proces de convergenţă cu economiile avansate din Vest. Recuperăm, mai încet sau mai repede, distanţa care încă ne separă. Poate ritmul acestor progrese depinde şi de noi. Poate tocmai acum e momentul revenirii acasă pentru a înclina balanţa înspre modelul occidental de democraţie şi economie de piaţă pe care fiecare dintre noi îl cunoaşte din experienţa peste hotare.

Astfel, întoarcerea acasă poate fi proiectul de ţară care să reunească energiile a 23 de milioane de români din întreaga lume. Ce alt indicator mai bun pentru succesul României şi al nostru, al tuturor, decât inversarea fluxului din emigrare în repatriere?

”Poate tocmai acum e momentul revenirii acasă pentru a înclina balanţa înspre modelul occidental de democraţie şi economie de piaţă.”

În ceea ce ne priveşte, continuăm ceea ce am început acum zece ani. Prin Fundaţia CAESAR, avem şansa de a ne implica în Diaspora StartUp, un program deştept, finanţat din fonduri europene, prin care românii din diaspora sunt sprijiniţi să-şi deschidă o afacere în oraşele din România. Fiind vorba de fonduri europene, vorbim de criterii de performanţă şi proceduri transparente de selecţie a planurilor de afaceri, pe lângă un întreg program de pregătire a viitorilor beneficiari. Vorbim de 40.000 euro nerambursabili pentru a începe un vis acasă (înscriere preliminară aici). E prima oportunitate de acest fel şi primul proiect serios prin care România le urează bun (re)venit acasă antreprenorilor români de peste hotare.

Întoarcerea acasă poate fi astfel şansa românilor din străinătate de a-şi urma visurile…în România. Întoarcerea acasă este totodată ceea ce trebuie să facem cât mai mulţi dintre noi pentru a da o şansă României copiilor noştri. De ce? Pentru că, deşi nu-i deloc uşor, doar aici e acasă.

 

26 Nov

Tu ce ești pregătit să faci?

Sebastian Burduja Blog
26.11.2017 16:30

Tu ce ești pregătit să faci?

E timpul să spunem lucrurilor pe nume. E uşor a renunţa la luptă atunci când totul pare pierdut. Asta devine şi cea mai facilă scuză: „oricum n-am ce să fac”. Am scris rândurile de mai jos pentru tine, cetăţean implicat, nu turmentat, cu gândul că nu ai renunţat. România are nevoie de tine mai mult ca oricând. Ne vedem în stradă duminica asta. Ne vedem la vot. Şi da, trebuie să ne vedem şi pe listele de candidaţi la următoarele alegeri.

Omule,

Probabil nu ne cunoaştem, dar am să-ţi scriu aceste rânduri ca şi cum ne-am şti de-o viaţă. 

Omule, au trecut 28 de ani de când o ţară întreagă striga: „LI-BER-TA-TE”. 28 de ani în care n-am ştiut ce să alegem şi acum ştim doar că nu ne-am ales cu nimic. Aşa a ajuns România la răscruce azi. Azi mai mult ca oricând. Justiţia e în cumpănă. Economia se prăbuşeşte pe steroizi dar fără paraşută. Infractorii sunt liberi şi veseli, cu milioanele lor puse bine la umbra cocotierilor. Nouă români sunt alungaţi din ţară în fiecare oră, iar la creşterea ratei emigraţiei România are argintul mondial, după Siria. Omule, aşa nu se mai poate. Lupta e pe viaţă şi moarte, aici şi acum. Ori noi, ori ei.

Omule, eu unul m-am săturat să fiu condus de nemernici şi de imbecili. Ori simţi şi tu asta, ori ba. Dacă ba, opreşte-te din citit aici. N-are sens să-ţi pierzi vremea. Dacă îi susţii pe ei, inclusiv după ultimul an, vreau doar să ştii că nu te condamn. Sunt convins că nu te-a dat binele afară din casă de-ai ajuns să-ţi vinzi votul şi demnitatea. Nu e vina ta, pentru că de fapt n-ai avut niciodată de ales.

Dacă totuşi simţim la fel, omule, te întreb: ce eşti pregătit să faci? Te-ai săturat şi tot ce faci este să-o arzi pe Facebook cu „n-ai ce să faci”, „e nasoală rău, dar aia e”, „merge şi-aşa” şi alte variaţiuni? Poţi de asemenea să te opreşti din citit. Deci înţelegi că aşa nu se mai poate dar nu faci de fapt nimic ca să schimbi lucrurile. Atunci ori eşti masochist şi egoist, ori eşti laş. Tu eşti cel mai vinovat în toată povestea asta pentru că, deşi ai puterea să faci ceva, te-ai lăsat convins – tot de ei – că nimic nu se mai poate face în ţara asta. Că toţi sunt la fel şi că oricum nu se schimbă nimic. Avantaj ei.

Omule, dacă totuşi te-ai săturat şi chiar vrei să faci ceva, lasă-mă să-ţi strâng mâna. Ai îndeplinit prima condiţie: îţi pasă. Ai ocazia să demonstrezi că-ţi pasă ieşind din casă duminica asta în 100 de locuri din România şi din diaspora. Fă-te auzit. Spune lucrurilor pe nume. Asta nu înseamnă că nu respecţi votul dat. Asta nu înseamnă anarhie. E tocmai pe dos: protestul civic e cel mai puternic semn că o democraţie are puls (şi între alegeri). Că suntem cetăţeni, nu oi, cum le-ar plăcea unora. Logged (back) in, nu logged out din societate. Deşteptare, nu „somnul cel de moarte”.

Omule, ieşi din casă duminica asta şi nu te opri acolo. Dacă vrei să se termine tot acest coşmar, dacă vrei să fie bine în ţara asta, ai o singură variantă: implică-te pe bune. Lasă scârba, lasă resemnarea, lasă deziluziile, lasă cinismul, lasă defetismul, lasă tot ceea ce te ţine în loc. Ieşi la vot cu fiecare ocazie, în ţară şi în diaspora. Du-te şi votează dacă-ţi pasă de viaţa ta şi de viitorul copiilor tăi. Mergi la vot, chiar dacă nimeni nu te-a convins pe deplin.

Asumă-ţi, impune-ţi, fă orice-i necesar ca să accepţi lucrul ăsta simplu: ca să se facă bine, România are nevoie ca tu să iubeşti politica. Da, politica trebuie iubită şi recucerită de oameni ca tine pentru a fi ceea ce trebuie să fie într-o democraţie — expresia cea mai înaltă a moralităţii, competenţei şi altruismului. Şi dacă nu-i de-ajuns chemarea mea, ascultă-l pe omul ăsta o dată, de două ori, de zece ori. Trebuie ca tu să iubeşti politica pentru ca România să se facă bine.

Încearcă un experiment. Închide-ţi ochii pentru câteva minute şi imaginează-ţi ţara în care vrei să trăieşti. Cum ar fi ea? Apoi lasă Facebook-ul şi ieşi în lumea reală. În România profundă. Du-te şi vorbeşte cu alţi oameni. Vezi cât de „simplu” e să-i trezeşti din amorţeală. Ia-i cu tine pe cei care vor să vină. Găsiţi şi pe alţii care au aceleaşi visuri. Uniţi-vă, pentru că dezbinaţi o să le faceţi jocurile altora. Lăsaţi orgoliile, lăsaţi invidia. Faceţi echipă pentru că aveţi acelaşi scop şi aceleaşi valori fundamentale.

Faceţi o filială, faceţi un partid local, faceţi o alianţă. Mergeţi şi virusaţi un partid mare sau mic, fie el – sau poate mai ales – ăla cu trei trandafiri. Propuneţi soluţii, candidaţi, câştigaţi, guvernaţi. Luaţi pixul din mâinile lor. Faceţi legi, faceţi proiecte de dezvoltare, faceţi binele pe care îl aşteaptă o ţară întreagă. (Re)daţi sensul politicii pentru cetăţeni şi fiţi mândri de asta.

În tot acest drum, omule, nu te aştepta la laude, nici la un drum presărat cu petale de flori, dar bucură-te că ai şansa să-ţi dedici viaţa unei cauze mai mari decât tine. Nu te crede Mesia, dar fii conştient de miza acţiunilor tale. Dintre „prietenii” pe care îi ai, o parte se vor dovedi profitori, ipocriţi sau de-a dreptul trădători. Dar vei rămâne cu cei pe care te poţi baza până la capăt. Poate ţi se va spune, omule, că eşti nebun, fraier, securist, „paralel”, uncool. Dar câţiva îţi vor strânge mâna şi vor crede în tine, iar asta va fi mai important decât orice jignire pe care trebuie să o înduri. Mergi înainte, omule. Pentru că n-o faci pentru tine, ci pentru cei pe care vrei să-i slujeşti.

Şi poate că nici după toate acestea, omule, nu vei reuşi să faci mare lucru. Dar tot vei face mai mult decât cei care doar trec prin viaţă pasivi, frustraţi sau resemnaţi. Poate exemplul tău va ridica o nouă generaţie de cetăţeni, iar ei vor desăvârşi ceea ce tu ai început. Poate nici nu vei şti dacă ai reuşit sau nu. Un lucru e sigur: când vei trage linie la final, când vei pune capul pe pernă pentru ultima dată, te vei uita înapoi fără să-ţi pară rău. Pentru că după fiecare dintre noi rămâne doar ceea ce facem pentru ceilalţi.

Aşa că te întreb, omule, aici şi acum: Tu ce eşti pregătit să faci?

 

Articol publicat pe Adevarul.

1 … 5 6 7 8 9 … 19